Evoluția pieței
0,00 mil. RON
0 în creștere
0 în scădere
0 neschimbate
BVB - Bursa de Valori Bucuresti
[tab_bvb]
Astazi a fost cu siguranta una din cele mai linistite sedinte bursiere ale acestui an. Cu o sustinere slaba la cumparare, majoritatea actiunilor au inregistrat usoare deprecieri de curs, in conditiile unei lichiditati reduse. Vizibila atmosfera de vacanta, astfel incat si lichiditatea a fost mai redusa, tranzactiile efectuandu-se cu preponderenta cu volume mici de actiuni. In total nu s-a realizat un rulaj de 15 milioane RON, iar indicii bursieri au inchis pe scaderi de 1-2%.
Cel mai tranzactionat emitent al sedintei a fost Banca Transilvania (TLV), cu un volum valoric de 3,2 milioane RON. Dupa ce a evoluat cateva zile in contradictie cu tendinta generala a pietei, adica a avut cateva cresteri usoare cand piata scadea, astazi TLV a resimtit acelasi lucru ca si majoritatea titlurilor: vanzari repetate la preturile de cumparare, ceea ce a dus la o depreciere de 1,1%, inchizand la 0,9050 RON/actiune.
Mult mai apatice au fost miscarile pe titlurile petroliere, care au reusit astfel sa se conserve mai bine. Petrom SA (SNP) chiar crescuse la un moment dat, la finalul sedintei, pana la 0,4490 RON/actiune, dupa care a coborat inapoi inchizand la 0,4440 lei (-0,2%). Aste dupa ce in intreaga sedinta cursul nu a depasit nivelul de inchidere de vineri. Din punctul de vedere al valorii tranzactionate, de 1,8 milioane RON, SNP ocupa locul al treilea din intreaga piata. Rompetrol Rafinare Constanta (RRC) a avut o evolutie simetrica. A stagnat si el mai mult in prima parte, insa deasupra pretului de referinta, dupa care la final a cunoscut o scadere mai mare urmata de o revenire, inchizand la 0,0954 RON/actiune (-0,6%).
Ignorand parca apatia din intreaga piata, Sicomed Bucuresti (SCD) a avut una din cele mai bune evolutii de astazi, daca luam in considerare nu doar dinamica pretului, ci si lichiditatea. In prima ora de tranzactionare un ordin de cumparare a dus cursul pana la 0,9800 RON/actiune, ce avea sa se dovedeasca a fi maximul zilei, dupa care a urmat o plafonare in jurul mediei de 0,9650 RON. La final insa a mai avut loc un val de cumparari, fara volume mari, dar care au readus pretul la 0,9800 RON/actiune, cu 2,1% mai sus decat vineri.
Titlurile SIF au evoluat aproape uniform, fara sa faca exceptie de la mersul general al pietei. Dupa scaderi repetate, de cate un pas de cotare, SIF-urile au ajuns la final la preturi cu 1-2% mai mici decat vineri. Cel mai tranzactionat a fost SIF Oltenia (SIF5), cu 2,29 milioane RON valoare tranzactionata, iar cursul a inchis la 1,6600 RON/actiune (-2,4%).
BER - Bursa Electronica Rasdaq
[tab_rasdaq]
Cu actiunile de la Rasdaq s-au derulat tranzactii in valoare de 427,1 mii RON, de 34 de ori mai putin decat la BVB. Nici o actiune nu a realizat un rulaj de 100 mii RON, iar cei mai tranzactionati 4 emitenti au realizat jumatate din rulajul total. De la prima categorie cel mai tranzactionat a fost Socep Constanta (SOCP), cu 95,6 mii RON, de altfel cel mai bun rulaj din piata. Cursul a scazut destul de mult astazi, pe o lichiditate mica. La jumatatea sedintei a avut loc o cadere mai mare, iar la nivelul de inchidere, de 0,2300 RON/actiune, inregistram o depreciere de 7,6%.
Biofarm Bucuresti (BIOF) nu a parasit topul lichiditatii, desi s-au transferat putin peste 200 mii actiuni. Insa nici cursul nu a parasit intervalul in care a inghetat in ultimele luni, astazi osciland intre 0,3300 si 0,3400 RON/actiune.
Continuand trendul de vineri, Iproeb Bistrita (IPRU) a evoluat bine si astazi, mentinandu-se deasupra palierului de 1,0000 RON/actiune. Cursul a inchis la 1,1000 RON/actiune (+10%), chiar daca nu s-au tranzactionat decat 20.000 actiuni.