Stiri bursiere

Informatii piata

Orice miscare a pretului unui instrument financiar listat la bursa are la origine o stire bursiera. Noi iti punem la dispozitie o selectie a celor mai importante stiri financiare de ultima ora, pentru a putea lua deciziile investitionale in deplina cunostinta de cauza.

14.01.2009

  • Transgaz va investi 37,5 mil. lei intr-o conducta de gaze

    income   TGN

    ___
    Societatea nationala de transport al gazelor naturale Transgaz Medias va investi 37,5 milioane de lei (8,7 milioane de euro) pentru constructia unei conducte de gaze intre localitatile Gheorgheni si Toplita, din judetul Harghita. Compania va organiza in 13 februarie o licitatie deschisa pentru selectarea unui contractor, potrivit anuntului de licitatie. Lucrarile sunt prevazute sa dureze opt luni si vor fi finantate din sursele proprii ale Transgaz. Transgaz este controlata de Ministerul Economiei. Actiunile companiei se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti, ultimul pret fiind de 125 de lei pe titlu, in scadere cu 0,08%. La finele sedintei de luni a BVB, capitalizarea societatii era de 1,47 miliarde lei. Sursa: Financiarul.com, 14 ianuarie 2008

    mai mult

  • Albalact incearca sa limiteze costul de productie

    Curierul National   

    ___
    Producatorul de lactate Albalact Alba Iulia (ALBZ) va incerca sa limiteze costurile de productie si sa obtina materie prima mai ieftina, pentru a evita pierderile cauzate de deprecierea leului, a declarat pentru Mediafax directorul general al companiei, Traian Simion. 'Deprecierea leului afecteaza activitatea economica a multor companii, este o consecinta fireasca si ne determina sa ne readaptam strategia pentru anul 2009, dar fara sa facem schimbari majore in obiectivele initiale. De altfel, intotdeauna ne-am adaptat strategiile in functie de realitatile pietei', a spus Simion. El a aratat ca, pentru reducerea efectelor cresterii cursului valutar la nivelul industriei lactatelor, stimularea productiei interne este esentiala pentru ca duce la pastrarea locurilor de munca, la o dependenta mai mica fata de evolutia euro si, implicit, la bugete pentru investitii. 'Practic stimularea producatorilor locali este «motorul» intregului lant, motor care ajuta la diminuarea efectelor deprecierii leului, in nici un caz la eliminarea lor', a spus el. Albalact este unul dintre cei mai importanti producatori de lactate de pe piata romaneasca, iar portofoliul companiei include peste 60 de sortimente. Principalii actionari ai Albalact sunt Petru Ciurtin, cu 31,7% din capital, Raul Ciurtin, cu 14,2%, si fondul de investitii RC2 Limited, care detine 17,2% din actiuni, potrivit celor mai recente raportari de pe piata Rasdaq, unde este listata compania. Albalact a cumparat anul trecut 77,2% din actiunile Raraul Campulung Moldovenesc, pentru intrarea pe segmentul branzeturilor, cu 13,42 mil. lei. Sursa: Curierul National, 14 ianuarie 2009

    mai mult

  • Deprecierea leului va aduce din nou pierderi mari pentru companiile indatorate de pe Bursa

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   

    ___
    '...creante - datorii in valuta, respectiv care parte predomina mai mult', explica Paul Brendea, analist la societatea de brokeraj Prime Transaction.

    mai mult

  • Actiunile Erste, o ancora impotriva devalorizarii leului pe Bursa din Bucuresti

    Bloombiz.ro   

    ___
    ... pentru ca actiunile romanesti au devenit mai atractive pe fondul deprecierii leului', considera Alin Brendea, vicepresedintele casei de brokeraj Prime Transaction.

    mai mult

13.01.2009

  • BVB si RAEF cumpara actiunile detinute de Nord la Depozitarului Central

    Wall-Street.ro   NORD

    ___
    Firma de constructii Nord Bucuresti (NORD) isi vinde actiunile detinute la Depozitarul Central catre Bursa de Valori Bucuresti (BVB) si fondul de investitii Romanian-American Enterprise Fund (RAEF), a anuntat Nord. Bursa de Valori Bucuresti (BVB) si Romanian-American Enterprise Fund au acceptat oferta de vanzare a pachetului de 5,67 milioane de actiuni detinute de Nord. Reprezentantii Depozitarului Central au mentionat ca valoarea tranzactiei va fi anuntata la data semnarii contractelor de cesiune intre Nord si cei doi actionari, moment in care vor fi incasati si banii pentru pachetul de actiuni. In prezent, Bursa de Valori Bucuresti este actionarul majoritar al Depozitarului, cu o detinere de 51% din actiuni, in timp ce fondul RAEF controleaza 1,76% din titluri. Nord Bucuresti are un capital social de 5,6 milioane lei, divizat in 2,24 milioane de actiuni, cu o valoare nominala de 2,50 lei. Potrivit informatiilor de la Depozitarul Central, actionarul principal al companiei este Central European Financial Services, cu o detinere de 59,53% din capitalul social, iar SIF Transilvania (SIF3) controleaza 27,55% din actiuni. Titlurile Nord Bucuresti se tranzactioneaza la categoria de baza a pietei Rasdaq, sectiunea XMBS, sub simbolul NORD. Capitalizarea companiei este de 12,54 milioane lei (2,94 milioane euro), conform ultimei cotatii de 6,90 lei/titlu, stabilita in sedinta bursiera de vineri. Sursa: Wall-Street, 13 ianuarie 2009

    mai mult

  • Terminalul lui Patriciu zdruncina afacerile Conpet si Oil Terminal

    Saptamana Financiara   COTE  OIL

    ___
    Cele doua companii de stat se uita dupa parteneri externi si vor sa externalizeze o parte din servicii Terminalul petrolier plutitor maritim Midia, construit de Rompetrol, da peste cap activitatea a doua dintre cele mai importante companii de stat: Conpet si Oil Terminal. Fiecare dintre aceste doua societati inregistreaza pierderi importante avand in vedere ca au ramas fara un client mare. La ora actuala, se cauta solutii de salvare mizandu-se foarte mult pe incheierea unor parteneriate cu alte companii din Europa. Nu este exclusa nici varianta unei colaborari cu terminalul maritim Midia. Aproximativ 15% din cantitatea de produse petroliere tranzitate prin Oil Terminal provenea de la Rompetrol. In conditiile in care omul de afaceri Dinu Patriciu si-a construit propriul terminal, compania de stat se vede obligata sa caute alternative viabile pentru a putea depasi aceasta situatie. Vasile Miu, directorul general al Oil Terminal, a declarat pentru SFin ca se poarta negocieri cu mai multe companii din Europa care ar dori sa colaboreze cu firma romaneasca. „Din tara nu putem gasi noi clienti si de aceea ne-am indreptat atentia catre piata externa. Va pot spune ca suntem in discutii avansate cu mai multe firme din Europa, iar un rezultat clar il vom avea cam in doua saptamani. Fata de concurenta noi venim cu o oferta care vizeaza experienta de ani de zile, capacitatile de depozitare mult mai mari, dar si posibilitatea de a inmagazina atat produse petroliere, cat si chimice“, a precizat Miu. De altfel, la sfarsitul anului trecut, fostul sef al Oil Terminal, Mihai Lupu, a facut public faptul ca unul dintre posibilii clienti pe care ii poate castiga compania din Romania este traderul elvetian de titei si produse petroliere Vitol. Sansele unui astfel de parteneriat sunt mari avand in vedere ca firma KazMunaiGaz (detinatoarea a 75% din actiunile Rompetrol) a redus semnificativ numarul de contracte de livrare pe care le avea cu elvetienii, redirectionand cantitatea de petrol catre unitatea de rafinare detinuta in tara noastra. Pierderea Rompetrol gaureste bugetul Conpet Reprezentantii Rompetrol au anuntat, cu ocazia inaugurarii Terminalului Maritim Midia, ca doresc sa colaboreze in continuare cu Oil Terminal, dar si cu Conpet. „Anul trecut am primit o adresa prin care Rompetrol ne solicita sa aducem prin conductele noastre produse petroliere catre Oil Terminal. Practic, ei vor sa faca transportul invers decat pana acum. Ne-au intrebat daca ceea ce vor este realizabil, in ideea in care e posibil ca Rompetrol sa aiba nevoie sa-si depoziteze in rezervoarele Oil Terminal o parte din produse. Din punctul nostru de vedere, o astfel de varianta este realizabila, dar tariful perceput de noi s-ar putea sa fie mai mare. Acum este de 3 euro/tona. Totul depinde insa de evolutia pietei. Daca rafinariile vor lucra, vom avea si noi ce transporta“, ne-a explicat Liviu Ilasi, director general Conpet. Situatia firmei de transport petrolier aflata in proprietatea statului este mult mai complicata decat cea a Oil Terminal, fiind vorba despre o unitate captiva, legata direct de anumiti clienti. Pierderea Rompetrol „gaureste“ bugetul Conpet cu cateva milioane de euro lunar, 40 de kilometri de conducta ramanand fara utilitate. „Asa cum a fost facuta reteaua de transport de produse petroliere, cei 40 de kilometri de conducta erau utilizati exclusiv pentru Petromidia. Iar plecarea acestui client nu ne lasa nicio sansa de a umple golul cu ceva“, a intarit Ilasi. Restructurari si externalizari Firma constanteana Oil Terminal este specializata in prestari de servicii privind primirea, depozitarea, conditionarea si expedierea titeiului, a pacurii si a altor materii prime lichide pentru import, export, tranzit. In ultima luna a anului trecut a fost finalizat un plan de redresare a companiei care viza doua directii. Una dintre ele urmareste externalizarea unor servicii. „Este vorba despre zonele neproductive pe care le putem externaliza si astfel se fac reduceri de cheltuieli semnificative. Cea de-a doua varianta avuta in vedere face referire la reducerea de personal. Deocamdata, situatia este incerta in conditiile in care actionarul majoritar al Oil Terminal a fost schimbat, societatea trecand in portofoliul Ministerului Economiei“, a afirmat Vasile Miu. Pe primele noua luni ale lui 2008, compania a inregistrat o cifra de afaceri de 97,9 milioane de lei. Sansa ramane PEOP Pentru cealalta societate de stat „lovita“ de afacerile lui Patriciu singura sansa ramane oleoductul PEOP, care poate repozitiona Con-pet in Europa. Exista insa o serie de neintelegeri intre tarile participante la acest proiect care duc la intarzieri in demararea lucrarilor. „Fiecare dintre parti a venit cu propria propunere pentru functia de director general al societatii care urmeaza sa administreze oleoductul si de aici au aparut neintelegerile. Practic, Serbia, Romania si Croatia nu au reusit sa cada de acord asupra persoanei care va prelua aceasta functie. S-a vehiculat chiar varianta ca fiecare dintre tari sa-si numeasca un reprezentant si sa se ajunga la un triumvirat, dar noi nu am fost de acord“, ne-a spus Ilasi. Pana cand se va hotari conducerea noii structuri, un lucru ramane insa sigur: Italia si Slovenia nu mai sunt interesate de PEOP. Sursa: Saptamana Financiara, 13 ianuarie 2009

    mai mult

  • Electrocasnicele, reduse cu 60% pe motiv de criza

    Gandul   

    ___
    Magazinele Flanco si Flanco World vor aplica reduceri de pana la 60% Megadiscountul ascunde nevoia imediata de lichiditati, spun surse din piata Criza financiara ii determina pe proprietarii retelelor de comercializare a produselor electronice, electrocasnice si IT&C sa recurga la masuri extreme in goana dupa obtinerea imediata de lichiditati. Ieri, grupul Flamingo International a anuntat ca retelele de magazine Flanco si Flanco World vor opera, pana la jumatatea lunii februarie, reduceri de pana la 60%, procent considerat exagerat de operatorii de pe piata de profil. „Prin lansarea acestei campanii, invitam clientii nostri, in special in aceasta perioada, marcata de criza financiara, cand cererea pentru produsele IT&C electronice si mai ales electrocasnice este in stricta concordanta cu pretul acestora, sa utilizeze oferta noastra si sa cumpere produsele selectate la preturi mici”, a declarat Jiri Rizek, presedintele Flamingo International. Si totusi, altele par a fi motivele care au determinat grupul sa recurga la asemenea reduceri record. “O reducere de 60% fie ascunde nevoia lichidarii stocurilor, fie, mai degraba, nevoia suplimentara si imediata de cash”, au declarat pentru Gandul surse din piata. Acestea au precizat ca media reducerilor care se opereaza in industria de profil este de 10-20%. “In cazuri speciale, atunci cand este vorba de ultimul reper de pe raft, se poate opera o reducere de maximum 50% din pretul afisat initial”, au mai declarat sursele citate. Valoarea bursiera a companiei s-a prabusit Si oficialii grupului recunosc ca aceasta campanie va genera o pierdere asumata pentru companie, dar precizeaza ca ea va fi recuperata pe alte cai. “Marjele de profit ale Flamingo International nu au cum sa atinga 60%, asa ca daca vorbim de astfel de reduceri aplicate pentru anumite produse este de inteles ca acestea sunt suportate de catre companie. Pe de alta parte, credem ca aceasta campanie va genera un trafic mai mare in magazinele noastre, iar romanii vor cumpara si alte produse care vor compensa marjele pierdute, pentru a sustine vanzarile acestei campanii”, a declarat Rizek pentru Gandul. Dincolo de motivatia oficiala, trebuie mentionat ca grupul Flamingo a fost lovit din plin de criza financiara. Listate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), cotatia actiunilor cu simbolul FLA s-a prabusit pur si simplu in ultimul an. Valoarea de piata a companiei s-a redus in ultimele 12 luni cu nu mai putin de 94%, de la 75 la 4,8 milioane de euro. Cea mai mare valoare bursiera a companiei, 100 milioane de euro, a fost consemnata in vara anului 2007, dupa ce in 2005 fusese listata cu 55 milioane de euro. Situatia financiara a societatii nu este tocmai de invidiat, avand in vedere si nivelul total al datoriilor, de 81 milioane de euro, majoritatea avand termen de rambursare mai mic de un an. Sursa: Gandul, 13 ianuarie 2009

    mai mult

  • Elvetienii cei mai mari cumparatori de la Bursa in noiembrie

    Business Standard   

    ___
    Valoarea tranzactiilor efectuate de investitorii straini la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) in luna noiembrie 2008 a atins cel mai scazut nivel din an, dupa ce, cu o luna inainte, iesirile acestora din piata prabusisera indicii cu peste 30%. Strainii au fost cumparatori neti pentru a cincea oara in 2008, ei aducand in piata 9,2 mil. euro, dupa ce, in octombrie 2008, au fost vanzatori neti cu un sold negativ de 11 mil. euro, potrivit datelor publicate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM). In noiembrie, investitorii din Elvetia au fost pentru prima data in 2008 cei mai activi cumparatori de la BVB, acestia achizitionand titluri in valoare de 12 mil. euro, in conditiile in care lichidarile de pozitii efectuate de acestia s-au plasat sub 0,8 mil. euro. Per total, investitorii nerezidenti au cumparat in noiembrie actiuni de 35,7 mil. euro, in vreme ce vanzarile efectuate de catre acestia au fost de 26,4 mil. euro. Investitorii din Marea Britanie s-au plasat pe primul loc in topul vanzarilor efectuate la Bursa, dupa ce acestia au vandut actiuni in valoare de 5 mil. euro. In aceeasi luna, investitorii americani au inregistrat vanzari nete de 1,3 mil. euro, efectuand cumparari de 2 mil. euro si retrageri de 3,4 mil. euro. Datele CNVM includ tranzactiile realizate atat pe BVB, cat si pe Rasdaq. Balanta la 11 luni a schimburilor efectuate de straini la BVB a ajuns astfel sa indice retrageri de 17 mil. euro, dupa cumparari de 673 mil. euro si lichidari de 690 mil. euro. Vanzarile nete ale investitorilor din afara Romaniei, in intervalul ianuarie-noiembrie 2008, vin in contrast cu perioada similara a anului 2007, cand acestia adusesera pe piata de capital locala peste 460 mil. euro. Noiembrie 2008 a fost una dintre cele trei luni ale anului precedent in care Bursa a inregistrat cresteri la nivelul preturilor actiunilor, volumele tranzactionate fiind insa in scadere evidenta Sursa: Business Standard, 13 ianuarie 2009

    mai mult

  • Amonil Slobozia, pe punctul de a fi executat silit

    BURSA.RO - TITLURILE ZILEI   AMO

    ___
    Combinatul chimic 'Amonil' Slobozia (simbol AMO) este in situatia de a fi executat silit, dupa ce o companie straina a cumparat datoriile pe care combinatul le acumulase fata de furnizorul de gaze 'Distrigaz Sud', potrivit omului de afaceri Ioan Niculae, pre?edintele 'InterAgro', care asigura managementul combinatului. Datoriile 'Amonil' catre 'Distrigaz Sud' s-ar ridica, potrivit unor estimari, la 15 milioane de dolari. 'Martea trecuta, am primit o notificare de la aceasta companie prin care am fost in?tiintati ca urmeaza sa i?i execute creantele asupra , probabil prin vanzarea activelor', ne-a declarat Ioan Niculae, care controleaza, prin 'InterAgro' 8,18% din actiunile 'Amonil'. Cu ceva timp in urma, Niculae a pus gaj pe doua dintre instalatiile vitale ale combinatului chimic in contul unui imprumut acordat combinatului chimic, motiv pentru care 'InterAgro' nu ar ie?i foarte ?ifonat din executarea silita a 'Amonil'. 'Este probabil ca aceste instalatii vor fi vandute odata cu celelalte pentru ca altfel fabrica nu va putea fi vanduta, insa doar cu decontarea investitiilor facute de noi la , de aproximativ 28 de milioane de euro', a precizat omul de afaceri. Contactati de ziarul 'Bursa', reprezentantii 'Distrigaz Sud' au refuzat sa ne ofere mai multe informatii privind compania care a cumparat creantele furnizorului de gaze asupra 'Amonil', invocand 'confidentialitatea relatiei contractuale cu partenerii'. In aprilie 2007, 'Ameropa', unul dintre partenerii de afaceri ai 'Amonil', s-a aratat dispusa sa preia datoriile combinatului chimic la 'Distrigaz Sud' in eventualitatea in care actionarii combinatului ar fi acceptat sa se puna ipoteca asupra unor active ale combinatului. 'Amonil' Slobozia are o valoarea de piata de 16,57 milioane de lei, potrivit pretului mediu de 0,0149 lei/actiune, inregistrat in ?edinta bursiera de ieri, cu mult sub pretul de un 1,2 miliarde de euro, la cat evalua Ioan Niculae un combinat de ingra?aminte in 2008. Potrivit ultimei raportari, 'Zalois' LTD detine 25% din companie, in timp ce 'Jovline' LTD controleaza putin peste 18,22% din combinatul chimic. 'Salink Limited' are 15% din actiunile AMO. In primele noua luni ale anului trecut, 'Amonil' a inregistrat un profit net de 20,78 milioane de lei. Sursa: Bursa, 13 ianuarie 2009

    mai mult

  • Brokerii: Este posibil sa fi intrat pe Bursa investitori straini mici atrasi de evolutia cursului leu/euro

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   

    ___
    '... in ultima perioada catre obligatiuni sau depozite', spune Gabriel Necula, directorul adjunct de operatiuni la Prime Transaction.

    mai mult

Pagina

inchide