Evoluția pieței
6,73 mil. RON
0 în creștere
0 în scădere
0 neschimbate
Zi de scaderi pe marile piete bursiere din lume. Bursa americana resimte efectele indicatorului care masoara vanzarile cu amanuntul, care a scazut de doua ori mai mult fata de asteptari in luna decembrie. Totodata, vanzarea de catre Citigroup a diviziei sale de brokeraj catre Morgan Stanley, contra sumei de 2,7 miliarde dolari le-a amintit investitorilor de criza de lichiditati existenta in sistemul financiar american.
Pe bursele europene tot scaderi, in special datorate depresiei ce planeaza asupra sectorului bancar dupa temerile privind necesitatea HSBC de a-si majora capitalul si de a renunta la dividende si dupa vestea privind concedierile de la Barclays. De asemenea, Deutche Bank a anuntat pierderi de 4,8 miliarde euro in ultimul trimestru.Doar bursele asiatice au inchis pe verde, desi e vorba de cresteri mai mici de 1%, iar sentimentul ramane in continuare unul negativ.
Scaderi generalizate si la Bucuresti, unde toti indicii au inchis pe scadere in urma unor scaderi accentuate in ultima parte a sedintei, cand vanzarile s-au intensificat mai ales dupa ce bursele mari europene au inceput sa coboare accelerat. Insa lichiditatea a fost sub medie, valoarea tranzactionata pe BVB fiind mai mica de 7 milioane lei.
In segmentul bancar cea mai slaba evolutie apartine Erste Group Bank (EBS), probabil ca reactie a cresterilor anterioare, dar si sub influenta evolutiilor de pe celelalte doua burse pe care se tranzactioneaza. Cursul a scazut cu 4,4% la 58,8 lei, scaderea suplimentara fata de celelalte doua burse fiind datorata trendului general de la noi de la finalul sedintei. Banca Transilvania (TLV) s-a detasat mult fata de restul emitentilor prin valoarea tranzactionata, de 2,15 milioane lei, iar cursul a inchis la minimul de 1,2 lei (-3,2%). La BRD scaderea a fost mai mica si lichiditatea foarte modesta, cursul inchizand la 8,05 lei (-2,4%) pe fondul unui volum mai mic de 40 de mii de actiuni.
In segmentul SIF cea mai mare scadere a fost de 3,1% si aceasta „performanta” au reusit-o SIF Oltenia (SIF5) si SIF Transilvania (SIF3). SIF Moldova (SIF2) a fost cea mai tranzactionata dintre ele, cu un rulaj de numai 679 mii lei. SIF-urile au evoluat echilibrat pe parcursul sedintei si poate ca indicele BET-FI ar fi inchis pe o usoara variatie pozitiva daca nu venea valul de scaderi de la final dinspre pietele europene.
Dintre indicii bursieri, BET-NG a scazut cel mai putin, cu doar 0,8%. La prima vedere pare ca a fost un sector stabil, insa daca ne uitam la lichiditatea redusa vedem ca de fapt nu cumparatorii au sustinut preturile, ci mai degraba lipsa vanzatorilor. Petrom (SNP) a scazut cu un procent, la 0,1930 lei, in timp ce Transgaz (TGN), dupa o deschidere destul de buna a inchis putin sub pretul de referinta, la 122,5 lei (-0,2%).
- majoritatea companiilor listate pe bursele americane au inregistrat cresteri, sustinute de grupurile energetice impulsionate de avansul pretului petrolului. Principalii indici ai burselor americane au inchis sedinta mixt, Dow a scazut cu 25 de puncte, iar indicii Nasdaq si S&P500 s-au apreciat cu 0,5% si respectiv 0,18% (LaTribune.fr);
- dupa cinci zile de pierderi, bursele asiatice au avansat astazi ca urmare a cresterii pretului petrolului si a zvonurilor legate de posibile fuziuni si achizitii, care au dus la avansul companiilor de energie si tehnologice. Toshiba Corp si Fujitsu, al doilea mare producator de calculatoare din
Japonia au castigat peste 5%, dupa ce cele doua companii au anuntat ca se apropie tot mai mult de incheierea unui acord in vederea asocierii diviziilor de hard-discuri. Indicele Nikkei al Bursei din Tokyo a inchis sedinta de miercuri in crestere cu 0,29%, bursa din Hong Kong a crescut cu 0,27%, dupa ce pretul petrolului a avansat pentru prima data in sase zile, iar la bursa din Shanghai indicele a urcat 3,52% (MarketWatch.com);- titlurile europene s-au depreciat marti, investitorii devenind tot mai ingrijorati din cauza crizei economice mondiale, iar titlurile bancilor au inregistrat cele mai mari corectii. Pe marile piete europene, indicele FTSE 100 a coborat cu 0,61%, indicele a pierdut 1,75% la 4.636,94 puncte iar indicele CAC 40 a inchis sedinta in scadere cu 1,49%, la 3.197,89 puncte (Reuters.com);
- a patra mare banca din Marea Britanie, Barclays, a anuntat ca va concedia 2.100 de angajati de la divizia de investitii (Reuters.com);
- astazi urmeaza sa fie publicate date referitoare la productia industriala la nivelul zonei euro, vanzarile cu amanuntul in SUA (ForexFactory.com).