Raport zilnic

Raport zilnic 25 august 2008

25 august 2008

Evoluția pieței

14,54 mil. RON 0 în creștere 0 în scădere 0 neschimbate
Evolutia pietei de capital romanesti, in prima zi a saptamanii, se poate traduce prin noi recorduri. Din nefericire, pragurile minime au fost retrasate, cel putin in cazurile indicilor BET-FI si BET-XT, ajunse la cele mai reduse valori ale acestui an. Justificarea vine tot din evolutia pietelor externe (in special a emitentilor din domeniul financiar), acestea devenind, in ultima vreme, reperele dupa care par a se ghida investitorii de la BVB. Lichiditatea a fost extrem de redusa (sedintele din 2008 in care rulajele au fost mai reduse decat astazi se pot numara pe degetele unei maini). Pe piata BVB, tranzactiile au insumat 16,94 milioane lei (4,81 milioane Euro). Din aceasta valoare, aproape 0,55 milioane lei au reprezentat valoarea unei tranzactii, efectuate cu obligatiuni emise de Primaria Municipiului Timisoara, cu scadenta in anul 2026. Pe piata BVB, rulajele s-au ridicat la 14,54 milioane lei, in timp ce pe piata Rasdaq schimburile au totalizat 1,86 milioane lei. Volatilitatea ridicata si-a pus amprenta asupra sectorului societatilor de investitii financiare, indicele BET-FI pierzand 2,46% din valoare. Cele mai importante tranzactii (3,39 milioane lei) s-au efectuat cu titlurile SIF Banat Crisana (SIF1), care au inchis la 1,5000 lei/actiune, cu 3,23% sub valoarea de referinta. Insa cei mai agresivi au fost vanzatorii de actiuni SIF Transilvania (SIF3) care a inchis la 0,8450 lei/actiune, in scadere cu 3,43%, pe fondul unei lichiditati reduse (0,56 milioane lei). SIF Oltenia (SIF5) a pierdut mai mult (-3,03%) decat media sectorului, ultimul curs fiind stabilit la 1,6000 lei/actiune. Tranzactiile au depasit cu putin 1,57 milioane lei. O evolutie ceva mai buna au avut-o SIF Moldova (SIF2), care s-a depreciat cu 1,32%, pana la 1,5000 lei/actiune si SIF Muntenia (SIF4), care a pierdut 0,98%, pana la 1,0100 lei/actiune. Rulajele au fost de 1,76 milioane lei, respectiv 0,75 milioane lei. In sectorul bancar, Banca Transilvania (TLV), pe o lichiditate de 2,38 milioane lei, a pierdut 1,33%, actiunile fiind cotate la 0,2970 lei/actiune, in timp ce BRD a inchis la 16,8000 lei/actiune (-0,59%). Actiunile Erste Bank (EBS) au fost cotate la 139,0000 lei/actiune, in scadere cu 0,93% fata de valoarea de referinta. Tranzactiile au insumat 0,55 milioane lei in cazul BRD si 0,52 milioane lei in cazul EBS. Petrom Bucuresti (SNP) s-a apreciat cu 0,68%, pana la 0,4450 lei/actiune, in conditiile unei lichiditati de 1,23 milioane lei. Azomures Tg. Mures (AZO) a stagnat la 0,7400 lei/actiune, pe o lichiditate de 0,58 milioane lei. Pe piata Rasdaq, cele mai cautate actiuni au fost Dunapref Giurgiu (DGNA). Acestea s-au apreciat cu 14,73%, pana la 14,9000 lei/actiune, pe o lichiditate de 0,41 milioane lei. Un randament negativ l-au avut actiunile Cemacon Zalau (CEON), cotate la inchidere la 0,4090 lei/actiune (-2,62%), pe o lichiditate de numai 0,17 milioane lei. - indicii americani au inchis saptamana pe crestere, pretul petrolului scazand cu aproape 7 dolari pe baril, iar titlurile financiare inregistrand evolutii foarte bune. Oficiali ai Korea Development Bank a anuntat astazi ca iau in considerare o posibila achizitie a bancii americane de investitii Lehman Brothers, confirmand astfel zvonurile privind preluarea companiei americane de catre un investitor strain (LaTribune.fr); verdele domina si pietele asiatice, acestea recuperand o parte din pierderile inregistrate saptamana trecuta, printre castigatori enumerandu-se exportatorii si - astazi urmeaza sa fie publicate date referitoare la numarul de case vandute in SUA (ForexFactory.com).

Top companii

Cele mai subevaluate companii

Autentifică-te pentru a vedea clasamentul complet, cu indicatori P/E, P/BV și ROE.

Autentifică-te

Nu ai cont? Înregistrează-te gratuit.