Raport zilnic

Raport zilnic 28 iulie 2008

28 iulie 2008

Evoluția pieței

30,45 mil. RON 0 în creștere 0 în scădere 0 neschimbate
Sedinta ceva mai animata, mai ales in privinta societatilor de investitii financiare. Lichiditatea a fost mai buna, o contributie majora avand-o si o tranzactie speciala efectuata cu actiuni Impact Bucuresti. La nivelul intregii piete, valoarea tranzactiilor a fost de 32,7 milioane lei (9,2 milioane Euro). Din aceasta valoare, 2,4 milioane lei au reprezentat tranzactii cu obligatiuni, in timp ce pe piata Futures schimburile s-au ridicat la aproape 0,2 milioane lei. Indicii au coborat sub valorile de referinta, cel mai afectat fiind segmentul SIF, unde am asistat la corectii importante (BET-FI a atins un minim de 33.722,19 puncte, cu 3,6% sub valoarea de referinta). Scaderea cursurilor a readus cumparatorii in piata, insa acestia nu au putut sustine piata iar BET-FI a avut, la final, o valoare cu peste 2% mai scazuta decat cea de vineri.Indicele celor mai lichide zece companii, BET, a pierdut 0,76% din valoare, in timp ce BET-C a avut o evolutie ceva mai buna (-0,27%). - Vineri piata americana a avut evolutii mai bune, a crescut in prima parte a sedintei in urma anuntarii unei cresteri a cererilor de bunuri durabile, dupa care s-a aplatizat, inchizand tot pe plus (MarketWatch.com); - Declaratiile facute de presedintele Iranului au alimentat din nou teama privind continuarea programului nuclear de catre aceasta tara, iar de aici mai departe teama privind prelungirea si chiar inflamarea tensiunilor dintre SUA si Iran; astfel, dupa o perioada de scadere, pretul petrolului a inregistrat un rebound astazi in Asia (Yahoo! Finance); - Una din cele mai mari companii de private equity din lume, KKR & Co. a anuntat intentia de listare la NYSE, prin emisiunea unui pachet de actiuni cu scopul de a finanta achizitia KKR PEI, fondul de investitii creat in 2006 de KKR si listat in Amsterdam; operatiunea de listare, anuntata pentru decembrie anul acesta reprezinta o miscare destul de riscanta, tinand cont de scaderea dramatica inregistrata la bursa de compania rivala Blackstone (BBC News); - Confirmand estimarile sumbre lansate de mai multi analisti privind industria transportului aerian, cel mai mare operator low-cost european, Ryanair a anuntat o scadere de 85% a profitului la jumatatea anului, fata de perioada similara a anului trecut; mai mult, se intrevad pierderi la finalul acestui an, ceea ce ar fi o premiera de la listarea companiei, in 1997 (Bloomberg.com).

Top companii

Cele mai subevaluate companii

Autentifică-te pentru a vedea clasamentul complet, cu indicatori P/E, P/BV și ROE.

Autentifică-te

Nu ai cont? Înregistrează-te gratuit.