Raport zilnic

Raport zilnic 2 aprilie 2008

2 aprilie 2008

Evoluția pieței

30,17 mil. RON 0 în creștere 0 în scădere 0 neschimbate
O noua zi de crestere la Bursa de Valori Bucuresti. Sedinta s-a deschis cu aprecieri de peste 1%, care s-au amplificat la mijlocul sedintei, cand se inregistrau cresteri in linie ce depaseau 2%, incepand cu partea a doua a sedintei acestea atenuandu-se, astfel ca, la inchidere, cel mai mare avans il avea BET, de aproape 1,5%. BET-FI a inchis la 53.883,23 puncte (+0,6%),  in scadere  de la un maxim de 55.244,85 puncte atins in decursul diminetii. Indicele compozit a marcat la inchidere un castig de 1,2%, iar rulajul pe actiuni s-a ridicat la 30,2 milioane de lei, la care se adauga tranzactii cu obligatiuni in suma de 1,1 milioane de lei, astfel ca totalul se apropie de 31,3 milioane de lei (8,4 milioane de euro). Titlurile BRD s-au mentinut pe tot parcursul sedintei pe primul loc in clasamentul pe lichiditate cu 6,9 milioane de lei. Cursul s-a stabilit la 20,8000 lei/actiune (+2%), dupa ce a variat intre un minim de 20,5000 lei/actiune (+0,5%) si un maxim de 20,9000 lei/actiune (+2,5%). Titlurile emise de Erste Bank (EBS) s-au apreciat cu peste 4% pana la 162,3000 lei/actiune, iar titlurile emise de Banca Transilvania (TLV) cu aproape 0,7% pana la 0,7400 lei/actiune. Dintre SIF-uri, cel mai activ a fost SIF Oltenia (SIF5) cu 3,4 milioane de lei. Ultimul curs a fost de 2,9300 lei/actiune, dupa o crestere de 0,7%. Si sectorul petrolier a fost caracterizat de cresteri de 0,4% in cazul Rompetrol Rafinare (RRC) pana la 0,0753 lei/actiune si 1,9% in cazul Petrom (SNP) pana la 0,4260 lei/actiune, pe rulaje de 0,9 milioane de lei si respectiv 1,3 milioane de lei. Titlurile Impact (IMP) s-au remarcat printr-o apreciere de 5,1% pana la 0,2260 lei/actiune, in scadere de la un maxim de 0,2290lei/actiune (+6,5%). Titlurile Aerostar (ARS) nu au avut astazi limita de variatie ca urmare a finalizarii operatiunii de splitare a valorii nominale. Cursul s-a stabilit la 1,5500 lei/actiune, cu 17,4% peste pretul teoretic, de 1,3200 lei/actiune.In segmentul Rasdaq, valoarea totala tranzactionata a fost de 7,3 milioane de lei (2 milioane de euro), o contributie de 2,5 milioane de lei avand-o tranzactiile de pe piata POFBS pe simbolul INBW (Inscut SA Bucuresti). Cursul s-a mentinut la 27,2000 lei/actiune. Pe piata RGBS, primul loc in clasamentul pe lichiditate a fost ocupat de titlurile emise de Athenee Palace SA Bucuresti (ATPA) cu 1,3 milioane de lei. Cursul a inregistrat o apreciere de 16% pana la 14,5000 lei/actiune. 

Top companii

Cele mai subevaluate companii

Autentifică-te pentru a vedea clasamentul complet, cu indicatori P/E, P/BV și ROE.

Autentifică-te

Nu ai cont? Înregistrează-te gratuit.