Evoluția pieței
0,00 mil. RON
0 în creștere
0 în scădere
0 neschimbate
BVB - Bursa de Valori Bucuresti
[tab_bvb]
Dupa o saptamana buna, in care majoritatea actiunilor importante au crescut in mod semnificativ pe fondul unei lichiditati bune, piata a avut si astazi o sedinta favorabila, in care s-a mentinut un interes ridicat din partea investitorilor. Segmentul SIF a urcat in continuu in prima parte a sedintei, pentru ca la final sa apara unele scaderi. In rest s-a repetat scenariul deja clasic, de crestere in prima parte si plafonare in a doua. Indicii au inchis toti la variatii pozitive, cel mai mult urcand BET-FI, cu 3,2%, iar valoarea totala de tranzactionare s-a apropiat de 60 milioane RON.
Petrom Bucuresti (SNP) a fost astazi actiunea cea mai lichida din intreaga piata, sub aspectul valorii de tranzactionare, ce s-a apropiat de 11 milioane RON. Pe un volum total de 23,7 milioane actiuni, un record cel putin pentru aceasta luna, cursul a crescut pana la un maxim de 0,4590 RON/actiune in a doua parte a sedintei, pentru a inchide la 0,4570 lei (+3,9%). Toamna aceasta a fost o perioada de evolutii nefavorabile pentru titlurile SNP, care au desenat o panta negativa din august pana la finalul lunii octombrie. Alaturi de rezultatele financiare foarte bune, aceasta poate fi una din cauzele cresterilor din ultima saptamana. Chiar si actiunile Rompetrol Rafinare Constanta (RRC) au avut o sedinta buna, dupa ce saptamana trecuta au scazut cu 5,3%. Si in acest caz maximul a fost atins la final, la nivelul de 0,1120 RON/actiune, iar la nivelul pretului de inchidere (0,1110 lei), RRC este cu 3,7% mai sus decat vineri.
Pentru sectorul bancar cresterile s-au lasat asteptate mai mult, cu exceptia BRD – Groupe Societe Generale (BRD), unde maximul zilei a fost atins chiar la inceputul sedintei, la 14,8000 RON/actiune. Ulterior cursul a mai oscilat, chiar a scazut la un minim de 14,5 RON/actiune (unde a inchis vineri), pentru ca ultima tranzactie sa aiba loc la 14,7 lei (+1,4%). Celalalte doua actiuni bancare au stagnat in prima parte a sesiunii in jurul preturilor de vineri si doar TLV a mai crescut spre final, inchizand la 1,3200 RON/actiune (+0,8%).
A existat si o crestere maximala de curs astazi, in cazul Comelf Bistrita (CMF). Fiind o actiune cu o lichiditate mai mica, nu a fost nevoie de multe tranzactii pentru ca pretul sa ajunga la maximul posibil al zilei, de 1,5500 RON/actiune (+14,8%), in total fiind transferate 11000 de actiuni. In ultimele 5 luni titlurile Comelf au evoluat in linie dreapta, fara un trend clar, cresterile de astazi si de vineri fiind singurele de o amploare notabila.
Segmentul SIF a avut o evolutie excelenta astazi, la fe ca saptamana trecuta. Chiar mai mult, tinand cont ca la jumatatea sedintei cursurile erau pe crestere cu circa 5%. Cel mai tranzactionat a fost SIF Transilvania (SIF3), avand un rulaj de 10,4 milioane RON. Cursul a atins un maxim de 2,2000 RON/actiune, pentru a inchide la 2,1200 lei (+2,9%).
BER - Bursa Electronica Rasdaq
[tab_rasdaq]
Valoarea totala de tranzactionare a actiunilor listate la Bursa Electronica Rasdaq s-a dublat astazi, ajungand la 3,26 milioane RON. Asta datorita unor transferuri mari cu actiuni emise de Asigurarea Romaneasca – Asirom SA (ASRA). In doua tranzactii s-au transferat peste 4,1 milioane actiuni, la pretul de 0,5500 RON/actiune. Aici a si inchis, in scadere cu 4,4% fata de vineri, dupa ce deschisese pe crestere, la 0,5900 lei.
O alta actiune ceva mai lichida a fost Argus Constanta (UARG). S-au derulat tranzactii in valoare de peste 200 mii RON, iar cursul a scazut la 3 RON/actiune, la acest pret titlurile UARG inregistrand o scadere de 6,3%.