Evoluția pieței
0,00 mil. RON
0 în creștere
0 în scădere
0 neschimbate
[tab_bvb]
In general, sedinta de astazi a fost anosta, linistita, fara volume mari tranzactionate si fara oscilatii de amploare in randul actiunilor lichide. Starea de astazi din piata poate fi caracterizata ca una de asteptare, ce a permis consolidarea cotatiilor in jurul valorilor atinse dupa 3 luni de crestere. Indicii au crescut la inceput, dupa care s-au stabilizat, doar BET-FI ramanand pe o linie ascendenta pana la final. Tocmai de aceea BET-FI a inchis cu 1% mai sus decat ieri, ceilalti doi indici suferind modificari nesemnificative. Valoarea totala a tranzactiilor a depasit cu putin 30 milioane RON, suma ce arata clar lichiditatea redusa de astazi.
Cel mai tranzactionat emitent de la prima categorie a fost Petrom Bucuresti (SNP), cu un rulaj de peste 3,3 milioane RON. A avut si una din cele mai interesante evolutii de pret. Dupa o deschidere buna, in care cursul a urcat la maximul de 0,4940 RON/actiune, pe piata actiunilor SNP au aparut vanzatorii, astfel ca pretul a coborat la palierul de 0,4800 lei, deasupra caruia a evoluat pana la finalul sedintei, fara fluctuatii majore. In luna decembrie se pare ca actiunile SNP si-au gasit un suport in jurul acestui prag, dupa cresterile din a doua parte a lunii anterioare.
Segmentul bancar a avut o prestatie putin vizibila in sedinta de astazi, nici la nivelul lichiditatii si ni sub aspectul evolutiilor de pret nu s-a remarcat. Mai mult, singura actiune Blue-Chip care a scazut este BRD – Groupe Societe Generale (BRD). Dupa oscilatii modeste intr-o plaja ingusta de variatie (13,9 – 14 lei), cursul a inchis la palierul de jos, la 13,9000 RON/actiune, unde inregistreaza o scadere de 0,7%.
Una din cele mai mari scaderi si cea mai mare scadere insotita de o lichiditate buna o inregistreaza actiunile Flamingo International Bucuresti (FLA). Cursul a coborat inediat dupa deschidere la 0,4030 RON/actiune, a revenit pana la jumatatea sedintei la 0,4300 lei, dupa care a scazut lent, inchizand la 0,4200 lei (-10,6%). La finalul saptamanii trecute s-a operat majorarea de capital social cu actiuni gratuite, astfel incat, dupa cum era de asteptat, oferta de actiuni s-a marit considerabil. O alta motivatie a scaderii de astazi poate fi estimarea unor profituri mai mici cu 30% pentru acest an, fata de 2004.
Pentru actiunile SIF a existat o sustinere mai buna la cumparare, astfel incat acestea nu numai ca nu au scazut ci si-au mentinut o linie ascendenta pana in a doua parte a sedintei. Spre final s-au stabilizat, chiar daca au avut loc usoare scaderi. SIF Moldova (SIF2) a fost cel mai tranzactionat titlu SIF, cu un rulaj de 4,2 milioane RON. Cursul a crescut la un maxim de 2,2000 RON/actiune si a inchis la 2,1800 lei (+1,4%).