Evoluția pieței
4,34 mil. RON
0 în creștere
0 în scădere
0 neschimbate
Vestea privind aprobarea unui nou plan de salvare pentru industria auto din Statele Unite, sub forma unor imprumuturi in valoare totala de 17,4 miliarde dolari a revigorat intr-o anumita masura pietele bursiere de referinta din lume. Astfel America a deschis pe cresteri, iar in Europa indicii au revenit in jurul valorilor de ieri dupa ce scazusera in prima parte a zilei. Optimismul este insa unul moderat, stirile de acest gen nu mai au impactul de odinioara, deoarece de obicei sunt urmate
In Romania am asistat la o sedinta extrem de apatica, cu o lichiditate de piata de mana a treia si cu o tendinta generala de scadere. Indicele BET-C a scazut cel mai mult astazi, cu 2,3% iar BET-FI este singurul care a inchis pe plus, cu o crestere firava de 0,2%. Valoarea tranzactionata este de putin peste 4,3 milioane lei, la care se adauga inca 2 milioane din segmentul Rasdaq.
BRD a fost cel mai tranzactionat emitent, insa cu numai 630 de mii de lei valoare tranzactionata, lucru ce arata clar starea sedintei de astazi. Este urmat de Petrom, cu un rulaj de 604 mii lei. Ambele titluri au inregistrat scaderi, de 1,2% la BRD in urma unei reveniri dupa ce scazuse sub 8 lei, inchiderea avand loc la 8,05 lei si de 3,9% in cazul Petrom.
Nu au lipsit surprizele placute astazi, poate cea mai mare venita din partea Rompetrol Well Services, care a urcat cu 10,4% la 0,2870 lei si pe o lichiditate destul de buna. In ultima saptamana pe titlurile PTR s-a putut observa un interes aparte, ce nu a tinut cont de mediul financiar mondial, astfel incat cursul a crescut cu 26,4%.
In partea scaderilor sunt cateva cazuri de prag minim de -15% si faca cumparatori in piata. THR Marea Neagra a scazut la 0,5100 lei (-15%), Contor Grup Arad a ramas pentru a patra zi consecutiv pana la minimul posibil, astazi 0,0910 lei (-15%) si Flamingo International a ramas de asemenea fara cumparatori, la 0,0332 lei (-14,9%). Unul din perdantii saptamanii a fost Alro Slatina, care in cele cinci sedinte a pierdut aproape 34%, iar astazi a scazut cu 13,85 la 1,44 lei.
In segmentul Rasdaq a fost o serie de tranzactii ceva mai interesante, cu 28200 actiuni Bega Tehnomet reprezentand 1,37% din capitalul social. A fost un ordin care a cumparat toate actiunile pana la o cantitate mai mare postata la 18 lei, acesta fiind si ultimul pret, cu 200% mai mult decat pretul anterior de referinta.
- a doua zi consecutiva de scaderi pentru bursele americane pe fondul temerilor investitorilor privind adancirea recesiunii globale, alimentate de rezultatele sub asteptari raportate de companii. DJIA a scazut cu 219,35 puncte la 8.604,99 puncte, Nasdaq a pierdut 26,94 puncte la 1.552,37 puncte iar S&P500 a scazut, de asemenea, cu 19,08 puncte la 885,34 puncte (Bloomberg.com);
- bursele asiatice au continuat sa scada pe fondul coborarii valorii titlurilor de la companiile miniere dupa ce pretul petrolului a cazut sub 36 de dolari/baril, iar cel al cuprului a ajuns la minimele ultimilor
patru ani. Bursa de la Tokyo a inchis tot pe scadere, in ciuda anuntului privind o noua reducere a dobanzii cheie in Japonia, urmand tendinta de pe Wall Street si pe fondul temerilor legate de evolutia economiei mondiale (MarketWatch.com);- Banca Japoniei a decis astazi reducerea dobanzii de referinta la 0,1%, anuntand in acelasi timp ca va cumpara datoriile companiilor, in incercarea de a stopa adancirea recesiunii (MarketWatch.com);
- pe pietele din Europa actiunile marilor companii listate s-au depreciat dupa ce ieftinirea materiilor prime a afectat cotatiile din sectoarele energetic si al metalelor, iar titlurile bancare au suferit din cauza temerilor privind evolutia sectorului, pierderile au fost totusi limitate de evolutia buna a titlurilor companiilor de utilitati si a celor de telecomunicatii (Reuters.com);
- astazi urmeaza sa fie publicate date referitoare la incredeea consumatorilor din Marea Britanie si inflatia exprimata in preturile producatorilor la nivelul zonei euro (ForexFactory.com