Stiri bursiere

Informatii piata

Orice miscare a pretului unui instrument financiar listat la bursa are la origine o stire bursiera. Noi iti punem la dispozitie o selectie a celor mai importante stiri financiare de ultima ora, pentru a putea lua deciziile investitionale in deplina cunostinta de cauza.

26.01.2009

23.01.2009

  • Socep: Traficul in portul Constanta a scazut aproape la jumatate

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   SOCP

    ___
    Scaderea puternica a exporturilor si importurilor a afectat puternic afacerile operatorilor portuari Socep si Comvex in ultimele luni. Conducerea operatorului portuar Socep Constanta (SOCP) estimeaza ca in ultimele luni traficul la nivelul portului Constanta s-a redus aproape la jumatate, iar perspectivele pentru primele sase luni din 2009 sunt 'ingrijoratoare', dat fiind problemele cu care se confrunta companiile exportatoare din Romania. Reducerea traficului maritim a venit pe fondul cererii mai mici de pe pietele externe, primele semne ale incetinirii schimburilor comerciale simtindu-se in noiembrie, cand exporturile si importurile s-au redus la nivel national cu 9% si respectiv 17% ajungand la cel mai mic nivel din 2008. Estimarile de trafic maritim arata ca situatia s-a agravat in decembrie si ianuarie. 'Estimam ca la nivelul Portului Constanta scaderea de trafic din ultimele luni este aproape la jumatate. Socep, putand opera o gama variata de marfuri - de la marfuri generale si vrac pana la containere -, a reusit sa compenseze in mare parte aceasta scadere prin noi clienti si alte tipuri de marfa', a declarat Cristian Ianca, 34 de ani, directorul general al Socep Constanta. El a venit recent la conducerea societatii, anterior ocupand pozitia de director financiar la operatorul portuar DP World Constanta. Conducerea operatorului portuar Comvex Constanta (CMVX) estimeaza ca in ultimele luni traficul s-a redus cu 30-35%, pe fondul scaderii necesarului de materii prime pentru industria sidergica, in special pentru combinatele detinute in tara de Arcelor Mittal, principalul client al operatorului. 'Urmatoarele luni nu vor fi niste luni usoare pentru nimeni, dar varietatea clientilor nostri ne va crea premisele pentru a depasi momentele critice. Nivelul general al traficului este mult mai scazut. Pe ansamblu scaderea din ultimele trei luni fata de aceeasi perioada a anului trecut a fost de circa 30-35%', spune Viorel Panait, directorul general al Comvex Constanta (CMVX). El a precizat ca Arcelor Mittal, principalul client, n-a mai descarcat in ianuarie nici o nava in port, dar ca a relocat o parte din materiile prime din tara catre alte combinate ale acesteia, fapt ce a necesitat tranzit prin port. 'In noiembrie si decembrie Mittal s-a aprovizionat cu materie prima la un nivel normal pentru ca avea niste contracte angajate anterior, de prin octombrie', spune Panait. Conducerea Comvex a precizat ca segmentul cel mai lovit in aceasta perioada a fost cel siderurgic, care de obicei era unul de varf in perioada de iarna, locul acestuia fiind luat acum de segmentul energetic, unde cererea de carbune s-a mentinut in continuare la un nivel ridicat. 'Perspectivele de trafic prin portul Constanta, cel putin pentru prima jumatate a anului, sunt ingrijoratoare. Cred ca doar operatorii portuari mari, cu o pozitie financiara solida, precum Socep, vor reusi sa traverseze perioada cu bine', spune Cristian Ianca. Managementul Socep a fost schimbat recent, dupa ce una dintre societatile detinute de producatorul de BCA Celco Constanta, Grupul DD, a ajuns aproape de o pozitie de control in companie, cu o participatie de 31,3%. Schimbarile au fost determinate si de pensionarea unora dintre vechii directori, printre care si Petrica Valcu, fostul director general. 'Avem in vedere investitii semnificative la Socep, dar planurile nu sunt inca finalizate si vrem sa ne pastram o maxima flexibilitate in decizii, in functie de evolutia pietei si de oportunitatile care vor aparea cu siguranta pe piata in perioada urmatoare', a precizat Ianca. Actiunile Socep Constanta (SOCP) au scazut cu 41,2% pe parcursul anului trecut, iar cele ale Comvex Constanta (COMV) s-au depreciat cu 25,7%, evolutia acestor titluri fiind puternic corelata cu cea a indicelui Baltic Dry Index, o expresie a comertului maritim, care a inregistrat o scadere consistenta incepand cu a doua jumatate a anului trecut. Actiunile celor doi operatori portuari au rezistat insa mai bine pe Bursa decat majoritatea celorlalte titluri listate, avand in vedere ca indicele general al BVB, BET-C, a pierdut 70%, iar indicele RASDAQ-C s-a depreciat cu 55%. Cele doua companii au inregistrat in primele noua luni ale anului trecut afaceri si profituri in crestere. Sursa: Ziarul Financiar, 23 ianuarie 2009

    mai mult

  • Actionarii Bere Azuga: Negocierile de vanzare au fost suspendate anul trecut din cauza crizei financiare

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   

    ___
    Producatorul Bere Azuga, care se afla in negocieri cu mai multi cumparatori pentru vanzarea unui pachet de actiuni, spune ca afacerile companiei au fost afectate in 2008 de cresterea foarte mare a pretului materiilor prime, compania fiind aproape de a raporta pierderi. 'Afacerile companiei au fost afectate in 2008 in special de cresterea foarte mare a pretului materiilor prime. Desi rezultatele anului 2008 nu sunt inca finalizate, Bere Azuga a incheiat anul trecut pe pierderi. Speram ca pana la finalul acestui an sa putem reveni pe profit', a afirmat Violeta Moraru, director general si actionar al companiei. Bere Azuga inregistra dupa primele noua luni ale anului trecut o cifra de afaceri de 24 milioane de lei (6,6 milioane de euro), in crestere cu 3% fata de aceeasi perioada a anului precedent, si o pierdere de peste 4,2 milioane de lei (circa 1,1 mil. euro), fata de un profit de 0,8 mil. lei obtinut dupa primele trei trimestre din 2007. 'Discutiile pentru vanzarea unui pachet de actiuni ale Bere Azuga au inceput in urma cu un an, dar nu au putut fi finalizate in 2008, fiind intrerupte din cauza primelor semne ale crizei financiare. Acestea au fost reluate insa la sfarsitul anului trecut', a declarat Violeta Moraru Bere Azuga, companie cu aproximativ 200 de angajati si cu afaceri de peste opt milioane de euro la nivelul anului 2007, este controlata de omul de afaceri de origine moldoveana Valerii Moraru (cu 60,6% din actiuni), atat prin titlurile pe care le poseda ca persoana fizica, cat si prin compania Rombas Trans International. Valerii Moraru a intrat in afaceri la inceputul anilor 1990 in Rusia, iar in urma cu opt ani s-a reintors in Romania, dupa mai multi ani de tatonari, de data aceasta convins sa cumpere primele pachete de actiuni in cadrul Bere Azuga, companie al carei actionar majoritar a devenit in 2006. Asa cum el declara in luna octombrie a anului trecut intr-un interviu acordat ZF, 'anul 2008 a fost unul dintre cei mai grei ani de cand am intrat in lumea de business'. Investitiile de peste doua milioane de euro realizate anul trecut in rebrandingul marcii principale a companiei nu au adus cresterile de vanzari asteptate initial de reprezentantii companiei, iar retehnologizarea fabricii a insemnat costuri suplimentare prin oprirea frecventa a productiei, ceea ce a afectat situatia financiara a producatorului Bere Azuga. In plus, Valerii Moraru si-a construit afacerile doar prin credite, acum din ce in ce mai greu de obtinut si rambursat din cauza lipsei de lichiditati. Astfel, Bere Azuga are numeroase credite de acoperit dupa ce actionarii companiei au decis sa investeasca 20 de milioane de euro in cresterea capacitatii de productie la un milion de hectolitri pana in 2010. O productie anuala de un milion de hectolitri, fata de doar 200.000 de hectolitri cat are in prezent, ar insemna pentru Bere Azuga posibilitatea de a creste cota de piata a companiei la 4% in urmatorii cinci ani, fata de 1,2% cat detineau la inceputul anului trecut si posibilitatea de a deveni un competitor important pe piata berii. Cu toate acestea, vanzarile de bere au fost in cel de-al treilea trimestru al anului trecut sub estimarile companiei, linia de apa plata a fost pusa in functiune cu intarziere, ceea ce a adus costuri suplimentare, iar preturile materiilor prime au crescut foarte mult in cursul anului trecut. Sursa: Ziarul Financiar, 23 ianuarie 2009

    mai mult

  • Oltchim nu face disponibilizari si nici nu taie din salarii

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   OLT

    ___
    Sindicalistii combinatului chimic Oltchim Ramnicu-Valcea (OLT), controlat de stat, s-au inteles cu conducerea societatii ca in cazul in care aceasta inregistreaza profit sa majoreze salariile cu 20%, dupa ce salariatii au amenintat cu proteste de strada. Totodata, compania nu va disponibiliza deocamdata persoanal si nici nu va reduce salariile. 'Atat timp cat pot sa mentin societatea la un anumit nivel, nu vom disponibiliza personal sau reduce salariile. In caz contrar, vom vedea ce masuri aplicam. Sigur, daca compania este profitabila, le vom majora salariile', a declarat Constantin Roibu, directorul general al Oltchim Ramnicu Valcea. Potrivit lui Mihai Diculoiu, presedintele Sindicatului Liber Oltchim, citat de Mediafax, patronatul si sindicatul s-au inteles ca in situatia in care nu vor mai putea fi pastrati toti cei 3.800 de salariati ai combinatului sa se renunte la angajatii care sunt aproape de pensionare si altii, facand parte din segmente precum serviciile functionale si din sectia transporturi, sa fie distribuiti catre alte sectii din companie. Totodata, el a mai precizat ca vor face demersurile pentru urgentarea preluarii de catre Oltchim a petrochimiei de la Rafinaria Arpechim Pitesti. 'Acordul cu Petrom pentru preluarea petrochimiei de la Arpechim s-a realizat inca de anul trecut. Avem acordul Consiliului de Supraveghere al Petrom in acest sens. Acum facem demersuri pentru finantarea achizitiei si speram ca se va realiza pana la sfarsitul lunii februarie', a precizat Roibu. Compania vrea sa-si asigure si alte materii prime, anuntate de conducerea societatii inca de anul trecut. 'Sindicatul si conducerea Oltchim vor face demersuri la nivel central ca sa preia si Societatea de Exploatare Miniera Ramnicu Valcea de la Regia Nationala a Sarii, ca sa avem direct materia prima, sarea si calcarul. O sa facem demersuri se se reduca si pretul la energia electrica de la 84 de dolari la 50 de dolari pe megawat, in conditiile in care combinatul consuma anual un milion trei sute de mii de megawati', a precizat Mihai Diculoiu. Combinatul chimic a redus cu 20% activitatea in luna noiembrie, ca urmare a deciziei companiei de a cumpara temporar mai putine materii prime de la principalul furnizor, Petrom, cauzata de scaderea cererii pe piata. Hotararea Oltchim a fost luata pe fondul scaderii normale a consumului de produse petrochimice in perioada de iarna si al intreruperii uzuale a activitatii firmelor din vestul Europei, dar si ca urmare a scaderii preturilor produselor petrochimice cu mult sub nivelul costurilor de productie realizate de companie. La inceputul lunii ianuarie, Oltchim a anuntat, printr-un comunicat remis Bursei, ca va negocia contractarea unui credit bancar de 100 mil. euro pentru finantarea achizitiei activitatii de petrochimie de la rafinaria Arpechim Pitesti a Petrom si asigurarea capitalului de lucru, operatiunile fiind aprobate de companie la sfarsitul lunii decembrie. Oltchim a cerut garantia statului pentru obtinerea creditului, compania avand la sfarsitul lunii septembrie a anului trecut datorii de 430 mil. euro, mai mari decat cifra de afaceri pe primele noua luni ale anului. Sursa: Ziarul Financiar, 23 ianuarie 2009

    mai mult

  • Companiile din cadrul ministerului Economiei vor fi privatizate doar prin Bursa

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   

    ___
    Ministerul Economiei va avea in vedere privatizarea companiilor din portofoliu doar prin bursa, deoarece perioada vanzarilor companiilor catre un partener strategic a trecut si 's-a vazut ca nu de fiecare data a fost decizie buna', a declarat, vineri, secretarul de stat in Ministerul Economiei Tudor Serban. 'Statul nu este un prost manager', a spus Serban, prezent vineri la Bursa de Valori Bucuresti la aniversarea unui an de la listarea Transgaz. Sursa: Ziarul Financiar, 23 ianuarie 2009

    mai mult

  • Opt concurenti se bat pentru administrarea activelor Fondului Proprietatea

    Wall-Street.ro   

    ___
    Opt oferte au fost depuse pentru administrarea Fondului Proprietatea, de la AVIVA Global Services, BlackRock, Credit Suisse & OTP, FINAG Holding Gmbh, Franklin Templeton Investments, ING Invest Management, Morgan Stanley si Julius Baer, a anuntat Fondul. Companiile care au depus oferte urmeaza sa concureze pentru administrarea unor active de aproape 4 miliarde euro. 'In perioada urmatoare, comisia de selectie a administratorului pentru Fondul Proprietatea va reveni cu amanunte, conform prevederilor legale in vigoare', se precizaza in comunicatul Fondului. Joi, ora 12:00, a fost termenul limita pentru depunerea ofertelor din partea companiilor interesate de administrarea activelor Fondului Proprietatea. Pana miercuri dupa-amiaza, nicio companie nu a depus oferte de administrare, insa din practica curenta, ofertele se depun in ultima ora inaintea expirarii termenului de depunere, au explicat, pentru NewsIn, surse apropiate comisiei. Comisia care a primit ofertele are o alta structura, dupa ce premierul Emil Boc a schimbat, miercuri seara, trei membri, inclusiv seful comisiei. Astfel, comisia care selecteaza societatea ce va administra Fondul Proprietatea este prezidata de Enache Jiru, care l-a inlocuit pe Sebastian Vladescu, iar membrii comisiei sunt Galina Narcisa Oprea, Dinu Marin, Nicolae Cinteza (de la BNR) si Bogdan Alexandru Dragoi, secretar de stat in Ministerul Finantelor. Anul trecut, 28 de companii au trimis scrisori de intentie pentru administrarea Fondului. Sursa: Wall-Street, 23 ianuarie 2009

    mai mult

  • Transgaz ar putea rascumpara pana la 10% din propriile actiuni

    DailyBusiness.ro   TGN

    ___
    Transgaz Medias (TGN) ia in calcul rascumpararea a pana la 10% din actiunile proprii sau consolidarea valorii nominale, pentru stabilizarea cotatiei, care s-a pabusit cu peste 60% de la listare, arata o nota de presa prezentata vineri, cu ocazia aniversarii unui an de la intrarea companiei pe Bursa. 'In conditiile in care valoarea de piata a Transgaz a scazut foarte mult, nereflectand situatia financiara reala a companiei, este important sa luam in calcul pozitii defensive pentru stabilizarea preturilor propriilor actiuni', se precizeaza in nota de presa, citata de NewsIn. Metodele defensive ar putea fi rascumpararea a pana la 10% din actiunile proprii sau consolidarea valorii nominale. De asemenea, la un an de la listare, Transgaz nu a apelat si nu va mai apela la credite bancare, pentru ca in urma listarii la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a atras 65 milioane euro. 'Valoarea Transgaz reprezinta 5% din capitalizarea BVB, iar in urma intrarii pe Bursa au aparut si noi instrumente bursiere, fiind prima oferta publica la care au fost atasate drepturile de alocare', a mentionat Stere Farmache, presedintele Bursei. Transgaz Medias (TGN) a raportat pentru primele 9 luni ale anului trecut o cifra de afaceri de 774,34 milioane lei (212,7 milioane euro), in crestere cu 10,7% fata de aceeasi perioada din 2007. Profitul net afisat de companie in primele 3 trimestre din 2008 a fost de 179,08 milioane lei (49,2 milioane euro), depasind cu 4,45% nivelul atins in intervalul echivalent din 2007. Compania are un capital social de 117,74 milioane lei, divizat in 11,77 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 10 lei. Ministerul Economiei si Finantelor detine 73,52% din capitalul social al Transgaz, Fondul Proprietatea si-a mentinut procentul de aproximativ 14,98%, iar restul de 11,49% reprezinta actiunile libere (free-float), care se tranzactioneaza la BVB. Valoarea de piata a companiei este de 1.18 miliarde lei (275,87 milioane euro), conform ultimei cotatii de 101 lei, stabilita in sedinta bursiera de joi. Titlurile Transgaz se tranzactioneaza la prima categorie a Bursei de Valori, sub simbolul TGN. Sursa: Daily Business, 23 ianuarie 2009

    mai mult

  • AIPC: Legislatia pietei de capital trebuie aplicata

    Curierul National   

    ___
    Este necesara aplicarea exacta a prevederilor privind ofertele publice obligatorii Asociatia, suparata pe lipsa ofertelor in cazuri precum RRC, SCTB, PTR sau ARDF Disfunctionalitatile legate de aplicarea legislatiei pietei de capital in Romania trebuie inlaturate de urgenta, afirma Asociatia Investitorilor pe Piata de Capital (AIPC), facand trimitere, mai ales, 'la pozitia ambigua a Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare in privinta punerii in executare a dispozitiilor legale referitoare la oferta publica obligatorie.' 'Scopul unei oferte publice obligatorii in ipoteza atingerii de catre un actionar a unui pachet de actiuni care ii confera controlul asupra unui emitent este acela de a proteja interesele actionarilor minoritari care trebuie sa primeasca un pret echitabil pentru detinerile lor', explica un comunicat al AIPC. Asociatia considera ca prevederile legale privind obligativitatea ofertei publice in momentul atingerii pragului de detinere de 33% din capitalul social al unui emitent este necesar a fi aplicate in litera si spiritul Directivei Parlamentului si Consiliului European nr.25/2004. 'Astfel, in calculul detinerilor efectuat pentru a se stabili daca un actionar a atins nivelul legal mentionat in art. 203 din Legea pietei de capital trebuie avute in vedere atat titlurile detinute direct, cat si cele detinute indirect, dupa cum trebuie luate in considerare toate instrumentele financiare aflate in patrimoniul persoanelor care actioneaza in mod concertat. De asemenea, trebuie aplicate dispozitiile legale sus-mentionate indiferent de numele actionarului care a atins acest nivel de participatie', se scrie in comunicatul AIPC. In acest context, Asociatia a constatat 'cu surprindere' absenta initierii unei oferte publice obligatorii in cazul Rompetrol Rafinare Constanta SA, Rompetrol Well Services SA, SCT SA Bucuresti, Dunapref SA Giurgiu, Ardaf SA, emitenti ai caror majoritari se incadreaza, potrivit AIPC, in prevederile legislative mai sus mentionate. In acelasi spirit, AIPC asteapta aplicarea normelor legale privind oferta publica obligatorie si in cazul emitentilor Remarul 16 Februarie SA, Zimtub SA, Comat SA, SC Retezat, despre care Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare a fost sesizata deja de catre investitori. 'Rugam CNVM sa aplice normele legale in vigoare in cazul majoritarilor ce refuza respectarea legislatiei in vigoare prin sanctionarea acestora nu doar cu avertisment si amenzi infime (a se vedea cazul Corint SA Targoviste)', mai afirma documentul Asociatiei. Sursa: Curierul National, 23 ianuarie 2009

    mai mult

Pagina

inchide