Raport zilnic

Raport zilnic 31 ianuarie 2008

31 ianuarie 2008

Evoluția pieței

46,77 mil. RON 0 în creștere 0 în scădere 0 neschimbate
Sedinta de astazi a adus noi corectii de amploare, care au anulat castigurile obtinute in cele doua sedinte de apreciere, pe un nivel de lichiditate semnificativ mai mare decat cel inregistrat ieri, de 46,8 milioane de lei (12,6 milioane de euro).   Desi la deschidere se inregistrau cresteri usoare, acestea n-au rezistat decat cateva minute, indicii adoptand apoi o tendinta de scadere care s-a accentuat in special spre finalul sedintei, ajungand pana la 4,4% in cazul BET-FI si aproximativ 4% in cazul BET si BET-C.   Primul loc in clasamentul pe lichiditate a fost ocupat, pe tot parcursul zilei, de titlurile emise de Banca Transilvania (TLV) cu 8,9 milioane de lei, care, desi a raportat un profit brut aferent anului 2007 de trei ori mai mare decat in 2006, a inregistrat o depreciere a cursului de 4,7% pana la minimul sedintei, de 0,7150 lei/actiune. Titlurile BRD au avut aceeasi tendinta descendenta, la inchidere cursul stabilindu-se la 19,1000 lei/actiune, marcand astfel o scadere de 4%, pe un rulaj de 4,2 milioane de lei. Acestea au fost active si pe piata Deal, unde s-a transferat un pachet de 52.000 de actiuni la un pret de 20,0000 lei/actiune, cu 0,5% mai mare decat pretul de referinta.   In sectorul societatilor de investitii financiare, s-au remarcat titlurile SIF Moldova (SIF2) atat printr-o valoare totala tranzactionata de putin peste 4,8 milioane de lei, cat si printr-o corectie a cursului de 4,9%, cea mai puternica din sector, pana la un nivel de 2,7100 lei/actiune.   Titlurile Socep Constanta (SOCP) au fost subiectul unei tranzactii negociate in care s-a transferat echivalentul a 3,11% din capitalul social la un pret de 0,3000 lei/actiune, cu 7,14% mai mare decat pretul de referinta, valoarea totala a acesteia ridicandu-se la 3,2 milioane de lei. La inchidere, pe piata principala, cursul a reusit sa se mentina la 0,2800 lei/actiune pe un rulaj de 1,2 milioane de lei.   La capitolul cresteri, cursul Oil Terminal (OIL) s-a apreciat cu 2,5% pana la 0,8200 lei/actiune, pe un nivel de lichiditate de aproape 0,1 milioane de lei.   In segmentul Rasdaq, valoarea totala tranzactionata a fost  de 19,6 milioane de lei (5,3 milioane de euro), in urma unor tranzactii in suma de 7,6 milioane de lei pe simbolul MINM (Minmetal SA Constanta) de pe piata POFBS efectuate la un pret de 9,5000 lei/actiune cu 8% mai mare decat pretul de referinta.   De asemenea, pe piata XMBS, SIF Transilvania a vandut pachetul de 16,04% din capitalul social al BETA SA Buzau (BEZA) la un pret de 25,0000 lei/actiune, cu 11,1% mai mare decat pretul de referinta, iar pe piata RGBS cursul actiunilor emise de Celule Electrice Bailesti (CLEL) s-a corectat cu 10% pana la 0,4500 lei/actiune, rulajul de 1,8 milioane de lei reprezentand tranzactii cu echivalentul a 18,29% din capitalul social al companiei.

Top companii

Cele mai subevaluate companii

Autentifică-te pentru a vedea clasamentul complet, cu indicatori P/E, P/BV și ROE.

Autentifică-te

Nu ai cont? Înregistrează-te gratuit.