Raport zilnic

Raport zilnic 17 noiembrie 2008

17 noiembrie 2008

Evoluția pieței

8,92 mil. RON 0 în creștere 0 în scădere 0 neschimbate
Sedinta modesta la BVB la inceput de saptamana, pe fondul unui climat de apatie si pe pietele straine, unde predomina scaderi de mica amploare la nivelul indicilor. In Statele Unite se asteapta cu o oarecare nervozitate noile decizii privind sprijinirea sau nu a industriei auto, in timp ce Citigroup a anuntat disponibilizarea a 53.000 de angajati. Indicele DJIA deschide sedinta pe scadere. In Europa alte scaderi ale indicilor, in special din sectorul bancar. Indicele FTSE100 a avut un motiv suplimen- tar de scadere, in conditiile in care se apropie data ex-dividend pentru o serie de companii cu pondere mare in cosul sau.La Bursa de Valori Bucuresti deschiderea a gasit majoritatea titlurilor in jurul preturilor de vineri, poate putin mai sus, insa pe parcurs si in conditiile unei lichiditati foarte mici au inceput scaderile. De obicei, cand e lichiditate redusa sunt si scaderi, mai ales intr-un context extern nefavorabil, cand si pe pietele mature se inregistrau scaderi. Valoarea totala a tranzactiilor cu actiuni se ridica la putin peste 8,9 milioane lei, in timp ce indicii au inchis toti pe scadere. Din cauza faptului ca titlurile SNP au avut parte de o scadere mai mare decat media pietei, cel mai afectat a fost indicele energetic BET-NG, care s-a depreciat astazi cu 4,2%. Dupa 7 sedinte consecutive de cresteri pana la maximul posibil (perioada in care a inregistrat un avans total de 164,2%), Impact Bucuresti (IMP) a infruntata astazi prima sedinta de corectie. Cursul a avut o volatilitate mai mare la inceputul sedintei, dupa care a inceput sa scada brusc, pentru a se fixa la un moment dat la minimul posibil al zilei, 0,0483 lei (-15%), unde nu mai existau cumparatori in piata. Totodata a fost si cel mai tranzactionat titlu al sedintei, cu un rulaj de 2,7 milioane lei. Inchiderea sedintei pe piata titlurilor IMP arata peste 5,5 milioane de actiuni la vanzare la pretul minim de 0,0483 lei, ceea ce lasa loc de noi scaderi in sedinta urmatoare, daca nu se schimba nimic. O alta societate unde vanzatorii au activat mai vizibil este Petrom Bucuresti (SNP), a doua ca lichiditate astazi, cu un rulaj de 1,88 milioane lei. Cursul a avut in prima jumatate a zilei o evolutie laterala, fara oscilatii semnificative si cu un suport destul de stabil la 0,1900 lei. Insa niste ordine mai mari de vanzare, cu volume bune de actiuni au dus la o scadere destul de rapida a cotatiei la palierul de 0,1800 lei, cu inchiderea la 0,1780 lei (-8,7%). O prima sedinta de stabilizare in cazul titlurilor Azomures Tg. Mures (AZO). Doar la deschidere am avut aici tabloul unei cresteri puternice, cand cursul a urcat rapid la un maxim de 0,2600 lei, insa ulterior au mai aparut si vanzatori, iar cursul s-a dus treptat spre nivelul de inchidere de vineri. In jurul acestui nivel de 0,2300 lei a evoluat pana la final si acolo a si inchis, fara variatie. Lichiditatea a fost buna relativ la media pietei, fiind al treilea titlu ca rulaj, cu aproape 0,99 milioane lei. - pietele americane au inchis pe rosu, Dow a coborat la 8497 de puncte, Nasdaq 5% pana la 1517 puncte iar S&P a inchis la 873 de puncte. Vanzarile cu amanuntul au inregistrat in octombrie o scadere de 2,8%, cel mai mare declin inregistrat din 1992, mult fata de estimarea de -2%, cat si fata de scaderea cu 1,2% inregistrata luna anterioara (LaTribune.fr); - bursa nipona a inchis sedinta de luni in urcare usoara, in contextul unei piete volatile astfel ca la inchidere, indicele Nikkei 225 a urcat cu 60,19 puncte, sau 0,71%, la 8.522,58 puncte. Hang Seng a pierdut 0,1% iar Shanghai Composite a fost indicele cu cea mai mare crestere, de 2,2% (MarketWatch.com); - a doua economie a lumii s-a contractat la o rata anuala de 0,4 la suta in perioada iulie-septembrie 2008, dupa un declin anual de 3,7% in trimestrul doi, astfel ca economia Japoniei a intrat in recesiune pentru prima data din 2001 pe fondul reducerii cheltuielilor de catrecompanii in trimestrul trei datoritacrizei financiare mondiale (Reuters.com); - Italia pregateste un plan de 80 mld. euro pe mai multi ani pentru sustinerea economiei, a declarat ministrul italian al economiei, Giulio Tremonti, dupa summitul G20 al liderilor de stat si ministrilor de finante (Bloomberg.com); - astazi urmeaza sa fie publicate date referitoare la balanta comerciala la nivelul zonei euro, nivelul productiei industriale a SUA (ForexFactory.com).

Top companii

Cele mai subevaluate companii

Autentifică-te pentru a vedea clasamentul complet, cu indicatori P/E, P/BV și ROE.

Autentifică-te

Nu ai cont? Înregistrează-te gratuit.