Stiri bursiere

Informatii piata

Orice miscare a pretului unui instrument financiar listat la bursa are la origine o stire bursiera. Noi iti punem la dispozitie o selectie a celor mai importante stiri financiare de ultima ora, pentru a putea lua deciziile investitionale in deplina cunostinta de cauza.

19.01.2009

  • Oltchim cauta solutii pentru a primi un ajutor de stat

    Wall-Street.ro   OLT

    ___
    SC Oltchim SA Rm. Valcea intentioneaza sa ceara sprijinul Comisiei Europene pentru a obtine un ajutor de stat, in vederea normalizarii capacitatii de productie, diminuata, in prezent, din cauza crizei economice, cu aproximativ 50%, transmite NewsIn. La sedinta extraordinara a Comisiei de Dialog Social, initiata, sambata, de catre Prefectura Valcea, la sediul SC Oltchim, ca urmare a solicitarii Sindicatului Liber Oltchim, directorul general Constantin Roibu a declarat ca, in aproximativ doua saptamani, va fi finalizata documentatia cu care societatea, precum si institutii ale statului implicate in acest demers, vor solicita Comisiei Europene acordul pentru a obtine aprobarea maririi capitalului social al SC Oltchim, de la 80 de milioane euro, in prezent, la 150 milioane euro. In esenta, conducerea Oltchim solicita, in premiera, un ajutor de stat, pentru o garantie de 86 milioane euro, in baza careia compania ar putea accesa credite. Directorul Roibu s-a aratat optimist, in ceea ce priveste aceasta perspectiva, declarand ca, in actualul context economico-financiar, UE si-a demonstrat deja operativitatea. „Nu se pune problema sa nu obtinem cele solicitate, cata vreme Comisia (Comisia Europeana, n.r.) a aprobat cereri similare, din partea altor tari”, a spus Roibu, care a precizat ca din acesti bani ar putea achizitiona instalatia de Petrochimie de la Arpechim Pitesti, vitala pentru salvarea companiei valcene. Constantin Roibu a mai declarat ca, desi compania lucreaza la 50% din capacitate, nu se vor face deocamdata disponibilizari si ca salariati cu care compania va inceta raporturile de munca locurile de munca sunt cei 550 deja anuntati, care fie cumuleaza pensia cu salariul, fie indeplinesc conditiile de pensionare. Potrivit lui Roibu, incepand cu luna noiembrie a anului trecut, in jur de 150 dintre acestia au parasit compania, iar pana la sfarsitul lunii martie 2009 vor pleca si ceilalti, cu exceptia a aproximativ 25, care lucreaza in sectoare „cheie” ale Oltchim. Sursa: Wall-Street, 19 ianuarie 2009

    mai mult

  • SIF Transilvania investeste 41 mil. euro in hotelurile din Covasna

    DailyBusiness.ro   SIF3

    ___
    Conducerea SIF Transilvania a aprobat alocarea, in prima faza, a 15 mil. euro pentru hotelurile pe care le are in portofoliu in statiunea Covasna, investitia totala fiind estimata la aproximativ 41 mil. euro, potrivit NewsIn. Herman Rosner, presedintele Camerei de Comert si Industrie Covasna, a declarat vineri ca aprobarea de catre SIF a acestei investitii reprezinta un pas extrem de important pentru turismul din judetul Covasna. Lucrarile vor incepe cu hotelul Caprioara, in aceasta primavara, iar ulterior vor fi modernizate si hotelurile Cerbul si Covasna. Potrivit lui Herman Rosner, SIF Transilvania a ales deja firma care va face proiectul. Acesta trebuie predat pana in luna iunie, pentru ca apo sa inceapa si selectia constructorului. 'Se investeste intr-un domeniu despre care spunem ca este alternativa dezvoltarii durabile a judetului', a afirmat Rosner, amintind ca prin aceasta investitie va fi atrasa si alta categorie de turisti in judet, cu alte venituri. La inceputul lunii ianuarie, peste 100 de angajati ai SIF Transilvania din Covasna au intrat in somaj, dupa ce disponibilizarea lor a fost anuntata la sfarsitul anului trecut, in contextul lucrarilor de modernizare anuntate la cele 3 hoteluri incepand din acest an. Este vorba despre 104 persoane, care provin de la hotelurile de sub patronatul SIF Transilvania. Cele 3 hoteluri sunt Cerbul, Caprioara si Covasna, dintre care ultimul va fi demolat si reconstruit. Celelalte doua vor intra in reabilitare si se vor inchide temporar, urmand a fi deschise cu mai multe stele decat au acum si la standarde moderne. In urma cu 2 ani, SIF Tranilvania, Camera de Comert Covasna si Consiliul Judetean au incheiat un protocol in care este prevazuta dezvoltarea turismului si infrastructurii in judet si in Statiunea Covasna, care prevede si aceasta investitie. Sursa: Daily Business, 19 ianuarie 2009

    mai mult

  • Directorii generali ai Romgaz si Transelectrica au fost inlocuiti din functie

    DailyBusiness.ro   TEL

    ___
    Directorul general al Transelectrica, Stelian Gal, si directorul general al Romgaz, Francisc Toth, au fost inlocuiti vineri din functie de Adriean Videanu, ministrul Economiei, cu Adrian Baicusi, respectiv, Marcel Piteiu, informeaza agentia de presa Mediafax. 'Inlocuirea va deveni efectiva de miercuri, cand se va aviza in Consiliul de Administratie al companiei', a declarat pentru DailyBusiness.ro Stelian Gal, directorul general al Transelectrica. Acesta nu a dorit sa comenteze decizia ministrului si a mentionat ca se va intoarce la conducerea sucursalei Transelectrica din Sibiu, functie pe care a detinut-o anterior celei actuale. Adrian Baicusi, cel care a fost numit in functia de director general al transportatorului national de electricitate, a ocupat pozitia de director general al Siemens SRL pana in iunie 2008. Pana la numirea ca director general al Romgaz, Marcel Piteiu a fost seful directiei de exploatare din companie. Sursa: Daily Business, 19 ianuarie 2009

    mai mult

  • Calburean inchide Dafora Franta si externalizeaza

    Business Standard   DAFR

    ___
    Omul de afaceri din Medias (jud. Sibiu) Gheorghe Calburean, care controleaza Grupul de firme Dafora, va externaliza mai multe activitati non-core (in afara obiectului principal de activitate - n.red.) si va inchide businessul din Franta, au declarat pentru Business Standard oficialii grupului. “Grupul de firme controlat - direct sau indirect - de catre Gheorghe Calburean va intra intr-un proces de transformare organizationala. Acesta va presupune un redesign organizational, redefinirea proceselor interne si implementarea unui nou sistem de management. (...) Reorganizarea se va finaliza in aproximativ patru-sase luni de la demararea procedurilor specifice”, au spus reprezentantii Dafora. In contextul crizei economice, compania anuntase la finele anului trecut ca va renunta la activitatile neprofitabile si la cele care nu fac parte din obiectul principal de activitate. “Prin renuntarea la afaceri non-core se intelege renuntarea la anumite servicii (neprofitabile), care pot fi inlocuite sau prestate de catre terti. Se doreste astfel o reducere a costurilor si o eficientizare a businessului”, au precizat acum oficialii firmei. Potrivit acestora, desi, oficial, “vanzarea de actiuni sau lichidarea unor societati din cadrul grupului nu reprezinta o prioritate”, compania de foraj Dafora SA, la care Calburean are 48,58%, va renunta la subsidiara detinuta integral - Dafora France, al carei obiect principal de activitate il reprezinta reparatiile de sonde geotermale. “Dafora France este o extensie pe linia de foraj a Dafora SA, fiind infiintata in momentul in care Romania nu era membra a UE, pentru a putea gestiona mai eficient proiectele din Franta”, au mentionat sursele citate. Exceptand aceasta companie, Dafora Medias mai detine alte sase filiale: trei din sectorul constructiilor, respectiv Condmag Brasov, Dafora Structuri si Ecoconstruct, doua in industria de petrol - Dafora Ucraina, Servicii si Operatiuni Speciale la Sonde -, una din sectorul industriei alimentare - Salflom Medias, dar si participatii la firme precum BRD, Transgex Oradea sau Transgaz, potrivit raportului financiar consolidat pe 2007 al companiei, cel mai recent disponibil. Intr-un interviu acordat Business Standard in luna octombrie, Gheorghe Calburean declara ca doreste divizarea companiei Dafora in firme de foraj si constructii si, probabil, de real estate, la care Dafora sa ramana actionar majoritar. Sursa: Business Standard, 19 ianuarie 2009

    mai mult

  • Brendea, Prime: Bursa va trebui sa faca fata unor noi informatii negative

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   

    ___
    '... Atat bancile, cat si SIF-urile au scazut destul de puternic in ultimul timp', spune Alin Brendea, directorul de operatiuni de la Prime Transaction.

    mai mult

  • Perechea euro/leu, noua vedeta de la Sibex

    Wall-Street.ro   

    ___
    '... perechea euro/leu aduce un profit mai mare si mai usor', a declarat, pentru Wall Street, Adrian Barbulescu, director adjunct de operatini in cadrul Prime Transaction.

    mai mult

16.01.2009

  • Producatorul de medicamente Biofarm a pierdut pe Bursa profitul pe trei ani

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   BIO

    ___
    A riscat si a ramas fara bani: Biofarm Bucuresti (BIO) a pierdut anul trecut circa 34 mil. lei (9,2 mil. euro) din deprecierea portofoliului de actiuni, pierdere apropiata de profitul net al companiei din perioada 2005-2007. Directorul general al producatorului de medicamente Biofarm, Dan Vasile, sustine ca la nivel operational, indicatorii financiari ai companiei pe 2008 nu inregistreaza diferente semnificative fata de buget. El nu vorbeste insa despre pierderile pe care compania le-a suferit anul trecut din investitiile realizate pe Bursa. Seful Biofarm spune ca profitabilitatea operationala ridicata si gradul mic de indatorare ii vor permite sa faca fata conditiilor mai dificile care se anunta pentru acest an, ultimele doua luni din 2008 aducand primele semnale de scadere a consumului pe piata de medicamente. 'Sunt ceva semnale la nivelul pietei privind o incetinire a consumului pe noiembrie si decembrie. Inflatia, de asemenea, ar putea sa aduca un pesimism in zona de distributie si sa duca si mai mult consumul in jos. Una peste alta cred ca va fi o scadere, dar nu foarte drastica, pentru ca oamenii au nevoie de medicamente. Depinde foarte mult si de Ministerul Sanatatii, daca sprijina aceasta industrie, care este una necesara', a declarat Dan Vasile, directorul general al Biofarm Bucuresti. El mai spune ca avantajul producatorilor locali, inclusiv al Biofarm, este ca pot controla pretul medicamentelor, dar ca deprecierea leului a afectat compania din cauza ca aceasta se aprovizioneaza cu materie prima din import, care in conditiile deprecierii leului a devenit mai scumpa. 'Ce facem acum este sa stam cu ochii pe piata si sa ne reorientam acolo unde consumul este necesar. Actiunile pe care le-am luat pana acum au fost un control riguros al costurilor si sa lucram foarte aproape de distribuitori, adica sa nu pierdem din vanzari. Profitabilitatea companiei este una ridicata si avem destule rezerve pentru a trece peste criza', sustine Dan Vasile. Compania analiza anul trecut oportunitatile de extindere pe care le are, inclusiv pe pietele din regiune, planuri pe care le-a amanat din cauza crizei. 'Planurile de expansiune le mai avem si acum, dar deocamdata suntem in asteptare, pentru ca situatia tarilor din zona este foarte grea. In Ucraina, preturile s-au dublat in cateva luni, desi piata de acolo este una foarte atractiva, fiind a doua ca marime din Europa. Este bine ca am amanat planurile si nu ne-am infipt atunci, pentru ca aveam de suferit', spune Dan Vasile. El a mai precizat ca la nivel operational, indicatorii financiari ai companiei pe 2008 nu inregistreaza diferente semnificative fata de buget. Totusi, compania este obligata la finalul fiecarui an sa-si reevalueze portofoliul de actiuni pe care-l detine pe Bursa si care a suferit in 2008 o scadere drastica. Astfel, potrivit estimarilor ZF, valoarea portofoliului de actiuni detinut de Biofarm, alcatuit in cea mai mare parte din actiuni ale SIF, a ajuns la finele anului trecut la 6,6 mil. lei, fata de 41,2 mil. lei, nivelul acestuia din urma cu un an. Potrivit raportarilor de la BVB, Biofarm nu a vandut in 2008 actiuni din portofoliu, si a realizat mici achizitii la SIF-uri in debutul anului. In aceste conditii, compania ar putea inregistra in ultimul trimestru din 2008 pierderi financiare din deprecierea actiunilor detinute la BVB de circa 35 mil. lei, de aproape trei ori mai mari decat profitul pe care-l consemna la noua luni, in suma de 12,3 mil. lei. Chiar daca compania nu si-a marcat pierderea din deprecierea actiunilor din portofoliu prin vanzare, aceasta este obligata sa inregistreze la final de an provizioane in contul deprecierii valorilor mobiliare pe care le detine de circa 34,9 mil. lei. Provizioanele ce urmeaza sa fie constituite sunt inregistrate in contul de profit si pierdere la cheltuieli si vor afecta rezultatul net al Biofarm pe anul 2008. Pentru anul trecut, Biofarm si-a bugetat o cifra de afaceri de 69,8 mil. lei, in crestere cu 12% fata de cea realizata in 2007, care s-a ridicat la 62,3 mil. lei, pe fondul unui profit operational (EBITDA) mai mare cu 4%, de 22,7 mil. lei. Profitul net al producatorului de medicamente era previzionat la 14,5 mil. lei, in crestere cu 7% fata de cel din 2007. Dupa primele noua luni, Biofarm inregistra o crestere de 2,9% a cifrei de afaceri, pana la 46,9 mil. lei, si un profit mai mare cu 5,9%, de 12,3 mil. lei. Actiunile Biofarm au pierdut anul trecut 86% din valoare, capitalizarea companiei ajungand in acest moment la circa 90 mil. lei (aproximativ 21 mil. euro). Sursa: Ziarul Financiar, 16 ianuarie 2009

    mai mult

  • Ford dilueaza participatia SIF Oltenia in uzina din Craiova prin majorarea de capital

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   

    ___
    Majorarea capitalului social al uzinei Ford Romania din Craiova cu 250 mil. euro va diminua semnificativ participatia SIF Oltenia in cadrul uzinei de automobile, ceea ce va reduce puterea de negociere si pretul pe care SIF l-ar obtine din vanzarea actiunilor. Desi reprezentantii Ford nu au oferit detalii cu privire la modul in care se va realiza majorarea de capital, niciuna din variantele posibile nu avantajeaza SIF Oltenia. Una dintre variante, vehiculata chiar de reprezentantii SIF, presupune ca Ford sa faca majorarea prin intermediul unei societati pe care o controleaza in intregime. In acest caz, Automobile Craiova (AUCS), firma care controleaza pachetul majoritar de actiuni al uzinei din Craiova si in care SIF Oltenia este actionar minoritar cu 22% din actiuni, ar ramane cu o participatie minoritara. In prezent, capitalul uzinei Ford de la Craiova este de circa 10 mil. euro, fiind detinut aproape in totalitate de Automobile Craiova. Astfel participatia indirecta a SIF este de circa 22%. In cazul in care o alta firma va aduce 250 mil. euro la capitalul societatii, participatia Automobile Craiova s-ar reduce la circa 3,8%, iar SIF Oltenia ar mai detine, indirect, doar 0,84% din producatorul de automobile. Cealalta varianta ar fi ca Ford sa aduca 250 mil. euro la capitalul Automobile Craiova care sa participe apoi mai departe la majorarea capitalului uzinei. In acest caz, SIF Oltenia ar trebui sa vina cu un aport de circa 76 mil. euro pentru a-si pastra participatia, in conditiile in care la sfarsitul anului mai avea doar 2 mil. euro in conturi. 'Majorarea de capital de la Ford Craiova dezavantajeaza SIF Oltenia, deoarece ne diminueaza participatia ca procent de detinere. Cautam cai de atac pentru a nu ajunge in aceasta situatie', a declarat Florian Buzatu, director in cadrul SIF Oltenia. SIF Oltenia a refuzat ofertele din partea AVAS si Ford pentru vanzarea participatiei la Automobile Craiova, pentru care cerea anul trecut minim 20 mil. euro. Mai mult, presedintele SIF5, Dinel Staicu, a incercat sa negocieze vanzarea pachetului de actiuni catre fonduri de investitii straine. In prezent, participatia SIF5 la Automobile Craiova mai valoreaza pe Bursa circa 7 mil. euro, dupa ce actiunile au scazut de circa patru ori de la mijlocul anului trecut. Scaderea puternica a pietei de capital in 2008 a facut dificila valorificarea de catre SIF-uri a participatiilor din portofolii, aceasta fiind si una dintre cauzele care au condus la scaderea nivelului lichiditatilor la SIF Oltenia. Nici inceputul de an nu pare mai promitator, sustine reprezentantul companiei. 'Nici noi nu vedem ca piata sa se linisteasca in perioada urmatoare si incercam sa luam masuri anticriza. Incercam sa mai cumparam actiuni la preturi avantajoase, in special la companii din sectorul utilitatilor, cum este Transgaz', spune Buzatu. Sursa: Ziarul Financiar, 16 ianuarie 2009

    mai mult

  • Concedieri la Amonil Slobozia

    Wall-Street.ro   AMO

    ___
    Actionarii combinatului de ingrasaminte Amonil Slobozia (AMO) au aprobat concedierea colectiva a 389 de salariati si programul de activitate pentru primul trimestru al anului, care vizeaza functionarea intermitenta a instalatiilor de acid azotic si azotat de amoniu, a anuntat Amonil. Actionarii Amonil au avizat strategia de functionare a combinatului, care vizeaza functionarea intermitenta a instalatiilor, in limita stocului de amoniac disponibil, in contextul scaderii drastice a cererii de ingrasaminte chimice cu azot, cat si a preturilor de vanzare la export, pe fondul crizei financiare mondiale. In urma concedierilor colective, combinatul va pastra in activitate 483 de angajati. Totusi, actionarii au luat in calcul si o posibila revenire a pietelor de ingrasaminte, care ar permite reluarea intregii activitatii a combinatului, si au imputernicit astfel consiliul de administratie sa reangajeze ulterior personalul disponibilizat. De asemenea, a fost aprobata si indemnizatia membrilor consiliului de administratie, de 5.000 lei/luna, cu posibilitatea majorarii acesteia cu valori cuprinse intre 0,1% si 0,5% din cifra de afaceri a companiei. Producatorul de ingrasaminte Amonil Slobozia (AMO) a raportat pentru primele noua luni din 2008 un profit net de 20,78 milioane lei (5,71 milioane euro), fata de pierderile de 9,58 milioane lei din aceeasi perioada a anului 2007. In acelasi timp, afacerile companiei au avansat spectaculos in intervalul ianuarie - septembrie 2008, de peste 16 ori, la 192,11 milioane lei (52,78 milioane euro), fata de cifra de afaceri de numai 11,46 milioane lei din intervalul similar din 2007. Compania, infiintata in anul 1969, este cel mai mare producator de uree din Romania si are un capital social de 111,26 milioane lei, divizat in 1,11 miliarde actiuni, cu o valoare nominala de 0,10 lei. Principalii actionari ai companiei sunt Zalois Ltd din insulele Belize, cu 25% din capitalul social, Jovline Ltd, cu 18,23%, Interagro, cu o detinere de 8,19% din capital. Salink Limited are, potrivit ultimelor raportari, o participatie de 15,00%, iar clienti nerezidenti ai Citibank detin tot un pachet de 15% din actiuni. Capitalizarea Amonil este de 15,8 milioane lei (3,69 milioane euro), conform cotatiei de 0,0142 lei/actiune, stabilita in sedinta din 13 ianuarie a Bursei. Titlurile companiei se tranzactioneaza la categoria a doua a Bursei de Valori, sub simbolul AMO. Sursa: Wall-Street, 16 ianuarie 2009

    mai mult

  • Cresterea euro infecteaza Antibiotice Iasi

    BURSA.RO - TITLURILE ZILEI   ATB

    ___
    70% din cheltuielile companiei vizeaza importuri Deprecierea rapida a cursului de schimb al leului in raport cu moneda unica europeana afecteaza semnificativ cheltuielile producatorului iesean de medicamente 'Antibiotice' Iasi. 'Urmarim cu disperare in fiecare zi evolutia cursului de schimb, in conditiile in care circa 70% din cheltuielile noastre materiale, inclusiv cele pentru ambalaje, vizeaza importuri. In plus, noi avem si credite in valuta', ne-a declarat Coca Cascaval, directorul general al producatorului farmaceutic iesean. Domnia sa a adaugat: 'Inca din a doua jumatate a anului trecut am anticipat ca ar putea aparea probleme din aceasta categorie, astfel incat am luat masuri de eficientizare a activitatii si am reusit sa diminuam expunerea la extern, reducand semnificativ spre finalul anului valoarea sumelor de plata in valuta. Odata cu reluarea la parametri optimi a productiei, insa, este inevitabila acumularea unor noi obligatii catre furnizorii externi. Este adevarat ca, la randul nostru, realizam exporturi, iar anul trecut am reusit sa majoram valoarea acestora, dar sumele pe care le obtinem astfel nu acopera integral platile pe care trebuie sa le facem in valuta. Ca atare, ne ingrijoreaza foarte mult evolutia situatiei. In acest sens, am facut un memoriu catre Ministerul Sanatatii, prin care solicitam sa accepte renegocierea pretului pentru medicamentele cu prescriptie medicala, macar pana la un nivel de 3,6 lei/euro, masura care ar putea atenua intr-o oarecare masura socul cresterii cursului de schimb'. Antibiotice SA se numara printre principalii exportatori ai Iasiului. La finalul primelor noua luni ale anului trecut, exporturile Antibiotice SA s-au ridicat la 8,15 milioane dolari, fiind in crestere cu aproximativ 61% fata de perioada similara a anului 2007, Nistantina fiind produsul cu cea mai mare pondere in volumul exporturilor (4.725.159 USD). Exporturile au inregistrat cresteri atat pentru Nistatina substanta activa (cu 18,2%), dar in special pentru forme finite, unde cresterea a fost de 200%. Procentul semnificativ ridicat pentru exportul de forme finite s-a datorat dezvoltarii pietelor traditionale din zonele Asiei, Africii si Rusiei, cat si cresterii inregistrate pe baza contractelor de manufacturing, care a ajuns la o valoare de 2.323.800 USD, fata de 241.307 USD in perioada de referinta din anul 2007. In acelasi timp, insa, societatea este si un importator semnificativ, pentru materiile prime si materialele achizitionate de la parteneri externi, Antibiotice platind intre 10 si 20 de milioane de euro, astfel incat diferentele de curs valutar pot avea un impact semnificativ asupra rezultatelor financiare ale companiei. In plus, ca urmare a crizei financiare internationale, se consemneaza si o crestere a costurilor materiei prime in diferite zone ale lumii, furnizorii urmarind sa-si acopere prin majorarea preturilor pierderile rezultate din scaderea cererii. In plus, faptul ca Ministerul Sanatatii nu a operat o corectie a preturilor pentru medicamentele cu prescriptie medicala in corelatie cu evolutia cursului de schimb al euro, asa cum prevede OMS 612/2002, reprezinta un alt factor cu impact puternic asupra performantelor financiare ale Antibiotice SA. Cursul valutar, in baza caruia au fost determinate preturile medicamentelor, a fost de 3,3298 lei/euro, inregistrat in vara anului 2007. SC Antibiotice SA Iasi este cel mai important producator roman de medicamente de pe piata autohtona, este principalul producator de antiinfectioase din Romania si exportator de produse farmaceutice in peste 35 de tari ale lumii. Societatea ieseana este lider in productia de medicamente injectabile, unguente, creme, geluri si supozitoare, unicul producator roman de substante active prin biosinteza si producatorul cu cea mai complexa structura de productie: 8 fluxuri de fabricatie atestate GMP pe care sunt obtinute 5 forme farmaceutice (pulberi injectabile, capsule, comprimate, supozitoare, preparate de uz topic: unguente, geluri, creme). Pe piata interna, compania ocupa primul loc pe segmentul preparate dermatologice si locul trei pentru medicamentele antiinfectioase. Antibiotice Iasi este considerata o companie strategica, deoarece este unicul producator de pulberi pentru suspensii si solutii sterile injectabile (40-50 milioane flacoane/an), detine fluxuri dedicate productiei de capsule pe trei subclase (cefalosporine, peniciline si non-peniciline), este singurul producator roman de cefalosporine injectabile si este producator unic al intregii game de tuberculostatice esentiale. Statul detine la compania ieseana un pachet de actiuni reprezentand 53,0173% din capitalul social, printre alti actionari numarandu-se SIF Oltenia (10,0954%), diferenta de 36,8873% din titluri aflandu-se in posesia altor actionari. Sursa: Bursa, 16 ianuarie 2009

    mai mult

Pagina

inchide