Prime în presă

Ne-am fixat ca obiectiv principal deschiderea făță de participanții la piață. În acest sens, relația Prime Transaction cu mass-media s-a axat pe viziunea noastră de a aloca resurse pentru popularizare și explicarea fenomenului bursier.
Ca urmare, reprezentanții societății furnizează deseori opinii principalelor canale media ce tratează aspecte economice, iar materialele realizate de Departamentul Analiză sunt preluate în numeroase articole de presă:

Presă

Bursele din China au pierdut peste trei trilioane de dolari în ultima lună. Ce spun experții că urmează în lume

Pierderile record ale burselor din Shanghai și Shenzen au contaminat cu scepticism și celelalte piețe, inclusiv ce a petrolului și cea a dolarului. Totuși, pentru analiștii consultați de ECONOMICA.NET...

Presă

Analiștii văd un plus de 15% la profitul trimestrial al Petrom

OMV Petrom (simbol bursier SNP), cea mai mare companie listată la bursa din București, cu o capitalizare de 22 mld. lei, este așteptată să anunțe un profit net de aproape 500 mil. lei în al doilea tri...

SNP

Presă

DESI MEDIA ZILNICA RAMANE CU 35% SUB CEA DIN 2014, Vara a venit cu tranzactii mai mari pe Bursa

Daca de obicei lunile da vara amorteau Bursa de Valori Bucuresti, anul acesta tranzactiile au crescut considerabil, in iunie si iulie. Media zilnica a schimburilor cu actiuni a urcat la 8,09 milioane...

Presă

BVB/ SIMION TIHON, PRIME TRANSACTION: 'Pietele bursiere - euforice, pe fondul posibilei intelegeri dintre Grecia si creditori'

'Pietele bursiere - euforice, pe fondul posibilei intelegeri dintre Grecia si creditori' Indicii BVB s-au apreciat vineri cu peste 1,5%, pe un rulaj de aproape 10 milioane de euro, iar pietele bursier...

SNP TLV BCC +3

Presă

BVB/ SIMION TIHON, PRIME TRANSACTION: 'Piata a scazut usor, pe fondul incertitudinilor privind Grecia'

Pe fondul incertitudinilor privind situatia Greciei, sedinta de tranzactionare de pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a scazut 'usor' ieri, ne-a transmis domnul Simion Tihon, broker la Prime Transactio...

TLV TEL FP +1

Presă

BVB/ SIMION TIHON, PRIME TRANSACTION: 'Indicii au scazut, presiunea fiind probabil generata de incertitudinile privind Grecia'

Indicii Bursei de Valori Bucuresti (BVB) au inchis sedinta de tranzactionare de ieri in scadere, anuland partial avansul inregistrat miercuri, ne-a transmis domnul Simion Tihon, broker la Prime Transa...

BRD SNP TLV +3

Presă

Are cineva curaj sa 'cumpere' panica greceasca? Analistii cred ca randamentele ar putea fi spectaculoase

“Aceste momente determina dezechilibre prin prisma faptului ca reactiile sunt in general emotionale. Ajungem astfel sa vedem ca nu mai conteaza (ori conteaza mai putin) fundamentele, ca ceea ce poate...

CBC PTR PEI +7

Presă

BVB / SIMION TIHON, PRIME TRANSACTION: 'Este de asteptat sa asistam la reactii impulsive si volatilitate ridicata'

Informațiile mixte privind parcursul negocierilor dintre Grecia și creditorii săi au determinat și ieri o volatilitate ridicată pe piețele internaționale, însă chiar și așa, s-au mai temperat temerile...

BRD SIF3 TLV +2

Presă

Marius Pandele, analist Prime Transaction: România nu ar trebui să fie afectată în mod semnificativ de un faliment al Greciei

În mod normal, România nu ar trebui să fie afectată în mod semnificativ de un faliment al Greciei, iar companiile listate la Bursă cu atât mai puțin, relațiile comerciale directe ale acestora cu Greci...

Presă

BVB / SIMION TIHON, PRIME TRANSACTION: 'Incertitudinile in privinta Greciei nu s-au remarcat si pe piata noastra'

Incertitudinile în privința direcției spre care se îndreaptă Grecia au dus la o volatilitate destul de mare pe piețele internaționale, ieri, însă acest lucru nu s-a remarcat și pe piața noastră, ne-a...

BRD TLV FP +2

Presă

SUBSCRIERI DE NUMAI 65%, IN OFERTA MINUSCULA DE TITLURI DE STAT Populatia a intors spatele si Bursei, si statului

'Oferta de titluri de stat a fost îndelung așteptată de piața locală de capital', ne-a declarat domnul Tihon, adăugând: 'Fiind un moment în care randamentele instrumentelor cu venit fix se află la un...

Presă

DUPA PRIMELE CINCI LUNI, ACTIUNILE SIF BANAT-CRISANA AU CEA MAI MARE APRECIERE Cotatiile SIF-urior, sustinute de politicile de dividend

Cotatiile actiunilor SIF sunt pe plus, in primele cinci luni ale anului, cu exceptia SIF Muntenia, care marcheaza o pierdere de -4,2%, potrivit raportului pe luna mai al Asociatiei Administratorilor d...

SIF2 SIF3 SIF4 +1

Presă

BVB/SIMION TIHON, PRIME TRANSACTION: 'Titlurile Transelectrica au scazut, dupa reducerile tarifare anuntate de ANRE'

Titlurile Transelectrica (TEL) s-au remarcat ieri, pe Bursa de Valori Bucuresti, printr-o scadere de aproape doua procente, ca reactie la modificarile aduse de ANRE, ne-a declarat Simion Tihon, broker...

TEL

Presă

BVB Simion Tihon, Prime Transaction: 'Lichiditate redusa si lipsa de volatilitate'

Sedinta de ieri a Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a fost caracterizata de lichiditate redusa si o lipsa de volatilitate, ne-a spus Simion Tihon, broker la Prime Transaction. Potrivit domniei sale, 'a...

Presă

BVB Simion Tihon, Prime Transaction: 'Absenta a cumparatorilor, probabil generata si de evenimentele politice'

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a inregistrat o lichiditate de aproape 18,09 milioane de lei (4,055 milioane de euro), in sedinta de ieri. Potrivit lui Simion Tihon, broker la Prime Transaction, Bursa...