Stiri bursiere

Informatii piata

Orice miscare a pretului unui instrument financiar listat la bursa are la origine o stire bursiera. Noi iti punem la dispozitie o selectie a celor mai importante stiri financiare de ultima ora, pentru a putea lua deciziile investitionale in deplina cunostinta de cauza.

26.05.2008

  • Prudenta a luat locul panicii la Bursa

    Prime Transaction   

    ___
    '...Acest lucru se reflecta si in rulajele scazute din sedintele de scadere', considera analistii de la Prime Transaction.

    mai mult

  • Ce urmeaza la BVB?

    Wall-Street.ro   

    ___
    '... sunt decisive pentru a se confirma consolidarile, urmand apoi o perioada de cresteri', ne-a declarat Adrian Barbulescu, analist la Prime Transaction.

    mai mult

23.05.2008

  • Cine castiga si cine pierde din pretul record al titeiului

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   COTE  OIL  OLT  PRSN  RRC  SNP  UPET  UZT

    ___
    Ce se mai poate intampla in contextul in care barilul a depasit si pragul de 135 de dolari? 'Pretul de neimaginat la care a ajuns azi barilul este un semnal de alarma pentru piata. Importurile de titei, de care piata interna este atat de dependenta, ar putea sa scada pentru ca rafinariile nu-si pot acoperi cheltuielile de aprovizionare din preturile la pompa. Aceasta reducere ar putea avea un impact negativ asupra afacerii noastre, dar deocamdata, cel putin in primul trimestru nu am inregistrat o reducere a cantitatilor de titei importate. Acest lucru se datoreaza in principal faptului ca deocamdata cresterile de pret nu au avut un impact asupra consumului', spune Liviu Ilasi, directorul general al Conpet, transportatorul de titei, care a inregistrat in primul trimestru al anului o crestere a profitului net de 43%, pana la un nivel de 2,6 mil. euro, la afaceri in crestere cu 13,2% pana la 23,6 mil. euro. Castigurile Conpet vin din tarifele fixe pe care compania le factureaza pentru cantitatile de titei care circula prin conductele sale.

    'Este greu de precizat care ar putea fi nivelul de pret de unde am putea asista la un astfel de fenomen. Cert este ca odata cu aceste scumpiri, devin foarte interesante investitiile in segmentul de explorare ceea ce duce implicit la o crestere a cererilor pentru companiile care presteaza astfel de servicii', mai spune Ilasi.

    De exemplu, producatorul de utilaj petrolier Uztel Ploiesti, ale carui titluri au fost transferate de pe segmentul nelistate la categoria a II-a a BVB, spune ca primeste solicitari pentru astfel de echipamente cu termene de livrare a doua zi, in conditiile in care fabricatia acestor utilaje dureaza luni intregi.

    'Este asa o urgenta pentru utilaje petroliere ca unii din clienti ne intreaba daca am putea sa le livram maine dimineata sau poate dupa-amiaza daca se poate. Asta in cazul echipamentelor cu ciclu de fabricatie de doua sau trei luni', spune Ion Dinu, directorul general al Uztel Ploiesti.

    Deocamdata, consumatorul final de carburant nu si-a modificat comportamentul de consum, desi de la inceputul anului preturile la pompa au crescut in medie cu 12-18%. Mai mult, principalii jucatori spun ca si anul acesta piata isi va conserva ritmul de crestere de 7-10%.

    'Piata este cea care dicteaza modul in care vor merge afacerile noastre. Atata vreme cat se mentine consumul de carburanti, nu vom fi afectati', comenteaza Mihai Lupu, directorul general al operatorului portuar Oil Terminal, care desi a inregistrat afaceri in crestere in primul trimestru cu aproximativ 9%, profitul i-a fost afectat in principal din cauza inchiderii rafinariei Rafo.

    In primul trimestru, Petrom cea mai mare companie romaneasca a reusit sa-si creasca profiturile de peste doua ori fata de aceeasi perioada a anului trecut, fiind singura companie cu rezerve de titei. Analistii estimeaza pentru Petrom un profit de un miliard de euro in 2008.

    Pe de alta parte, Rompetrol Rafinare, cea mai importanta companie a grupului Rompetrol axat in special pe activitati de rafinare si distributie, si-a adancit pierderile pana la un nivel de

    9,3 mil. euro, cu 57% mai mult fata de anul trecut, desi afacerile au crescut cu 65% pana la 526 de milioane de euro.

    Analistii spun ca marea provocare pentru companii, din orice domeniu, este modul in care vor reusi sa integreze aceste costuri in preturi fara a influenta foarte mult cererea. 'Cred ca firmele din sectorul alimentar vor beneficia cel mai mult de cresterea pretului hidrocarburilor, pentru ca cererea pe aceasta piata este relativ constanta', spune Adrian Danciu, seful departamentului de analiza din cadrul Broker Cluj.

    Cine mai castiga

    # Prospectiuni Bucuresti (PRSN) si Atlas Gip Ploiesti (ATGJ)

    Companiile de prospectiuni geologice controlate de omul de afaceri Ovidiu Tender au beneficiat de cresterea cererii pentru activitatea de prospectare pe fondul interesului mai mare al companiilor petroliere de exploatare a unor zone mai intinse de teren si identificarea de noi zacaminte.

    Prospectiuni Bucuresti (PRSN) a inregistrat anul trecut un avans de 40% al afacerilor din activitati proprii, la 203 mil. lei (60,8 mil. euro), pe fondul unui profit net in crestere cu 40%, la 54 mil. lei (16,2 mil. euro). Profitul Atlas Gip (ATGJ) a urcat in 2007 de peste 11 ori, ajungand la 16,8 mil. lei (5 mil. euro), iar afacerile s-au majorat in aceeasi perioada cu 45%, la 101,8 mil. lei (30,5 mil. lei).

    # Upet Targoviste (UPET) si Uztel Ploiesti (UZT)

    Producatorii de utilaje petroliere sunt si ei avantajati, prin cresterea cererii pentru echipamente din partea companiilor petroliere, care doresc sa-si intensifice activitatea.

    Uztel Ploiesti, companie transferata ieri pe Bursa, si-a bugetat anul acesta un profit in crestere de peste doua ori, la 4,6 mil. lei (1,3 mil. euro), si afaceri mai mari cu 12%, de 121 mil. lei (34,3 mil. euro), dupa ce anul trecut si-a redus profitul din cauza deprecierii leului.

    Upet Targoviste (UPET) a trecut usor pe profit in primul trimestru din acest an, dupa pierderi de 1,3 mil. lei in aceeasi perioada din 2007, iar veniturile companiei s-au majorat cu 72%, la 25 mil. lei (6,8 mil. euro).

    Cine mai pierde

    # Conpet Ploiesti (COTE) si Oil Terminal (OIL)

    Afacerile transportatorului de produse petroliere Conpet Ploiesti (COTE) au stagnat anul trecut la nivelul de 275 mil. lei (82,4 mil. euro), in timp ce profitul net al companiei s-a redus cu 16,3%, la 22,4 mil. lei (6,7 mil. euro). In cazul operatorului portuar Oil Terminal (OIL), afacerile s-au mentinut la un nivel similar pe parcursul anului trecut si in primele trei luni din 2008. Conpet nu beneficiaza direct de cresterea pretului titeiului pentru ca are un tarif fix pe cantitatea transportata. In plus, atat Conpet cat si Oil Terminal sunt afectate de inchiderea rafinariei Rafo Onesti, determinata de necesitatea modernizarii acesteia pentru eficientizarea activitatii.

    # Oltchim Ramnicu-Valcea (OLT)

    Combinatul chimic Oltchim Ramnicu-Valcea (OLT) a raportat pierderi de 3,6 mil. lei in primul trimestru, comparativ cu un castig net de 5,6 mil. lei in aceeasi perioada din 2007, pe fondul unui avans cu 2,3% al afacerilor, la 467,5 mil. lei (127 mil. euro). Raportat la aceeasi perioada, cheltuielile cu materiile prime au crescut la Oltchim cu 25%, la 338 mil. lei (91,5 mil. euro). Activitatea Oltchim este afectata de cresterea cotatiilor internationale la principalele materii prime, etilena si propilena, care sunt derivate ale produselor petroliere, cotatii pe baza carora se negociaza contractele de aprovizionare, potrivit conducerii Oltchim.

    Sursa: Ziarul Financiar, 23 mai 2008'

    mai mult

  • Zentiva: Asteptam un asemenea declin al vanzarilor

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   SCD

    ___
    Producatorul de medicamente Zentiva, unul dintre principalii jucatori de pe piata locala, se asteapta la o revenire a ritmului de crestere in cea de-a doua jumatate a anului, ceea ce va face ca la nivelul intregului an compania sa termine pe plus.

    'Ne asteptam la un asemenea declin al vanzarilor (44% in primul trimestru al acestui an - n. red.), insa era sub controlul echipei de conducere. La jumatatea lui 2007, ne-am schimbat strategia si ne-am concentrat pe colectarea banilor din piata si pe profitabilitatea fiecarui segment al afacerii din Romania', a spus Jozef Belcik, zone manager al Zentiva.

    La jumatatea anului trecut Belcik a preluat sarcina de a reaseza pe un trend ascendent afacerea Zentiva in Romania, dupa ce fostul country manager Mariana Wencz a renuntat la functia pe care o detinea.

    'Aveam termene de plata extraordinar de mari, comparativ cu media din industria, pe care acum le-am redus. Am recuperat de asemenea o mare parte din banii pe care nu credeam ca ii vom recupera vreodata, iar pentru intregul an 2008 estimam ca vom avea o crestere semnificativa in lei', a spus Belcik fara a oferi alte detalii in acest sens.

    Zentiva are un portofoliu de 200 de produse pe piata locala, atat ale fostei companii Sicomed cat si brandurile importate, si potrivit lui Belcik in acest an nu sunt prevazute retrageri de produse de pe piata. Zentiva detine in prezent o participatie de circa 75% la fosta companie Sicomed conform ultimelor raportari de pe Bursa, iar 'pentru moment', nu are in vedere sa-si mareasca participatia. 'Ce puteam cumpara, am cumparat deja. Nu avem nicio urgenta sa preluam si restul de actiuni', a spus Jiri Michal, presedinte al consiliului de administratie al grupului ceh. Michael a adaugat ca Zentiva nu are in vedere sa vanda vreo linie de productie pe piata locala.

    La nivel de productie, grupul ceh a intrat pe piata locala in 2005 o data cu achizitia Sicomed, iar in perioada 2006-2007 a derulat investitii de 25,6 mil. lei in upgradarea facilitatilor. Pentru acest an, bugetul de investitii a fost stabilit la 9 mil. lei. Pana in 2009, Zentiva va lansa pe piata locala 16 produse noi, zece dintre ele pe segmentul cu prescriptie si 6 OTC-uri. In acest moment, medicamentul cu cele mai mari vanzari din portofoliul companiei este Algocalmin, existand posbilitatea ca din acest an sa fie devansat de catre Simvacard. In prezent, circa 70% din vanzarile Zentiva pe piata locala sunt generate de brandurile fostei Sicomed, iar 30% reprezinta importurile. Incepand cu aprilie, directorul general al Zentiva Romania a fost numit Dragos Damian.

    Actiunile Zentiva Bucuresti (SCD) au inchis ultima sedinta de tranzactionare la pretul de 0,6 lei, capitalizarea companiei fiind de 68 mil. euro.

    Sursa: Ziarul Financiar, 23 mai 2008'

    mai mult

  • IPO-ul Pomponio s-a incheiat fara succes

    Wall-Street.ro   

    ___
    Oferta publica initiala (IPO) a companiei de constructii Pomponio a atras de pe piata de capital circa 29,38 milioane lei, dupa ce investitorii au subscris 9,04 milioane de titluri, reprezentand 62% din oferta, arata datele afisate de Bursa de Valori Bucuresti (BVB).

    Potrivit prospectului, oferta este incheiata cu succes daca toate actiunile emise vor fi subscrise, iar in caz contrar sumele subscrise de investitori vor fi restituite.

    In cadrul ofertei, care s-a incheiat joi, au fost oferite circa 14,62 milioane de actiuni rezultate din majorarea capitalului social al Pomponio. Titlurile au fost vandute la pretul de 3,25 lei si au avut atasate si drepturi de alocare.

    Oferta Pomponio a fost impartita in trei transe, a investitorilor mari, a celor mici si o transa de alocare preferentiala, care se adreseaza unui numar de patru parteneri de afaceri ai actionarului majoritar al Pomponio.

    Pentru investitorii mari au fost alocate 60% din actiunile ofertei, adica 8,77 milioane de titluri, iar valoarea minima a unei subscrieri in aceasta transa a fost de minim 350.000 lei. Jucatorii mari au subscris aceasta transa in proportie de 67%, cumparand circa 5,87 milioane de actiuni.

    Transa mica, care s-a adresat investitorilor mici, a cuprins 30% din oferta (4,38 milioane titluri), si a fost subscrisa in proportie de 39%, adica 1,7 milioane de actiuni.

    In transa de alocare preferentiala au putut fi cumparate 1,46 milioane actiuni (10% din capitalul social), rezervate in intregime celor patru investitori, indiferent daca oferta ar fi fost suprasubscrisa. Cei patru parteneri de afaceri ai Pomponio au subscris in intregime aceasta transa.

    Potrivit prospectului de oferta, doi membri ai consiliului de administratie - Petru-Raul Ciurtin si Ioan Strajan - si-au anuntat intentia de a subscrie 6,25%, si respectiv 0,625% din actiunile oferite in aceasta transa.

    Oferta a fost intermediata de un consortiu format din consultantul EFG Eurobank Finance si din intermediarul EFG Eurobank Securities, iar distributia titlurilor s-a realizat prin sucursalele si agentiile Bancpost si prin cele ale EFG Eurobank Securities.

    Compania Pomponio este controlata de Luca Anversa, care detine 85% din actiuni, Alberto Tarana are o participatie de 10%, iar Cosmin Ioan Limbean detine 5% din capitalul social.

    Compania are in prezent un capital social de 4,38 milioane lei, impartit in 43,85 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 0,10 lei.

    Sursa: Wall-Street, 23 mai 2008

    mai mult

  • Asirom, o noua fata

    Jurnalul National   

    ___
    Compania de asigurari Asirom a demarat o ambitioasa operatiune de rebranding. Asirom estimeaza pentru 2008 obtinerea unui profit de sapte milioane de euro.

    Dupa preluarea din 2007 de catre societatea austriaca Vienna Insurance Group (VIG), Asirom a inceput un amplu program de reorganizare, care pune accent pe reteaua foarte puternica de retail din teritoriu, numarul mare de clienti si apropierea de acestia. La finalul procesului de rebranding, in care va investi un milion de euro, Asirom isi propune sa-si intareasca pozitionarea pe piata si sa fie perceput drept “prietenul statornic al romanilor”.

    IMAGINE. Catalin George Stroie, directorul de marketing al Asirom, a precizat ca era momentul unei astfel de schimbari: “In realizarea noului logo s-a plecat de la cel vechi, tocmai pentru a sublinia continuitatea. Am pastrat acelasi corp de litera si galbenul si albastrul din vechiul logo. Am adaugat rosu, care este culoarea grupului, si printr-o coincidenta fericita am ajuns chiar la culorile steagului national”.

    Inedit s-a dovedit insa vehicu¬lul de imagine al companiei, ciobanescul mioritic. “Este rasa nationala, un ciine puternic, inteligent si loial in acelasi timp. A reusit sa coboare din munti si sa cucereasca Europa. Am inteles ca 80% dintre exemplare merg la export”, a punctat Catalin George Stroie.

    PLANURI. Asirom VIG are ca obiectiv pentru 2008 obtinerea unui profit brut de 7 milioane de euro, dupa ce in urma cu un an a raportat pierderi de 31,78 milioane de lei (9,54 milioane de euro), a declarat directorul general al asiguratorului, Boris Schneider. Seful Asirom a spus ca managementul companiei si-a propus in acest an o crestere de 30% a nivelului primelor brute subscrise comparativ cu 2007 si majorarea cotei de piata. In 2007, compania a raportat venituri din prime de 628,4 milioane de lei, in crestere cu 4,7% fata de 2006. Asirom este al treilea asigurator local, conform datelor anuntate la nivelul pietei.

    Sursa: Jurnalul National, 23 mai 2008

    mai mult

  • Leul a incetinit piata farma in T1

    Business Standard   

    ___
    Piata farma a resimtit in T1 consecintele evolutiei cursului de schimb, care a scumpit importurile, fara insa ca autoritatile sa umble la preturile reglementate ale medicamentelor.

    Conform Cegedim, in T1, vanzarile de medicamente au crescut cu 3,8%, la 446,11 mil. euro, cresterea fiind de sase ori mai redusa comparativ cu aceeasi perioada din 2007, cand avansul a fost de 25,3%. “Ca urmare a absorbtiei deprecierii monedei locale din ultima parte a anului trecut, care a antrenat o presiune suplimentara pe circuitele comerciale, in special la nivelul distributiei, perspectivele de crestere pentru 2008 sunt mai modeste decat rezultatul din 2007”, se arata in raportul Cegedim Romania.

    Pentru acest an, Cegedim estimeaza o crestere a pietei totale intre 5% si 10%, in conditiile in care acest domeniu va ramane sensibil atat la evolutia cursului de schimb, cat si la masurile de reglementare, inclusiv noua lista de medicamente compensate.

    Pe canale de distributie, piata de retail a crescut puternic, cu 14,4%, la 5,309 miliarde lei (1,458 miliarde euro), in timp ce piata de spital a inregistrat o scadere de 27,4%, la 837,3 milioane de lei (229,95 milioane de euro). Motivul a fost trecerea antidiabeticelor orale si insulinelor, a medicamentelor oncologice si post-transplant din spital in farmaciile cu circuit deschis. Comparativ cu primul trimestru al anului precedent, vanzarile prin farmacii au avansat in primele trei luni ale anului cu 10,48%, la 1,411 miliarde lei (387,5 milioane de euro), in timp ce vanzarile prin spitale au scazut cu 25,8%, la 213,4 milioane de lei (58,60 milioane de euro).

    Produsele cu prescriptie medicala au crescut, in perioada aprilie 2007-martie 2008, cu 15,5%, la 1,165 miliarde euro, in timp ce cele fara prescriptie medicala au avansat cu 10,3%, la 293 milioane de euro.

    Pe arii terapeutice, medicamentele cardiovasculare au continuat sa inregistreze cele mai mari vanzari, in aprilie 2007-martie 2008, de 1,25 miliarde lei, in crestere cu 9,6% fata de intervalul similar din 2006-2007, urmate de cele pentru tub digestiv si metabolism, cu 859,8 milioane de lei si un avans de 1,4%, anti-infectioasele sistemice, cu 851,2 milioane de lei, si produsele antineoplazice si imunomodulatoare, cu 552,1 milioane de lei. In topul companiilor, pe primul loc se afla compania britanica GlaxoSmithKline (GSK), cu vanzari in perioada aprilie 2007-martie 2008 de 443,9 milioane de lei, reprezentand o cota de piata de 7,2%.

    Primul trimestru a adus companiei vanzari de 116,7 milioane de lei. Compania elvetiana Novartis a avansat doua locuri, de pe patru pe doi, cu o cota de piata de 6,8% si vanzari de 415,5 milioane de lei in intervalul aprilie 2007-martie 2008. Hoffmann La Roche a coborat un loc, pana pe trei, avand o cota de 6,7% si vanzari de 414,3 milioane de lei, la fel ca Sanofi-Aventis, aflata pe pozitia a patra, cu 6,4% din piata locala de medicamente si incasari de 396,3 milioane de lei.

    Totodata, compania franceza Servier (inclusiv Egis) se afla pe locul cinci, detinand 6,1% din vanzarile de medicamente din Romania, respectiv 373 milioane de lei. Locul urmator este ocupat de Pfizer (fara cooperarea cu Sindan) si corespunde unei ponderi de 5% din piata, respectiv vanzari de 307,2 milioane de lei.

    Urmatoarele trei locuri sunt ocupate in ordine de Ranbaxy (inclusiv Terapia), cu vanzari de 301,3 milioane de lei si 4,9% din piata, Zentiva, cu o cota de 4,6% si vanzari de 285,1 milioane de lei, si Antibiotice Iasi, cu o pondere de 3% si vanzari de 183,6 milioane de lei. Pe pozitia a zecea in clasament se regaseste producatorul sloven KRKA, care a acumulat in intervalul aprilie 2007-martie anul acesta 2,8% din piata, respectiv 169,8 milioane de lei.

    In esalonul locurilor 11-20 se plaseaza, in aceasta ordine, Bayer Healthcare (inclusiv Bayer Schering Pharma), Menarini, Actavis (inclusiv Sindan), Eli Lilly, Schering Plough, AstraZeneca, Gedeon Richter (inclusiv Gedeon Richter Romania), Johnson&Johnson, Merck & Co si Solvay Pharma. Cotele de piata ale fiecareia dintre aceste companii s-au situat intre 1,6% si 2,3%. Schimbarile survenite in aceasta parte a clasamentului le constituie intrarea companiei Johnson&Johnson si iesirea Ozone Laboratories.

    Sursa: Business Standard, 23 mai 2008

    mai mult

  • Stere Farmache: Administratorii fondurilor de pensii castiga timp pentru acomodare cu bursa

    BURSA.RO - TITLURILE ZILEI   

    ___
    Fondurile de pensii private obligatorii, care au colectat deja primele contributii, au primit de la Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) o derogare de sase luni privind obligatiile investitionale care se regasesc in prospect, in sensul ca pot plasa mai mult de 20% din active in conturi bancare, pentru a acumula lichiditatea necesara diversificarii portofoliului.

    Norma de derogare pentru piata monetara este binevenita pentru jucatorii de pe pilonul doi al pensiilor private obligatorii, ne-a declarat Stere Farmache, presedintele Bursei de Valori Bucuresti (BVB). 'Este vorba doar despre o stare de moment, prin care adminis¬tratorii acestor fonduri castiga timp pentru acomodare cu piata de capital', a adaugat domnul Farmache.

    Prin aceasta masura, spune presedintele BVB, CSSPP doreste sa creasca lichiditatea fondurilor de pensii, avand in vedere ca in ultima vreme, dobanzile depozitelor bancare au inregistrat evolutii pozitive. 'Pe termen mediu si lung, aces¬tea vor scadea, ceea ce inseamna ca atentia se va indrepta si catre piata de capital', a declarat domnul Farmache.

    Tendinta naturala de diversificare a investitiilor a inceput oricum sa se vada inca de la inceputul acestui an, cand, conform datelor furnizate de CSSPP, interesul fondurilor de pensii - chiar daca nu putem vorbi inca de cele de pensii obligatorii - pentru obligatiunile de stat, municipale si corporative a crescut. Presedintele BVB ne-a declarat: 'Investitiile in obligatiunile corporative achizitionate atat de pe Bursa de Valori Bucuresti, cat si de pe pietele reglementate din statele membre ale Uniunii Europene, au cres¬cut in primul trimestru de peste cinci ori, iar cele in actiuni, cumparate exclusiv de pe piata romaneasca, de sapte ori'.

    Pe 20 mai anul curent, fondurile de pensii private obligatorii au colectat primele contributii si astfel, au devenit operationale. Domnul Stere Farmache ne-a declarat: 'Chiar daca pentru inceput investitiile vor fi mai mici decat ne-am fi asteptat, jucatorii de pe pilonul II vor investi si pe pietele bursiere'.

    Domnia sa considera ca acest lucru este benefic si contribuie la consolidarea cererii de titluri si la incurajarea emitentilor sa apeleze la finantare prin piata de capital.

    Domnul Teodor Ancuta, presedintele Bursei din Sibiu, ne-a spus ca administratorii de pe pilonul doi trebuie sa-si diversifice portofoliul si sa investeasca si pe piata de capital: 'Daca vor sti sa-si minimalizeze lacomia si vor investi o suma suficient de mare in instrumente cu risc ridicat, cu siguranta vor obtine rezultatele scontate'. Domnia sa ne-a declarat: 'Jucatorilor de pe pilonul II le este recomandat sa investeasca pe Bursa din Sibiu, pentru a inregistra randamente superioare'.

    Domnul Teodor Ancuta este de parere ca Bursa de la Sibiu va avea emitenti care vor asigura profitul pe care si-l doresc administratorii fondurilor de pensii private obligatorii. Domnia sa a adaugat ca, in cazul in care jucatorii de pe pilonul II vor investi pe piata de la Sibiu, ei vor avea posibilitatea de a cumpara actiuni listate pe Bursa de la Varsovia.

    Sursa: Bursa, 23 mai 2008'

    mai mult

22.05.2008

  • Imotrust Arad da gratuite si dividende de 4,4 mil. euro

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   ARCV

    ___
    Actionarii dezvoltatorului imobiliar Imotrust Arad (ARCV) au hotarat la sfarsitul saptamanii trecute majorarea capitalului social cu 10,3 milioane de lei (2,8 milioane de euro), pana la un nivel de 30,88 milioane de lei (8,5 milioane de euro).

    Majorarea se va realiza prin incorporarea unor rezerve si distribuirea de actiuni gratuite, urmand sa fie emise 102,94 milioane de titluri cu o valoare nominala de 0,1 lei. Fiecare actionar va primi o actiune noua pentru doua titluri detinute anterior.

    Compania si-a majorat ultima data capitalul social in luna februarie, cu 9,9 milioane lei, de la 10,6 milioane de lei la 20,5 milioane de lei. Actionarii au subscris atunci 92,7% din actiunile emise in cadrul operatiunii.

    Compania a aprobat saptamana trecuta si distribuirea unui dividend brut pe actiune de 0,0238 lei, din profitul net de 6,07 mil. lei (1,6 milioane de euro) realizat in 2007, precum si fuziunea 'de principiu' cu UTA Arad, termenul de realizare a operatiunii fiind de 24 de luni. Noua societate rezultata din aceasta operatiune se va numi Arcvia si va avea active de peste 75 mil. euro.

    Compania de dezvoltare imobiliara UTA SA avea la jumatatea anului trecut active imobilizate, reprezentate in principal de cladiri si terenuri, in valoare de 133,2 mil. lei (circa 40 mil. euro) si datorii totale de circa 2 mil. lei. UTA a incheiat anul 2006 cu un profit net de 2,7 mil. lei (0,75 mil. euro), in scadere de peste doua ori fata de anul precedent, pe fondul unor venituri totale mai mari cu 37%, de 14,1 mil. lei (4 mil. euro). La jumatatea anului trecut, castigul net al UTA SA se cifra la circa 274.000 de lei (80.000 de euro) la venituri de 5,9 mil. lei (1,7 mil. euro).

    Imotrust a realizat anul trecut venituri de 3,5 ori mai mari fata de 2006, de 77,6 milioane de lei (circa 23 milioane de euro), in vreme ce profitul a urcat de la 4,24 milioane de lei la 6,07 milioane de lei. Imotrust a consemnat o cifra de afaceri in urcare de aproape patru ori, de 8,4 milioane de lei.

    Compania si-a propus sa realizeze in acest an o cifra de afaceri consolidata de 110 milioane de lei si un profit de

    20 de milioane de lei. Dezvoltatorul si subsidiarele sale au programat pentru 2008 o productie imobiliara in valoare de 108 milioane de lei si o crestere cu 20% a activului net.

    Imotrust va investi 69 de milioane de euro pentru constructia a doua ansambluri rezidentiale in Cluj-Napoca, lucrarile urmand sa fie initiate in a doua parte a anului.

    Compania are o valoare de piata de circa 51 milioane de euro (185 milioane de lei), ultimul pret la care s-au tranzactionat titlurile Imotrust Arad (ARCV) fiind de 0,9 lei/actiune.

    Potrivit celor mai recente date disponibile, Laicom Invest controleaza 21,06% din capitalul social al Imotrust, Grup Codlea 18,75%, in vreme ce alti actionari detin aproape 60% din companie.

    Sursa: Ziarul Financiar, 22 mai 2008'

    mai mult

  • Rompetrol aloca 5,5 mil. euro pentru investitii de mediu

    Wall-Street.ro   

    ___
    Ecomaster - Servicii Ecologice, companie a grupului Rompetrol, va aloca 5,5 milioane euro pentru investitii de mediu.

    Ecomaster - Servicii Ecologice, companie a grupului Rompetrol, dezvolta in Romania o tehnologie proprie de neutralizare si eliminare a deseurilor periculoase. Intr-o faza ulterioara, procesul include si decontaminarea terenurilor afectate de aceste deseuri, care sunt astfel redate in folosinta, dupa actiuni specifice de ecologizare, potrivit reprezentantilor companiei.

    “Ecomaster va investi 1,7 milioane dolari pana la sfarsitul lui 2009 pentru aplicarea acestei solutii in vederea sustinerii simultane a proiectelor altor companii care si-au manifestat deja interesul. Inca 1,8 milioane dolari sunt alocati in acest an pentru dezvoltarea unor facilitati specifice activitatilor de management al deseurilor. Astfel, programul de investitii de mediu al Ecomaster pentru perioada 2008-2009 va ajunge la aproximativ 5,5 milioane dolari, constituind un avantaj competitiv decisiv in pozitionarea companiei ca lider al pietei de servicii integrate de gestiune a deseurilor industriale”, a declarat directorul general al Ecomaster, Romulus Ilie.

    Noua tehnologie este realizata de echipa de cercetare – dezvoltare a Ecomaster si a necesitat o investitie de aproximativ doua milioane dolari, aici fiind incluse si costurile procesului de inovare, testare si implementare, achizitionarea echipamentelor necesare si trainingul personalului in aplicarea noilor procese.

    Intr-o prima faza, scopul acesteia este de a elimina cele 120.000 tone de gudroane acide “istorice” de la Rafinaria Vega din Ploiesti, proces care se va incheia la sfarsitul anului 2009. In paralel, Ecomaster va oferi si altor companii romanesti o alternativa locala avantajoasa la tehnologiile dezvoltate si implementate in SUA sau vestul Europei.

    Ecomaster Servicii Ecologice furnizeaza servicii de ecologie industriala unui numar de peste 300 companii din domeniul petrolier, industria constructoare de masini, industria chimica, etc. Serviciile oferite de Ecomaster includ: prelucrarea namolurilor petroliere acide si a reziduurilor industriale solide, modernizarea si exploatarea statiilor de epurare a apelor uzate industriale, remedierea siturilor contaminate, o retea nationala de colectare a uleiurilor uzate si consultanta specializata in domeniul protectiei mediului. Compania a inregistrat o cifra de afaceri de 10 milioane de dolari in 2007 si estimeaza dublarea acesteia pana la sfarsitul lui 2009.

    Sursa: Wall-Street, 22 mai 2008

    mai mult

Pagina

inchide