Raport zilnic

Raport zilnic 1 aprilie 2005

1 aprilie 2005

Evoluția pieței

0,00 mil. RON 0 în creștere 0 în scădere 0 neschimbate
BVB - Bursa de Valori Bucuresti [tab_bvb] Luna aprilie a debutat bine la Bursa de Valori, cu o sedinta care a inregistrat cersteri importante direct de la deschidere. Pana acum, in ultimele zile din martie, care au fost de asemenea de crestere, piata urca in prima jumatate a sedintei pentru ca ulterior vanzatorii sa isi intareasca pozitiile. Astazi insa, cresterea chiar s-a accelerat in a doua parte a sesiunii, doar spre final cotatiile scazand putin, iar indicii BET si BET-C au ajuns la nivelurile de la jumatatea lunii martie. Pe ansamblu insa, indicii au crescut cu 3,5% (BET-C) pana la 5,35% (BET-FI), iar lichiditatea a fost la media ultimei perioade, rulajul total a depasit 256,6 miliarde lei. La prima categorie, Banca Transilvania (TLV) nu s-a clintit de pe pozitia de cel mai tranzactionat emitent, de vreme ce a pus in miscare peste 45,4 miliarde lei. Cursul a urcat mai mult in a doua parte a sedintei, pana la un maxim de 14.600 lei/actiune, pentru a inchide la 14.400 lei (+3,6%). Insa si mai interesanta a fost dinamica titlurilor Petrom (SNP), care a crescut spectaculos in prima parte, la un maxim de 3800 lei/actiune, insa ulterior a desenat o panta descendenta, pana la 3600 lei (+2,6%). Fata de minimul de marti 29 martie, de 2760 lei/actiune, SNP inregistreaza, la maximul de astazi, o crestere spectaculoasa, de 37,7% in doar 3 sedinte, remarcabila dinamica pentru o societate cu asemenea lichiditate. Insa cel mai mult a crescut astazi, la categoria I, Azomures Tg. Mures (AZO), care a inchis la 3000 lei/actiune (+7,1%), in jurul acestui palier evoluand in a doua jumatate a sedintei. In prima parte, cursul AZO a cunoscut un salt spectaculos, pana la maximul de 3150 lei/actiune, insa ulterior piata s-a calmat. SIF Oltenia a comunicat dupa sedinta de vineri faptul ca si-a lichidat detinerea de actiuni Azomures, de 1,72%, valorificand-o pentru 26,1 miliarde lei, de unde reiese un pret mediu de vanzare de circa 2885 lei/actiune. La fel ca in sedinta anterioara, cel mai tranzactionat emitent din intreaga piata a fost Rompetrol Rafinare Constanta (RRC), cu un rulaj de 49,6 miliarde lei. Cumparatorii au dominat piata, presiunea acestora crescand mai mult in a doua parte a sedintei, cand cursul a urcat rapid la maximul de 990 lei/actiune. Interesul pentru actiunile petroliere pare ca a revenit in piata, RRC crescand in mod semnificativ in ultimele doua zile, iar astazi a inchis la 980 lei/actiune, cu 8,5% mai sus decat in sedinta anterioara. Segmentul SIF a incheiat cu bine saptamana, desi spre final cotatiile parea sa se stabilizeze, chiar sa scada putin. Cea mai mare crestere apartine titlurilor SIF Moldova (SIF2), care au inchis la maximul zilei, de 10.500 lei/actiune (+10,5%). BER - Bursa Electronica Rasdaq [tab_rasdaq] Cu exceptia catorva societati, evolutiile din aceasta sedinta au fost modeste, fiind rare cazurile de crestere importanta a cursului pe fondul unei lichiditati notabile. Valoarea totala a tranzactiilor a revenit la o cota modesta, depasind cu putin 12,4 miliarde lei. Socep Constanta (SOCP) a fost si vineri singura societate de la prima categorie cu o lichiditate buna, detasandu-se la nivelul rulajului, cu 3,35 miliarde lei. Insa lichiditatea buna nu a fost insotita de o dinamica pe masura la nivelul cursului, astfel incat, desi pe o usoara crestere, SOCP a fost caracterizat de o volatilitate redusa. Cursul a urcat pana la un maxim de 3750 lei/actiune, inchizand la 3710 lei (+0,3%). La Categoria Baza, cel mai tranzactionat emitent a fost Iproeb Bistrita (IPRU), o surpriza a sedintei, datorita unui rulaj de peste 1,2 miliarde lei, mai mult decat media realizata de aceste titluri. De fapt, in piata au fost doua ordine ceva mai mari de vanzare, in a doua jumatate a sedintei, a caror actiune a generat scaderea cursului de la 11.600 lei/actiune la 10.000 lei, insa spre final cursul si-a mai revenit, inchizand la 11.500 lei/actiune (+0,9%). Biofarm Bucuresti (BIOF) a cunoscut o noua sedinta stabila, in conditiile unei lichiditati relativ modeste. Majoritatea tranzactiilor s-au perfectat la 4000 lei/actiune, iar minimul zilei a fost 3900 lei, insa valoarea totala a tranzactiilor nu a depasit 830 milioane lei. Una din cele mai bune evolutii ale zilei, o revenire dupa o perioada de scaderi semnificative, o inregistreaza Argus Constanta (UARG). Pe o tendinta de crestere in intreaga sedinta, cursul UARG a cunoscut un final bun, un ordin de cumparare ducand cursul pana la 40.000 lei/actiune, unde a si inchis, in crestere fata de ziua anterioara cu 13,6%. Titluriule UARG au intrat pe o panta descendenta la inceputul lunii februarie, cand se situa la un maxim de 54.500 lei/actiune, scazand in continuare pana la un minim de 30.000 lei, la finalul lui martie.

Top companii

Cele mai subevaluate companii

Autentifică-te pentru a vedea clasamentul complet, cu indicatori P/E, P/BV și ROE.

Autentifică-te

Nu ai cont? Înregistrează-te gratuit.