Prime în presă

Ne-am fixat ca obiectiv principal deschiderea făță de participanții la piață. În acest sens, relația Prime Transaction cu mass-media s-a axat pe viziunea noastră de a aloca resurse pentru popularizare și explicarea fenomenului bursier.
Ca urmare, reprezentanții societății furnizează deseori opinii principalelor canale media ce tratează aspecte economice, iar materialele realizate de Departamentul Analiză sunt preluate în numeroase articole de presă:

Termene.ro

Presă

100 de lei investiți în cele mai mari companii de la Bursa de Valori București înainte de pandemie ar fi valorat astăzi 500 de lei

Din februarie 2019 si pana in prezent, BET-TR a crescut de aproximativ cinci ori. Simularea randamentului presupune un portofoliu construit conform ponderilor fiecarei companii in indice.

Presă

ZF DESCHIDEREA DE ASTAZI. Cum va merge bursa. Urmariti o discutie luni, 3 noiembrie 2025, ora 09.30 cu Alin Brendea, analist bursier al Prime Transaction

Presă

Bursa. Ce spune Alin Brendea, analist: Ploile abundente din octombrie promit un reviriment pentru Hidroelectrica dupa un an afectat de seceta si de scadere a productiei, in timp ce compania isi ajusteaza bugetul si marjele de profit sunt sub presiune

Dupa o vara secetoasa care a redus productia si a obligat Hidroelectrica (H2O) sa cum­pere energie din piata pentru a-si onora contractele, ploile abun­dente de la jumatatea lunii octombrie si prognoz...

Presă

ANALIZĂ Sectorul utilităților de la bursa românească a performat mai bine decât indicii sectoriali din SUA, Germania și Franța, dar rămâne dependent de reglementări și volatilitate legislativă / „Sectorul utilităților din România nu mai este unul pur defensiv”

Sectorul utilităților din România nu mai este unul pur defensiv – cotațiile acțiunilor emitenților cu tarife reglementate, care ar trebui să fie cei mai stabili din sector, au avut variații mult mai a...

Presă

Bursa. Cum se pozitioneaza Romania, unde taxele – aplicate la castigul brut - ar urma sa creasca de la 1 ianuarie 2026. Cum taxeaza statele OECD – clubul la care aspira si Romania – castigurile din actiuni: ungurii si grecii, taxa fixa de 15%, iar polonezii de 19%, in Belgia si Slovenia tranzactiile sunt neimpozitate, altele le integreaza in venitul personal

Castigurile obtinute de investitori din vanzarea de actiuni sunt tratate diferit in economiile dezvoltate ale Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), unele tari aplicand o taxa f...

Presă

ZF Deschiderea de astazi la Bursa. Elena Uleia, Prime Transaction: Sectorul utilitatilor continua sa dea tonul cresterilor la bursa, unde ma astept sa vedem noi maxime. Exista in piata o combinatie de optimism si fundamente economice

Evoluţia pozitivă a Bursei de Valori Bucureşti a fost ali­men­tată în principal de compa­niile de utilităţi, care rămân printre emitenţii cu cele mai bune creşteri de anul acesta. Potrivit Elenei Ulei...

Presă

ZF DESCHIDEREA DE ASTAZI. Cum va merge bursa. Urmariti o discutie vineri, 10 octombrie 2025, ora 09.30, cu Elena Uleia, CFA, director de operatiuni, Prime Transaction

Presă

Bursă. Statul a creat o nouă generaţie de investitori: 62.000 de români au acum în portofoliu exclusiv titluri Fidelis, număr record

Aproximativ 62.000 de români figurează în statisticile Fondului de Compensare a Investitorilor (FCI) ca având în portofoliu doar titluri de stat Fidelis, remunerate cu dobânzi de 7-8% pe an în lei şi...

Presă

Bursa. Statul a creat o noua generatie de investitori: 62.000 de romani au acum in portofoliu exclusiv titluri Fidelis, numar record

„Vorbim despre un fenomen în care toate părţile câştigă: statul îşi asigură finanţare internă, deseori mai stabilă decât cea externă, investitorii primesc randamente semnificativ peste nivelul dobânzi...

Presă

Bursa. Ce arata rezultatele Digi pe T2 despre restul anului? Analist: Este evidenta o inrautatire a conditiilor de pe piata de telecomunicatii, cresterea cheltuielilor nemaifiind sustinuta decat partial de venituri mai mari, iar acest lucru e de asteptat sa se mentina

Cresterea mare a cheltuielilor operationale si inrautatirea rezulta­tului financiar net au dus profitul Digi Communications (DIGI) aproape de zero in al doilea trimestru al anului, dupa ce si in prime...

DIGI

Presă

Bursa. Elena Uleia, casa de brokeraj Prime Transaction: Sistemul actual de impozitare de la Bursa de Valori functioneaza bine, iar avantajele sale sunt net superioare oricaror justificari privind modificarea lui

Ministerul Finantelor are in lucru un proiect prin care impozitele pe castigurile din vanzarea de actiuni ar urma sa creasca: de la 1% la 2% pentru detineri mai mari de 365 de zile si de la 3% la 4% p...

Presă

ANALIZĂ Acțiuni vs. cifre: Cum au evoluat acțiunile marilor companii de la Bursa de Valori București față de rezultatele lor financiare în ultimii ani

Prețul acțiunilor listate reflectă două elemente principale – pe de o parte, rezultatele obținute în perioada recentă de fiecare emitent, iar pe de altă parte așteptările pentru viitorul acelui emiten...

Presă

„Banii se pot muta intr-o zi oriunde in lume“. Cei mai mari brokeri de la Bursa, care intermediaza investitii de miliarde de lei pentru sute de mii de clienti, si administratorii de fonduri vor predictibilitate de la guvern mai ales in ceea ce priveste fiscalizarea castigurilor din piata de capital

Presă

ZF Deschiderea de astăzi de Bursă. Alin Brendea, Prime Transaction: Investitorii îşi marchează din profituri în aceste zile pe fondul rezultatelor financiare şi propunerii de creştere a impozitelor pentru tranzacţii bursiere

Presă

ZF DESCHIDEREA DE ASTAZI. Cum va merge bursa. Urmariti o discutie marti, 19 august 2025, ora 09.30 cu Alin Brendea, analist bursier al Prime Transaction