Obligațiuni

Tipuri de obligațiuni

În funcție de emitent, obligațiunile pot fi de mai multe feluri: obligațiuni guvernamentale, denumite și titluri de stat, obligațiuni municipale și obligațiuni corporative.

Titluri de stat

Titlurile de stat sunt emise de Ministerul Finanțelor, fiind împărțite în două categorii: obligațiuni de stat, cu scadență mai mare de un an, și certificate de trezorerie, cu scadență mai mică de un an. Obligațiunile de stat au o rată fixă a dobânzii (cuponului), în timp ce la certificatele de trezorerie statul nu plătește dobândă, acestea fiind emise la un preț mai mic decât valoarea nominală, cea care este rambursată la scadență. Titlurile de stat sunt considerate cele mai puțin riscante instrumente financiare, din moment ce statul, teoretic, nu poate da faliment.

Obligațiuni municipale

Obligațiunile municipale sunt emise de autorități locale, de regulă pe perioade medii și lungi, pentru finanțarea proiectelor de investiții. Dobânzile plătite sunt, în cele mai multe cazuri, superioare celor plătite de Guvern, iar în majoritatea situațiilor sunt variabile, fiind legate de dobânda medie interbancară ROBOR.

Obligațiuni corporative

Obligațiunile corporative sunt emise de societăți comerciale, fiind vorba de obicei despre companii mari, care se bucură de încredere în mediul investițional. Deși, în teorie, obligațiunile corporative sunt mai riscante decât cele municipale sau guvernamentale, în practică există situații în care obligațiuni emise de bănci sau companii de mari dimensiuni oferă dobânzi mai mici decât cele emise de primării sau consilii județene.

Obligațiuni de stat

Titlurile de stat sunt emise de Ministerul Finanțelor și au rolul de a finanța datoria Statului Român. Din perspectiva investitorilor, titlurile de stat sunt privite ca o alternativă la depozitele bancare, fiind cele mai puțin riscante și asigurând integral suma investită.

Pe de altă parte, titlurile de stat tranzacționate la Bursa de Valori București (BVB) sunt preferate și datorită lichidității pe care o oferă.

Emisiunea de obligațiuni

Din punctul de vedere al emitentului, operațiunea este similară cu contractarea unui credit bancar, însă în locul băncii există un număr mai mare de creditori.

Avantajul față de creditul bancar este că, în majoritatea cazurilor, nu sunt necesare garanții imobiliare, așa cum solicită majoritatea băncilor, și nici respectarea unor condiții la fel de stricte precum cele prevăzute în contractele de credit. Desigur, această flexibilitate poate necesita plata unor dobânzi mai mari, în funcție de situația financiară a emitentului.

Data de referință – obligațiuni

Deținătorii de obligațiuni decontate, înregistrați la data de referință în Registrul Obligatorilor, au dreptul să primească cuponul curent, principalul sau părți din principalul obligațiunii. Data de referință este, de regulă, a treia zi lucrătoare dinaintea datei plății cupoanelor (data cupon – data referință = 3 zile lucrătoare). Se stabilesc date de referință pentru fiecare cupon de plată.

Avantajul obligațiunilor listate la bursă

Obligațiunile listate la bursă au un avantaj față de cele nelistate, deoarece pot fi cumpărate și după data emisiunii sau valorificate înainte de data scadenței. Acest lucru face posibil câștigul în două moduri: fie din dobânda primită de la emitent, fie din aprecierea prețului de piață.

Valoarea nominală a obligațiunilor

Valoarea nominală este suma de bani pe care obligațiunea o valorează la scadență. Este, de asemenea, valoarea de referință pe care emitentul și investitorii o folosesc atunci când calculează plățile dobânzilor.

De exemplu, să presupunem că un investitor cumpără o obligațiune la un preț de 102 RON, iar un alt investitor cumpără aceeași obligațiune mai târziu, când aceasta se tranzacționează la un preț de 98 RON. La scadența obligațiunii, ambii investitori vor primi valoarea nominală de 100 RON a obligațiunii.

Investiții în obligațiuni

Din punctul de vedere al investitorului, obligațiunile sunt instrumente financiare cu venit fix, reprezentat de dobânda plătită de emitent la intervale regulate, de cele mai multe ori anual sau semestrial, denumită și cupon, și cu risc scăzut.

Obligațiunile sunt mai riscante decât depozitele bancare, nefiind garantate în cazul în care emitentul ajunge în imposibilitatea de a-și mai acoperi obligațiile de plată, însă oferă și dobânzi mai mari, care compensează acest risc.

Din moment ce prețul la care poate fi cumpărată obligațiunea diferă de valoarea nominală a acesteia, randamentul obținut este diferit de dobânda plătită de emitent. Randamentul se poate calcula pornind de la prețul de piață, valoarea nominală, rata cuponului și perioada rămasă până la scadență, folosind calculatoare specializate. Randamentul anual calculat în acest fel este cel pe care investitorul îl va obține cumpărând obligațiunea la acel preț de piață și păstrând-o până la scadență.

Comparativ cu acțiunile, obligațiunile sunt mai puțin riscante, dar și mai puțin atractive din punct de vedere al randamentelor. Ele nu dau dreptul la dividend, așa cum este cazul acțiunilor, iar dobânda încasată rămâne aceeași, indiferent de evoluția emitentului.

Pe de altă parte, în eventualitatea unui faliment, creditorii obligatari sunt situați înaintea acționarilor la masa credală, având șanse mai mari de a-și recupera banii investiți.

Un caz aparte este cel al obligațiunilor convertibile, care oferă investitorului dreptul ca, la scadență, să aleagă între a primi banii înapoi sau a primi în schimbul lor acțiuni ale emitentului. Acestea sunt însă destul de rare și, atunci când sunt emise, sunt adresate de regulă unui număr redus de investitori instituționali.