Editoriale

La prima vedere nu e chiar o intrebare, pentru ca romanii par sa fi gasit deja raspunsul la ea. Un raspuns gresit. „Nu pot sa pun bani deoparte, pentru ca sunt sarac”. Va suna cunoscut? Bineinteles ca da. E o afirmatie atat de des auzita, incat ar putea fi pusa pe stema nationala. Ne defineste. Nu doar pe noi, ci si alte popoare. Dar aici nu ne intereseaza alte popoare, ci al nostru, evident.

Daca nu am reusit sa gasim raspunsul la intrebarea cu oul si gaina, macar ne-am dat seama ca saracia a fost inaintea lipsei economisirii, ca ea e care care ne determina sa traim de pe o zi pe alta. Pare logic. Atunci cand de-abia iti ajung banii pentru cheltuielile curente, nu te mai gandesti sa si economisesti.

Si totusi... Chiar asa sa fie? Am auzit explicatia asta si la oameni din zona rurala care traiesc din ajutoare sociale platite de Primarie, dar si la angajati din domeniul financiar, cu venituri care nu ii incadreaza in niciun caz in zona saraciei. Logica ar zice ca daca cetateanul X are venituri de 1.000 de lei pe luna si reuseste sa supravietuiasca, cetateanul Y, care are venituri de 1.500 de lei, poate nu doar sa supravietuiasca, ci sa si economiseasca niste bani, continuand sa aiba un nivel de trai mai bun decat cel al lui X.

In realitate, oricat de mari ar fi veniturile, tentatia de a le cheltui pe toate e uriasa. Diferenta intre a cheltui toti banii si a cheltui doar 90% din ei, pentru a economisi restul de 10%, e mai mare decat ar putea sa para. Pentru unii ea e echivalenta cu o mancare un pic mai buna sau cu o jucarie pentru copii, pentru altii e un iPhone mai nou, pentru altii o vacanta in Spania in loc de Grecia, pentru altii un BMW Seria 5 in loc de Seria 3. Privind din afara, unele decizii sunt ilogice, dar ele pot parea excelente pentru cel care le ia. Si un dependent de droguri ia o decizie ilogica, distrugandu-si sanatatea pentru cateva momente de placere. Poate e si constient de asta, dar nu se poate abtine, pentru ca e dependent. La fel e si cu consumul. Traim intr-o societate care ne incurajeaza nu doar sa cheltuim toti banii pe care ii producem, ci sa ne mai si indatoram pentru a cheltui si mai mult. Suntem dependenti de consum, iar dependenta ne e intretinuta in mod calculat, stiintific, in asa fel incat ajungem sa fim convinsi ca avem o nevoie vitala de unele produse sau servicii, chiar daca de fapt nu e asa.

Saracia nu este de fapt o cauza, ci un efect. Si nu e un efect de moment, ci unul pe termen lung. Pentru fiecare 10% din venituri pe care le cheltuim acum in loc sa le economisim, le luam de la gura de 10 ori mai mult copiilor nostri, atunci cand vor fi la varsta la care suntem noi acum. Desigur, avem impresia ca sunt cheltuieli absolut necesare, dar nu e cazul decat la cei mai saraci dintre noi, care au venituri cu adevarat la limita subzistentei. Marea majoritate suntem doar dependenti de consum. Daca ne-am tine sub control aceasta dependenta rezultatele ar fi spectaculoase, asa cum se poate vedea din calculatorul nostru de finante personale.

Chiar si cei care admit ca nu sunt atat de saraci incat sa nu poata economisi gasesc de multe ori o alta scuza pentru a nu o face: „oricum nu pot pune deoparte suficient incat sa ajung la o suma serioasa”. Din nou gresit. Scopul economisirii nu poate fi imbogatirea, pentru asta poti incerca sa pornesti o afacere. Economiile, la fel ca si veniturile, ne ajuta sa atingem niste idealuri uneori mai mici, alteori mai mari. Pentru unii inseamna o facultate mai buna (sau o facultate pur si simplu) pentru copii, pentru altii inseamna o locuinta fara chirie sau rate la banca, iar pentru altii pot insemna primul milion de dolari, din care urmasii sa faca mai apoi un miliard. Un lucru e valabil in toate aceste cazuri: efectul se multiplica in timp.

Concluzia e destul de simpla: consumul ne pastreaza saraci, in timp ce economisirea ne poate scoate, incet-incet, din saracie atat la nivel individual, cat si ca popor. Daca nu pe noi, macar pe copiii nostri. In mod paradoxal, ne putem da seama cel mai bine de asta tot de la niste romani. Mai exact de la cei plecati la munca in Occident. Nu am vreo statistica legata de asta, dar as putea spune fara teama de a gresi ca, in medie, un roman platit cu 1.500 de euro pe luna in Vest este mai bogat decat unul platit cu aceeasi suma in Romania, desi preturile sunt mai mari acolo. Asta pentru ca in timp ce primul economiseste, de regula, mai mult de jumatate din banii pe care ii castiga, fiind multumit cu niste conditii de trai sub media localnicilor, standardele impuse de societatea de consum il fac pe cel de-al doilea sa ajunga de cele mai multe ori in extrema opusa, cea a indatorarii. Motivele pentru care se intampla asta merita o discutie separata, important e ca aceste diferente exista.

Ar fi bine sa invatam aceasta lectie si sa ne dam seama ca nu saracia determina consumul integral al veniturilor, ci invers.  Altfel, vom ramane etern pe unul din ultimele doua locuri din Europa, convinsi ca e soarta noastra sa fim saraci, fara sa ne dam seama ca de fapt nu e soarta, ci alegerea noastra.