Raport zilnic

Raport zilnic 18 august 2003

18 august 2003

Evoluția pieței

1.314.700,00 mil. RON 0 în creștere 0 în scădere 0 neschimbate
BVB Sedinta de astazi a fost marcata de raportarea tranzactiilor in cadrul OPP Terapia, prin care s-a transferat un numar de 278,2 milioane actiuni (90,7% din capitalul social), valoarea totala a tranzactiilor fiind 1302,3 miliarde lei. In aceste conditii, valoarea totala a tranzactiilor a fost 1314,8 miliarde lei. Cu exceptia BET-FI, indicii bursieri au inregistrat usoare scaderi. Cea mai dinamica evolutie au inregistrat-o astazi societatile din industria ingrasamintelor chimice. Astfel, Azomures a fluctuat intre 3000 lei/actiune care a fost si pret de deschidere si 2700 lei/actiune, pe care s-a inchis. Desi trendul zilei a fost descendent, la nivel de pret mediu s-a inregistrat o noua crestere, dupa evolutia foarte buna de la sfarsitul saptamanii trecute. Volumul tranzactionat a fost de asemenea in scadere, reflectand o prudenta sporita a cumparatorilor, dupa saltul spectaculos al cursului in sedinta de vineri. Actiunile Amonil au realizat cel mai mare volum tranzactionat (peste 10 milioane actiuni), in conditiile unei aprecieri a cursului de 2,2% la nivelul pretului mediu. Cauza acestor evolutii poate fi considerata recenta anuntare a rezultatelor financiare semestriale. Acelasi motiv a determinat si evolutia pozitiva a actiunilor Sicomed, al caror curs a urcat pana la nivelul de 2900 lei/actiune. Desi volumul tranzactionat nu a fost mare, cursul de inchidere a consemnat o crestere de 3,69%. Piata actiunilor SIF a inregistrat o usoara evolutie pozitiva, fapt reflectat de cresterea cu 1,11% a indicelui BET-FI. Cel mai mare volum tranzactionat se consemneaza in cazul SIF Transilvania, singura SIF al carei volum s-a apropiat de 1 milion de actiuni. BER Sedinta de astazi a fost dominata de societatile de la Categoria I. Valoarea totala a tranzactiilor a fost redusa, 1,44 miliarde lei. Doar doua societati au reusit sa realizeze tranzactii de peste 100 milioane lei, ASCO Codlea (ASOY) si Rompetrol Rafinare (PTRM).

Top companii

Cele mai subevaluate companii

Autentifică-te pentru a vedea clasamentul complet, cu indicatori P/E, P/BV și ROE.

Autentifică-te

Nu ai cont? Înregistrează-te gratuit.