Editoriale

“Se poate si, si”. Va suna familiar? Probabil ca da. Oricine se uita macar cinci minute pe zi la televizor a vazut de cateva ori reclama in care o domnisoara zambitoare pare sa aiba cate o oferta de credit pentru oricine, de orice valoare si in orice conditii. Ieri am auzit din nou acest text, dar nu de la vreun post TV, ci de la fiul meu de numai cinci ani care, atras de muzicalitatea sa, a inceput sa il repete destul de des.

Pentru cine nu a fost atent sau nu a vazut reclama, citatul de mai sus este un raspuns la intrebarea clientului: “Se poate si pe repede inainte, si fara adeverinta de salariu?”. Mai exact, e vorba de o reclama la celebrul, pe vremuri, “credit doar cu buletinul”. Dupa toate definitiile, acesta este un produs financiar riscant atat pentru bancile care il acorda, cat si pentru clientii care il contracteaza. Bancile pot da faliment in cazul unei crize financiare, iar clientii pot ramane datori pe viata daca veniturile lor scad sau dobanzile cresc.

Si totusi, nimeni nu pare sa fie deranjat de indemnul la indatorare iresponsabila sau de faptul ca aceasta practica le este inoculata generatiilor viitoare de la cele mai fragede varste. Nu exista in niciuna dintre reclamele la credite precizari referitoare la riscurile pe care si le asuma un client atunci cand isi pune semnatura pe contractul cu banca sau cu vreun IFN. Nici macar la creditele cu dobanzi anuale efective (DAE) de peste 1.000% pe an, mai mari decat cele practicate de camatarii din lumea interlopa, prezentate la televizor intr-o lumina roz, ca niste produse care ii salveaza pe oameni in momente dificile.

Nu exista astfel de precizari pentru ca nimeni nu cere asta. Reclamele la orice produs bancar sunt un sat fara caini, unde oricine poate pretinde orice fara sa fie tras la raspundere. La fel s-a intamplat inainte de 2008, iar reclamele care au adus atunci in agentiile bancilor sute de mii de viitori restantieri la plata ratelor nu au facut obiectul atentiei nimanui.

Daca pentru a ademeni lumea spre indatorare perpetua poti apela la orice metoda, nu la fel se intampla cand vine vorba de a atrage noi investitori spre piata de capital. Regulile de publicitate pentru intermediari, la fel ca si pentru fondurile de investitii, sunt foarte stricte, iar lista de precizari obligatorii care trebuie sa se regaseasca in orice material publicitar face aproape imposibile reclamele de genul celei amintite mai sus, cu mare impact chiar si la publicul prescolar.

Nu are rost sa fac o enumerare si nici sa aduc in discutie motivele pentru care aceste reguli exista. Ele nu au fost inventate in Romania, ci fac parte dintr-o tendinta la nivel european. Problema este, insa, ca atunci cand activezi dupa reguli avansate, de Europa secolului 21, iar in jurul tau e un Vest Salbatic in care toata lumea umbla cu pistolul pe jumatate scos din toc, nu mai esti gentleman, ci victima sau chiar subiect de amuzament.

In final, miza nu o reprezinta doar niste bani care, in loc sa stea la baza acumularii de capital si a dezvoltarii viitoare a Romaniei, sunt irositi pe produse sau servicii pentru care nevoia de consum e creata artificial de niste reclame bine facute (sau prost facute, dar repetate obsesiv). Miza este modelul pe care aceasta tara il va urma in deceniile urmatoare si locul sau in Europa.

Deocamdata, modelul promovat agresiv la TV, in ziare, pe site-uri, chiar si pe sau printre blocuri, este cel al consumului imediat, urgent, impulsiv. Pentru ca, nu-i asa, “se poate si, si”. Un model care, desi pare ca ne ajuta sa ajungem mai repede la confortul nemtesc sau frantuzesc, nu face decat sa ne afunde si mai mult in saracie si sa ne indeparteze de nivelul de trai occidental.