Evoluția pieței
0,00 mil. RON
0 în creștere
0 în scădere
0 neschimbate
Sedinta de astazi a adus o continuare a tendintei general descendente conturate de la jumatatea saptamanii trecute, insa cu o intensitate mai mare, mai ales pe segmentul SIF. Indicii bursieri BET si BET-C au consemnat scaderi de peste 5%, in timp ce BET-FI a coborat cu 6,8% si a inchis sub 34.000 de puncte, cu un minim atins in apropierea a 33.000 puncte. Valoarea tranzactiilor s-a ridicat la suma de aproximativ 103 milioane RON, impulsionata mai ales de tranzactiile cu titlurile SIF. Au existat unele accente de panica in timpul sedintei, desi nu se poate spune ca panica a pus stapanire pe bursa, in continuare existand cumparatori in piata (e adevarat, la preturi mici).
Practic, absolut toate titlurile Blue-Chips, si nu numai, au inregistrat scaderi la finele sedintei de astazi pe volume de tranzactionare destul de consistente, ceea ce nu a facut decat sa accentueze aceasta tendinta. In segmentul bancar, Banca Transilvania (TLV) a deschis sedinta pe variatii negative, atingand spre final minima acestei perioade la 1 RON/actiune, de la care a revenit usor la pretul de inchidere de 1,0200 RON/actiune (-5,56%). Au fost tranzactionate peste 11,18 milioane actiuni TLV, in valoare de 11,6 milioane RON. In cazul titlurilor BRD s-a inregistrat cel mai ridicat volum de tranzactionare de la inceputul anului curent, respectiv 454 mii actiuni in valoare de 9,13 milioane RON. Cursul a inchis la pragul de 20 RON/actiune (-5,21%) dupa ce in timpul sedintei coborase pana la un minim de 19,8000 RON/actiune, chiar de mai multe ori.
Titlurile petroliere au evoluat in acord cu tendinta generala a pietei, si in cazul acestora inregistrandu-se noi minime locale ale ultimei perioade. Intraday, Petrom (SNP) a coborat pana la un minim de 0,5200 RON/actiune, pe final de sedinta revenind la 0,5400 RON/actiune, pe o scadere procentuala de 6,09% fata de pretul de referinta. Rompetrol Rafinare (RRC) a continuat pe trendul descendent pe care s-a incadrat de acum o luna, atingand pe parcursul sedintei nivelul minim de 0,0900 RON/actiune. Pretul de inchidere a fost de 0,0915 RON/actiune, cu 5,77% mai jos decat cel de referinta, pe fondul unui volum total de tranzactionare de 28,7 milioane actiuni in valoere de 2,65 milioane RON. Maine dimineata, inainte de deschiderea sedintei, Petrom va anunta rezultatele financiare preliminate pe 2006.
Avand in vedere ca nici un titlu nu a inregistrat astazi cresteri, de mentionat ar fi evolutia Impact Bucuresti (IMP), care a reusit sa se mentina la nivelul pretului de referinta de 0,7000 RON/actiune, pe un volum total de tranzationare de 1,25 milioane actiuni. Cu toate ca pe parcursul sedintei, cursul a fluctuat pana la un minim de 0,6700 RON/actiune, pe final de sedinta cursul a revenit la cotatia de 0,7000 RON/actiune, nivel sub care IMP evolueaza de o saptamana.
Segmentul SIF a fost marcat de scaderile cele mai semnificative ale ultimei perioade, pe parcusul sedintei deprecierea medie ajungand pana la 8%. Cele mai tranzactionate titluri la nivelul pietei au fost SIF Oltenia (SIF5), cu un rulaj cumulat de 20,9 milioane RON, insa la nivelul cursului de tranzactionare scaderea a ajuns la finele sedintei la 6,49%, pretul de inchidere fiind de 2,8800 RON/actiune. SIF Banat-Crisana (SIF1) a inregistrat cea mai drastica depreciere din segmentul financiar, pretul de inchidere fiind cu doar doi pasi de cotare mai sus decat minima zilei la 2,6900 RON/actiune (-8,19%).