Evoluția pieței
0,00 mil. RON
0 în creștere
0 în scădere
0 neschimbate
Valul de scaderi declansat pe plan international de scaderea drastica cu 9% in sedinta de marti a bursei chineze, se pare ca a cuprins si bursa autohtona, daca ieri doar pe piata SIF, astazi pe toate segmentele importante. S-au inregistrat scaderi generalizate pe toate palierele bursei, fiind doar 4 titluri care au inchis la preturi mai mari. Indicii au suferit deprecieri de pana la minus 3,7% in cazul indicelui celor mai reprezentative companii listate - BET - in timp ce indicele general al pietei BET-C a coborat cu 3,42%. Pe segmentul SIF, trendul si-a mentinut panta descendenta, in medie scaderea fiind de 2,77%, ceea ce a facut ca valoarea indicelui BET-FI sa coboare sub 60.000 puncte. Rulajul total inregistrat la nivelul pietei a insumat 98,63 milioane RON, incluzand si tranzactiile Deal cu titlurile SNP si SIF1.
In segmentul bancar, titlurile Banca Transilvania (TLV) au tinut pasul la capitolul lichiditate cu cele din segmentul SIF cu un rulaj valoric de 12,8 milioane RON. Cursul s-a incadrat inca de la deschidere pe o panta descedenta pana la minima de 1,1000 RON/actiune, nivel la care s-a realizat si ultima tranzactie, ducand la o depreciere cu 3,51%. In cazul celorlate titluri bancare, tendinta descendenta a fost ceva mai accentuata, BRD inchizand la minima zilei de 22,2000 RON/actiune (-5,53%), iar BCC a inchis la 0,6050 RON/actiune (-4,72%).
Titlurile petroliere au evoluat de asemenea pe scaderi, inca din debutul sedintei Petrom (SNP) ajungand la minima zilei de 0,5850 RON/actiune. Spre final de sedinta, cursul s-a stabilizat la 0,5900 RON/actiune, consemnand o scadere cu 3,28% fata de pretul de referinta. La acest pret s-a realizat si tranzactia Deal cu un pachet de 2 milioane actiuni in valoare de 1,18 milioane RON. In cazul Rompetrol Rafinare (RRC), cursul a consemnat noi minime locale intraday la 0,0998 RON/actiune, pe final de sedinta reusind o revenire peste pragul de 0,1000 RON/actiune. RRC inregistreaza astfel o depreciere de 4,72%, pe o valoarea tranzactionata de 5,04 milioane RON.
Lichiditate sporita au inregistrat si titlurile Transelectrica (TEL), insa pe o tendinta asemanatoare cu cea a pietei in ansamblu. TEL a cumulat un rulaj de 3,9 milioane RON, pe un volum de tranzactionare de 84 mii actiuni. Cursul a coborat pana la un minim de 46 RON/actiune inca din primele minute de tranzactionare, nivel retestat la jumatatea sedintei, validand astfel acest nivel ca suport. TEL a inchis sedinta la 46,4000 RON/actiune, in scadere cu 3,93%, mult sub maximul istoric de la 49,7000 RON/actiune.
Titlurile care au reusit sa reziste acestui val de scaderi sunt cele din esalonul secund al bursei, de mentionat fiind Artrom Slatina (ART) (+1,94%) si Kandia-Excelent Bucuresti (EXC) (+0,82%). Pe o lichiditate buna, acestea au reusit sa se mentina pe trendul ascendent pe care s-au incadrat de ceva timp, impulsionat mai ales de rezultatele financiare exceptionale obtinute la finele anului 2006.
Titlurile din segmentul SIF au excelat doar la capitolul lichiditate, insa pe fondul accentuarii tendintei descendente din ultima perioda. SIF Oltenia (SIF5) si SIF Moldova (SIF2) au inregistrat rulajele cele mai mari la nivelul pietei, de 17,8 milioane RON, respectiv 13,7 milioane RON, insa cursurile si-au mentinut panta negativa consemnand depecieri semnificative, de 3,93% la SIF5 si de 4,33% la SIF2. Exista o oarecare dezamagire in randul investitorilor vis-a-vis de aceste companii, care, corelata cu sentimentul negativ de pe pietele externe pare sa afecteze in continuare evolutia acestor titluri in piata.