Stiri bursiere

Informatii piata

Orice miscare a pretului unui instrument financiar listat la bursa are la origine o stire bursiera. Noi iti punem la dispozitie o selectie a celor mai importante stiri financiare de ultima ora, pentru a putea lua deciziile investitionale in deplina cunostinta de cauza.

11.04.2008

10.04.2008

  • Compa Sibiu: Ne dublam afacerile in trei ani

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   CMP

    ___
    Compania asteapta ca profitul net sa se majoreze in acest an cu 38%, pana la 10,5 mil. lei (circa 3 mil. euro).

    'Cresterea bugetata a afacerilor se bazeaza pe cresterea productiei pentru intern si, in special, pentru export. Deocamdata clientii sunt cei stiuti si acestia vin cu comenzi mai mari', a declarat Ioan Deac, directorul general al Compa Sibiu.

    'Ne propunem o dublare a cifrei de afaceri in urmatorii trei ani, adica in perioada 2008-2010', a mai precizat Deac. Anul trecut, afacerile Compa au urcat cu 32%, la 301,5 mil. lei (90,3 mil. euro), cu 14% peste cele bugetate, pe fondul unui profit net in scadere cu 13%, la 7,5 mil. lei (2,3 mil. euro).

    Nerealizarea bugetului de anul trecut la nivelul profitului a fost cauzata de pierderile peste asteptari din activitatea financiara a companiei care s-au cifrat la 8,7 mil. lei (2,6 mil. euro), si s-au datorat in principal reevaluarii datoriilor Compa pe fondul deprecierii monedei nationale fata de euro.

    In schimb, profitul la nivelul activitatii de exploatare s-a dublat fata de anul precedent, la 19,3 mil. lei (5,8 mil. euro). Avansul afacerilor de anul trecut al producatorului de piese auto s-a datorat in principal comenzilor mai mari venite din partea principalilor clienti. Astfel, comenzile furnizorului canadian de echipamente industriale Honeywell s-au majorat anul trecut cu 46%, iar ponderea acestora in afacerile companiei a urcat la 38%.

    Delphi Franta, care a avut anul trecut afaceri de 0,7 mil. euro, ar urma sa atinga nivelul de 12 mil. euro la inceputul anului 2009. Clientii interni au continuat sa inregistreze scaderi ale comenzilor, astfel ca ponderea la extern s-a majorat substantial, ajungand anul trecut la 77% din afaceri.

    Comenzile pentru stergatoare din partea producatorului german de echipamente auto Bosch aproape s-au dublat anul trecut, ajungand sa reprezinte aproape un sfert din afacerile Compa.

    Compania a realizat la finele anului trecut o evaluare proprie a terenurilor din patrimoniu aflate in Sibiu, zona care s-a dezvoltat puternic in ultimii ani si care a atras un numar mare de proiecte imobiliare. Reevaluarea terenurilor ar putea ajuta societatea sa atraga mai usor imprumuturi bancare.

    De pe urma evaluarii a rezultat un plus de 141,3 mil. lei (39,1 mil. euro), valoarea terenurilor fiind inregistrata in contabilitatea companiei la valoarea de 229,1 mil. lei (63,4 mil. euro).

    La ultimul pret de ieri, de 1,13 lei/actiune, valoarea de piata a Compa este de 67 mil. euro.

    'Pentru acest an avem bugetate investitii de circa 10 milioane de euro in dezvoltarea productiei, insa aceste investitii ar putea creste in functie de necesitatile companiei. Anul trecut ne-am propus investitii de 8 milioane de euro si am facut 15 milioane de euro', a precizat Ioan Deac.

    Investitiile ar urma sa fie acoperite prin imprumuturi bancare, plafonul maxim pentru acest an urmand a fi majorat la 40 mil. euro, fata de valoarea de 23,4 mil. euro, la cat se cifrau creditele firmei la finele anului trecut.

    Compa este controlata de salariatii companiei, prin Asociatia Salariatilor (PAS), care detine un pachet de 54,6% din actiuni.

    Sursa: Ziarul Financiar, 10 aprilie 2008'

    mai mult

  • Titlurile de stat vor fi tranzactionate la BVB incepand din luna iunie

    DailyBusiness.ro   

    ___
    Titlurile de stat vor fi listate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) in iunie, a anuntat miercuri Varujan Vosganian, ministrul Economiei si Finantelor.

    Titlurile de stat vor fi tranzactionate, simultan, la BVB si pe piata secundara.

    'Cel putin 20% din titlurile de stat vor fi listate la Bursa, restul fiind tranzactionate pe piata interbancara', a precizat ministrul Finantelor.

    Pentru listarea titlurilor de stat la BVB, a fost alcatuita o comisie formata din cate doi reprezentanti ai Ministerului Economiei si Finantelor (MEF), Bancii Nationale a Romaniei (BNR) si Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM).

    'Vom incepe in luna mai simularile, si potrivit calendarului stabilit cu BNR si cu Comisia Nationala de Valori Mobiliare, ar trebui ca, in luna iunie, titlurile de stat sa fie o realitate a Bursei de Valori Bucuresti', a declarat, miercuri, Vosganian.

    El spera ca prin acest proces, fondurile private de pensii sa poata plasa banii pe care ii vor primi de la buget incepand cu luna mai.

    'Este foarte important sa existe o piata lichida a titlurilor de stat, pentru ca ele sunt o investitie sigura si profitabila pentru fondurile de pensii', a precizat ministrul. Cele 18 fonduri de pensii private din pilonul II vor incepe sa primeasca banii de la clientii atrasi incepand cu luna mai.

    Presedintele BVB, Stere Farmache a declarat ca prezenta titlurilor de stat va fi o solutie pentru piata de capital, tinand cont de conditiile dificile din piata, deoarece investitorii s-ar fi orientat catre aceste titluri, care sunt sigure, in ciuda radamentului mai mic.

    Oficialii Bursei evita sa faca aprecieri legate de nivelul lichiditatii pe care il vor atinge aceste titluri. 'Pentru viitor, este greu de anticipat care va fi volumul tranzactiilor cu titluri de stat pe piata de capital', a declarat Stere Famache, presedintele BVB.

    Sursa: Daily Business, 10 aprilie 2008'

    mai mult

  • Francezii de la Lactalis curteaza din nou Prodlacta Brasov

    Business Standard   PRAE

    ___
    Reprezentantii mai multor companii straine, printre care si francezii de la Lactalis, al doilea producator de lactate la nivel mondial, au vizitat in ultima vreme Prodlacta Brasov, unul dintre principalii producatori locali de lactate din Romania, fiind interesati de preluarea unor active ale firmei.

    Surse din cadrul industriei de profil au declarat pentru Business Standard ca reprezentanti ai Lactalis “au vizitat in urma cu cateva saptamani societatea din Brasov, insa pana in prezent nu s-a ajuns la niciun rezultat”. Pana la inchiderea editiei, oficialii Prolacta nu au putut fi contactati. In piata circula de cativa ani informatii conform carora Lactalis vrea sa cumpere active ale companiei din Brasov, controlata de Asociatia Salariatilor. Lactalis, care are o cifra de afaceri anuala de circa noua miliarde euro, este prezenta deja in tarile din jur, ultima achizitie fiind preluarea companiei Mlekarna Kunin, unul dintre cei mai importanti producatori de lactate din Cehia. O eventuala preluare a activelor Prodlacta ar permite modernizarea unitatilor aflate in portofoliul Prodlacta, in conditiile in care investitiile realizate in ultima vreme au fost destul de modeste. Prodlacta dispune de capacitati de productie la Brasov (o fabrica de produse proaspete si inghetata, precum si una de branzeturi framantate), Fagaras (fabrica de telemea) si Homorod (fabrica de branzeturi).

    Producatorul de lactate a raportat in primele noua luni ale anului trecut o majorare cu 12% a cifrei de afaceri, pana la 37,9 mil. lei (11,4 mil. euro), fata de perioada similara a anului anterior, iar profitul firmei a crescut de peste doua ori, la circa 640.000 de lei. In 2006, firma a inregistrat o cifra de afaceri de 45,6 mil. lei si un profit net de 300.000 de lei, pe fondul unor datorii totale de 12,8 milioane de lei. Prodlacta are un capital social de 14,45 milioane de lei, principalul actionar fiind Asociatia Salariatilor.

    Piata interna a lactatelor se ridica la circa 800 mil. euro. Principalii producatori sunt Danone, grupul Fries-land, Albalact si Covalact. Consumul anual de produse lactate este de patru kilograme pe cap de locuitor in Romania, in timp ce Ungaria sau Bulgaria inre- gistreaza un consum de 15-16 kg pe cap de locuitor.

    Sursa: Business Standard, 10 aprilie 2008

    mai mult

  • Apcarom: Investitia Voestalpine nu ne-ar influenta activitatea

    Business Standard   

    ___
    Conducerea producatorului de echipament de cale ferata VAE Apcarom Buzau, aflat in portofoliul austriecilor de la Voestalpine, spune ca o investitie a acestora intr-o unitate de productie otel nu ar influenta activitatea companiei.

    Pe piata otelului au aparut informatii ca Voestalpine ar putea face o investitie de pana la sapte miliarde euro, cea mai mare din istoria Romaniei.

    Apcarom este controlata indirect de Voestalpine, printr-o firma din Germania. Apcarom a renuntat la ideea de a distribui dividende in acest an, dupa ce actionarii au votat impotriva unei astfel de propuneri. Compania propusese acordarea de dividende pentru prima data in ultimii sase ani.

    “Nu cred ca o investitie Voestalpine ne-ar influenta activitatea. Nu cred ca investitia lor va fi pe productia de sine. Noi cumparam de unde este mai ieftin”, a declarat Vintila Mocanu, directorul general al Apcarom. El a spus ca decizia de a nu mai distribui dividende a fost “decizia actionarilor”.

    Apcarom si-a bugetat pentru acest an un profit net de 4,5 milioane de lei (1,2 milioane de euro), cu 19% mai mare fata de castigul inregistrat anul trecut, chiar daca, la nivelul cifrei de afaceri, compania se asteapta la o scadere de 14%, pana la 66,15 milioane de lei (18,3 milioane de euro).

    “Cresterea de profit va veni pe fondul continuarii programului de reduceri de costuri pe care-l avem in derulare”, a precizat Mocanu. El a mai mentionat ca cele mai importante comenzi ale Apcarom sunt in prezent cele din cadrul programelor pentru linii de tramvai in Bucuresti, Iasi, Arad si cele din cadrul coridoarelor europene. Actionarii societatii au aprobat pentru acest an un plafon maxim de credite de sase milioane de euro, garantarea acestuia urmand sa se faca cu bunuri patrimoniale. Actiunile Apcarom sunt listate la bursa, capitalizarea bursiera a companiei fiind de 16 milioane de euro.

    Sursa: Business Standard, 10 aprilie 2008

    mai mult

  • AVAS asteapta avizul CE pentru reluarea privatizarii IAR Ghimbav

    BURSA.RO - TITLURILE ZILEI   IARV

    ___
    Relansarea la privatizare a societatii IAR Ghimbav asteapta un aviz de principiu din partea Comisiei Europene. Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a transmis Comisiei Europene, la inceputul lunii aprilie documentatia necesara reluarii privatizarii IAR Ghimbav, printre care se afla anuntul de vanzare si caietul de sarcini.

    Vicepresedintele Autoritatii, Laszlo Gyerko, a precizat, ieri, ca anuntul de privatizare al societatii din judetul Brasov va fi facut doar dupa ce comisarii europeni isi vor da avizul de principiu in acest sens. Oficialii Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului vor trebui sa raspunda saptamana viitoare, la Bruxelles, eventualelor intrebari ale comisarilor pe tema privatizarii uzinei de elicoptere.

    Gyerko a mai spus ca aceasta decizie a fost luata de conducerea institutiei pentru a evita deschiderea unor investigatii din partea Comisiei Europene dupa incheierea privatizarii. Potrivit sursei citate, vanzarea pachetului de 64,89% din actiunile IAR Ghimbav va fi realizata prin metoda negocierii pe baza de oferte finale, imbunatatite si irevocabile, avand in vedere specificul societatii.

    Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a mai incercat sa privatizeze compania brasoveana si anul trecut, anuntul de privatizare fiind publicat in presa nationala si internationala, pe data de 14 decembrie 2006. Dupa expirarea termenului legal valabil pentru depunerea ofertelor au mai existat inca sase prelungiri a cate 30 de zile, ultima expirand pe 21 octombrie 2007. Amanarile au fost necesare pentru continuarea negocierilor cu franco-germanii de la Eurocopter SAS, singura companie care se aratase interesata de preluarea firmei brasovene.

    AVAS detine 64,89% din actiunile uzinei, care produce elicoptere si avioane si realizeaza lucrari de mentenanta, reparatii si modernizari de aeronave. Societatea IAR Ghimbav, infiintata in 1925, a produs in ultimii 40 de ani peste 370 de elicoptere Puma si Alouette, peste 800 de planoare si 140 de avioane.

    Sursa: Bursa, 10 aprilie 2008

    mai mult

  • Actiunile Ves Sighisoara si Casa de Bucovina - Club De Munte Gura Humorului la cota BVB

    BURSA.RO - TITLURILE ZILEI   BCM  VESY

    ___
    Consiliul de Administratie al Bursei de Valori Bucuresti a decis, in sedinta din 8 aprilie, admiterea la tranzactionare pe piata reglementata administrata de BVB, in cadrul Categoriei a II-a, a actiunilor emise de Ves Sighisoara, care vor promova de la cota Rasdaq, si a actiunilor emise de Casa de Bucovina-Club de Munte Gura Humorului, care au facut obiectul unei oferte publice initiale la inceputul acestui an.

    Producatorul de vase emailate Ves Sighisoara (simbol VESY) a afisat anul trecut un profit net de 551.000 lei (152.623 euro), de 2,17 ori mai mic fata de 2006, iar afacerile companiei au coborat cu 4,4%, potrivit rezultatelor anuale preliminare, transmise pietei Rasdaq.

    Ves Sighisoara are un capital social de 8,64 milioane lei (2,37 milioane euro), divizat in 86,4 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 0,10 lei.

    Oferta publica initiala Casa de Bucovina-Club de Munte a cuprins 45,5 milioane actiuni, la un pret de subscriere de 0,20 lei. Investitorii au subscris 142,20% din actiunile nou emise in cadrul ofertei desfasurate in perioada 4 decembrie 2007 - 17 ianuarie 2008.

    De asemenea, administratorii Bursei au mai decis si admiterea la tranzactionare a obligatiunilor emise de Primaria Orasului Eforie, a obligatiunilor emisiunea 3, transa a II- a, emise de Primaria Municipiului Timisoara si a obligatiunilor emisiunea 3, transa a III-a, emise de Primaria Municipiului Timisoara.

    Sursa: Bursa, 10 aprilie 2008

    mai mult

  • Psihologia investitorilor: Presiunea indicatorilor de analiza tehnica

    Wall-Street.ro   

    ___
    '.... Este normal sa se intample asa, pentru ca acesti indicatorii reprezinta factori decizionali importanti', ne-a declarat Paul Brendea, analist la Prime Transaction.

    mai mult

  • Vanzarile SIF au coborat BET-FI cu aproape 2%

    Wall-Street.ro   

    ___
    '...Pana la urma este o reactie normala dupa aceste 3 luni de scaderi repetate', ne-a explicat Alin Brendea, analist la Prime Transaction.

    mai mult

  • La primul semn de scăderi, speculatorii își marchează profiturile

    Curierul National   

    ___
    Adrian Bărbulescu, analist la Prime Transaction, consideră că vor trece luni de zile până când situația de pe bursă se va liniști, fiind greu de anticipat pe termen scurt,...

    mai mult

Pagina

inchide