Evoluția pieței
0,00 mil. RON
0 în creștere
0 în scădere
0 neschimbate
[tab_bvb]
O noua sedinta interesanta la bursa, penultima din acest an. Urmare a multor transferuri mari efectuate in piata, cu actiuni din primul esalon, cele mai lichide, valoarea totala de tranzactionare s-a ridicat peste 115 milioane RON, in mod cert un record al ultimelor 4 luni, cu atat mai mult cu cat astazi nu s-a efectuat nici o tranzactie pe piata Deal. Indicii bursieri au crescut la inceputul sedintei, dupa care BET si BET-C au intrat pe o panta de scadere, inchizand la variatie negativa fata de ieri, in timp ce BET-FI si-a mentinut tendinta, cumuland o crestere de 2,1% si stabilind un nou maxim istoric de inchidere.
Banca Transilvania (TLV) este emitentul cu cea mai mare valoare tranzactionata de la prima categorie, de aproape 10 milioane RON. Luna decembrie a fost pana acum o perioada de scadere pentru actiunile TLV. Astazi nu au scazut, mai degraba au evoluat intr-un interval liniar, urcand in prima parte a sedintei la 1,2500 RON, dupa care au scazut inapoi la pretul de inchidere de ieri, 1,2300 RON. Volumul tranzactionat a depasit 8 milioane RON, cu mult peste media lunii decembrie, din care un pachet de 1,15 milioane actiuni s-a tranzactionat la finalul sedintei.
Nici in segmentul petrolier nu am asistat la evolutii mai interesante, tendinta generala pe parcursul sedintei fiind si aici de usoara scadere. Petrom Bucuresti (SNP) a inceput bine sedinta, cursul urcase la un maxim de 0,4890 RON, insa fara sustinere la acest pret sau mai sus. In a doua parte a sedintei nu a mai rezistat si a inceput sa scada, inchizand la minimul zilei, de 0,4820 RON (-0,89%). Cam la fel a evoluat si Rompetrol Rafinare Constanta (RRC), care a urcat in prima parte la 0,1150 RON, dupa care s-a stabilizat la 1-2 pasi de cotare mai jos, pentru ca la final sa scada la 0,1120 RON, fara variatie fata de inchdierea de ieri.
Antibiotice Bucuresti (ATB) a iesit astazi in evidenta prin lichiditatea foarte buna inregistrata. In urma catorva tranzactii cu peste 400 mii actiuni, volumul total de astazi se ridica la aproape 2 milioane de actiuni, un record cel putin pentru ultimul an. Cursul s-a mentinut deasupra palierului de 0,9700 RON pana la final, cand un val de vanzari a facut sa scada la un minim de 0,9500 RON, care este si pret de inchdiere (-2,1%).
Fara a evolua toate dupa acelasi scenariu, actiunile SIF au avut performante bune in aceasta sedinta, toate inchizand la variatii pozitive fata de ieri, mai mici sau mai mari. De asemenea, volumele tranzactionate pe SIF-uri au fost mai mari decat de obicei, pachete mari fiind transferate in piata. SIF Transilvania (SIF3) se detaseaza sub acest aspect, cu un volum total de 18,5 milioane actiuni (mai mult de 3% din numarul total de actiuni emise), in valoare de 39 milioane RON. Cursul a atins un maxim de 2,1400 RON, insa la final a scazut, inchizand la 2,1100 RON (+1,4%). Cel mai mult a crescut SIF Banat-Crisana (SIF1), neintrerupt in ultima parte a sedintei, astfel incat a atins un nou maxim istoric, de 2,4400 RON, inchizand la 2,4300 RON (+3,4%).
Pe piata Rasdaq s-au derulat tranzactii in valoare de 2,66 milioane RON, iar cel mai tranzactionat emitent a fost Ductil Buzau (DUCL), cu un rulaj de 1,41 milioane RON aferent unui volum de 2 milioane actiuni. A fost o tranzactie cross, la pretul de 0,7000 (+7,7%).