Evoluția pieței
0,00 mil. RON
0 în creștere
0 în scădere
0 neschimbate
BVB - Bursa de Valori Bucuresti
[tab_bvb]
O noua sedinta de cresteri la Bursa de Valori, cresteri sustinute de ordine importante de cumparare, de lichiditate buna. Prima jumatate a sedintei a fost mai buna, atunci s-au produs cele mai multe aprecieri de curs, dupa care piata a intrat intr-o faza de stagnare. Indicii inregistreaza la unison variatii pozitive, cel mai mult urcand BET-FI, cu 2% la un nou maxim istoric, iar valoarea de tranzactionare a depasit 46 milioane RON. O contributie importanta au avut titlurile SIF2 si SIF5, pe care a fost evidenta presiunea la cumparare.
Cele mai importante sectoare de la bursa s-au bucurat de cresteri de curs, pe fondul unei lichiditati bune. Segmentul bancar este unul dintre ele, cele doua banci de la prima categorie consolidandu-si pragurile suport depasite recent. Banca Transilvania (TLV) a fost emitentul cu cel mai mare volum valoric al tranzactiilor de la prima categorie, volum de aproape 4 milioane RON. Cursul a crescut in prima parte a sedintei dupa care s-a stabilizat la 1,0300 RON/actiune (+2%), insa au existat doua salturi, fara o sustinere prea mare, la 1,0400 RON, acesta fiind nivelul maxim pe care l-a atins cursul de la ultima majorare de capital social.
Una dintre cele mai bune idei de investitie in luna septembrie a fost Rompetrol Rafinare Constanta (RRC), actiunile emise apreciindu-se cu peste 20%. Si astazi cursul a crescut in prima parte a sesiunii, s-a fixat la un prag inferior de 0,1160 RON/actiune, dupa care la final a crescut brusc la 0,1180 RON (+1,7%). RRC a beneficiat de cresterea interesului investitorilor cu o oarecare intarziere fata de celelalte titluri, la inceputul sedintei fiind singurul titlu lichid ce inregistra scadere de curs. Cumparatorii au intrat insa pana la urma in piata si chiar pe volume destul de mari de actiuni, astfel incat, cu un rulaj de 3,95 milioane RON, RRC este cel mai tranzactionat titlu de la a doua categorie.
Carbochim Cluj-Napoca (CBC) a fost saptamana trecuta titlul cu cea mai mare crestere de curs, de 47%. Astazi titlurile CBC s-au mentinut pe val, inca la inceputul sedintei au fost achizitionate1000 de actiuni la pretul maxim posibil al zilei, de 5,9000 RON/actiune (+14,6%), dupa care in piata nu a mai existat oferta afisata, pana la finalul sedintei. Evolutia de astazi a cursului, cat si cresterile de saptamana trecuta apar in alta lumina dupa aparitia in presa financiara de astazi a unor informatii privind posibila preluare a pachetului majoritar de actiuni de catre grupul francez Saint Gobain. Cum activul net unitar (indicator ce se ia in calculul pretului in cazul unei oferte de preluare) se ridica la 8,7386 RON/actiune, aceste informatii (care deocamdata nu au fost confirmate, avand alura de zvon) nu pot decat sa declanseze miscari importante de curs (vezi stirea aici).
SIF Oltenia (SIF5) si SIF Moldova (SIF2) au fost din nou in top, cele mai lichide actiuni, cu un rulaj total de peste 20 milioane RON. De asemenea, maximele atinse vineri au fost astazi depasite, cele doua SIF-uri stabilind noi valori maximale istorice. SIF5 a urcat in prima parte a sedintei la 1,9100 RON/actiune, inchizand la pragul de 1,9000 lei (+2,7%), iar SIF2 a atins pragul de 1,6000 RON/actiune, la final urcand la maximul de 1,6200 RON (+3,9%).
BER - Bursa Electronica Rasdaq
[tab_rasdaq]
Lichiditate slaba si in sedinta de astazi, in conditiile in care, daca eliminam tranzactiile cu actiuni BIOF, rulajul total al pietei ar fi de putin peste 1 milion RON. In total s-au derulat 533 de tranzactii, iar valoarea lor a fost de 2,22 milioane RON.
Socep Constanta (SOCP) a fost si astazi cel mai tranzactionat titlu de la prima categorie, cu un rulaj de 170,5 mii RON. Cursul a crescut si astazi, mai ales in a doua parte a sedintei, ajungand la un maxim de 0,2680 RON/actiune, iar inchiderea s-a facut la 0,2650 RON (+3,1%). De la inceputul lunii, titlurile SOCP au crescut cu 26,2%, astfel incat scaderile repetate inregistrate in luna august au fost neutralizate.
Si astazi, Biofarm Bucuresti (BIOF) a fost cel mai tranzactionat emitent, cu peste 2,7 milioane actiuni transferate. Daca in prima parte predominau transferurile la 0,4000 RON/actiune, jumatatea sedintei gasea actiunile BIOF la 0,4100 RON, pentru ca spre final sa revina in actualitate cursul de 0,4000 RON. In ultimele zile am asistat la o tendinta de stabilizare a cursului BIOF dupa cresterile spectaculoase de la jumatatea lunii.
Una din actiunile cu lichiditate relativ buna si cu evolutie pozitiva a cursului a fost Cemacon Zalau (CEON). Cursul a urcat astfel la un maxim de 40,0000 RON/actiune, insa nu s-au realizat decat 5 tranzactii, astfel incat rulajul a fost de 114,5 mii RON. Compania a publicat astazi un convocator de AGA, pentru data de 17 octombrie a.c., ordinea de zi fiind majorarea capitalului social de 5 ori din rezervele constituite din profitul net. Astfel, actionarii de la data de inrgistrare propusa pentru 31 octombrie 2005 vor primi 4 actiuni gratuite la fiecare actiune detinuta.