Evoluția pieței
0,00 mil. RON
0 în creștere
0 în scădere
0 neschimbate
[tab_bvb]
Saptamana nu a inceput deloc bine la bursa, am asistat astazi la o sedinta de scaderi accentuate, insotite de volume mai mari decat in ultima perioada. Este ceea ce se poate numi presiune la vanzare, mai ales la SIF-uri, insa nici alte actiuni lichide nu au fost crutate. Astfel ca, la final, indicii BET si BET-C inregistrau scaderi de aproximativ 2%, iar BET-FI a coborat chiar cu 5,5 procente. Piata a fost si mai lichida decat in zilele trecute, valoarea totala a tranzactiilor se ridica la 33 milioane RON, din care aproximativ jumatate se datoreaza celor cinci SIF-uri. Vanzarile mai mari se faceau spre finalul sedintei, direct la preturile propuse de cumparatori si cu volume in crestere, tipic pentru scenariul de presiune la vanzare.
In conditiile in care cresterile de curs au fost o buna bucata a sedintei inexistente, stabilizarea cursului actiunilor Petrom Bucuresti (SNP) poate fi privita, relativ la restul pietei, ca o evolutie pozitiva. SNP a fluctuat aproape inperceptibil in jurul unui pret de 0,5050 RON/actiune (0%). Aici s-au facut tranzactii de mari dimensiuni, in special in a doua parte a sedintei, ceea ce plaseaza SNP pe prima pozitie sub aspectul rulajului, cu un total de 7,6 milioane RON.
Rompetrol Rafinare (RRC) nu a avut deloc aceeasi sustinere la cumparare. Pe langa problemele de natura juridica ce treneaza inca asupra acestor actiuni si estimarile mai slabe in ceea ce priveste rezultatele financiare in 2006, la RRC se mai adauga o sensibilitate mai mare a pietei, fata de SNP. Astfel, intr-o asemenea sedinta, era destul de greu ca titlurile RRC sa nu fie atinse intr-o masura semnificativa de scaderi. Ceea ce s-a si intamplat, cu o scurta intrerupere la jumatatea sedintei cursul a scazut de la deschidere si pana la final, cu atingerea unui minum de 0,0700 RON/actiune. Inchiderea a avut loc la 0,0710 RON (-7,4%) si astazi s-au tranzactionat ceva mai multe actiuni fata de media ultimelor zile, un volum total de circa 17 milioane bucati.
Segmentul bancar nu a resimtit aceleasi deprecieri, cel putin cele doua banci de talie mare. BRD (BRD) a inchis la fel ca vineri, la 15,8 RON/actiune, in timp ce Banca Transilvania (TLV) a scazut cu un singur pas de cotare, la 0,8750 RON (-0,6%), ambele in urma unor evolutii aproape liniare pe tot parcursul sedintei. Doar Banca Comerciala Carpatica (BCC) a tinut pasul cu mersul general al bursei, scazand cu 4,5% la 0,5350 RON.
Desi nereprezentativ pentru sedinta de astazi, amintim unul din cele doua cazuri de crestere de curs la nivel de inchidere: Antibiotice Iasi (ATB). Dupa o deschidere pe minus, piata ATB a fost dominata in a doua parte a sedintei mai mult de cumparatori. Fara prea mare elan, s-au facut volume mici, cu toate ca pretul a atins din nou palierul de 1,4 RON/actiune (+1,5%).
Despre SIF-uri e suficient sa mentionam ca au pierdut 78,6 milioane euro din capitalizarea lor totala, intr-o singura sedinta. Unele au scazut direct de la inceput, majoritatea s-au oprit din scaderi la jumatatea sedintei, insa spre final toate au luat-o din nou la vale, accelerat si pe volume in crestere. Cu exceptia SIF SIF Banat-Crisana (SIF1), celelalte SIF-uri au ajuns la preturile de la inceputul lunii octombrie, chiar finalul lunii septembrie 2005. Astazi cel mai mult a scazut, la fel ca in ultimele sedinte, SIF Oltenia (SIF5), cu 9,3% la 1,85 RON/actiune.
O alta statistica la SIF-uri: pentru a ajunge la maximele de la inceputul lunii feruarie din acest an (care sunt de altfel maxime istorice), SIF-urile trebuie sa creasca fata de inchiderile de astazi cu procente cuprinse intre 59,4% (SIF1) si 76% (SIF2).