Evoluția pieței
6,31 mil. RON
0 în creștere
0 în scădere
0 neschimbate
Zi de scaderi pe bursele mari din lume la inceput de februarie. In Statele Unite piata a deschis pe minus si ramane in continuare pe minus desi, la aceasta ora, inregistreaza o usoara revenire in urma datelor peste asteptari in ceea ce priveste activitatea in industriile prelucratoare. Indicele ce masoara lunar aceasta activitate este mai bun atat fata de decembrie cat si fata de asteptarile analistilor. In Europa persista acea stare de prudenta vizavi de rezultatele financiare, care genereaza
pasivitate la cumparare sau chiar unele vanzari. Evident, sectorul bancar si cel petrolier resimt intr-o masura semnificativa reticenta cumparatorilor, de unde scaderi in randul indicilor mari. In Japonia, estimarea unei pierderi de echivalentul a 7,8 miliarde USD de catre Hitachi Ltd. nu a facut decat sa intretina frica de raportari financiare, care si asa se afla la un nivel destul de ridicat, orice materializare activand ordinele de vanzare.La Bucuresti am avut o deschidere pe rosu, scaderi care atrageau atentia prin rapiditatea cu care s-au desfasurat si printr-o amploare destul de mare, insa lichiditatea era foarte modesta. Pana la final avea sa ramana modesta, cu toate ca la nivelul pietei a avut loc o revenire vizibila, astfel incat doar SIF-urile, ca sector, au ramas pe minus.
Titlurile bancare aveau sa fie si de data asta cele mai lichide, cu Banca Transilvania (TLV) detasandu-se cu un rulaj de 1,6 milioane lei. Cotatia TLV a reusit sa treaca de palierul de 0,8000 lei si a atins un maxim de 0,8050 lei, pentru a inchide la fel ca vineri, la 0,7900 lei. BRD a avut o sustinere ceva mai buna la cumparare si a reusit sa inchida pe plus, la 5,95 lei (+1,7%), iar pe parcursul sedintei a atins palierul de 6 lei, maximul de astazi.
SIF-urile au evoluat amestecat in prima sedinta din februarie. SIF Banat-Crisana (SIF1) a avut o revenire mai puternica dupa scaderea din deschidere si astfel este singurul care inchide pe plus, la 0,4560 lei (+1,3%), in timp ce SIF Muntenia (SIF4) a avut un cumparator mai mare la inchidere, ce a dus cursul la nivelul de vineri, 0,460 lei. In rest, scaderi, iar aici pe primul loc este SIF Oltenia (SIF5), care a inchis la 0,4140 lei (-3,7%).
Unul din mairi perdanti ai acestui an este Condmag Brasov (COMI), care a scazut de la inceputul anului cu 28,8 procente. Astazi a inceput sa resimta forta vanzatorilor de-abia de la jumatatea sedintei si a scazut pana la minimul posibil de 0,1680 lei (-14,7%), ramanand la inchidere fara actiuni la cumparare.
Dintre emitentii cu lichiditate mai buna, o evolutie notabila am vazut la Transelectrica (TEL). Nu este cea mai buna evolutie, dar se remarca prin dubla lichiditate-crestere. Cursul a inchis la nivelul maxim la care a urcat astazi, 10,2 lei, cu 4,1 procente mai mult decat vineri, cu un ajutor important venit din partea unui ordin de cumparare plasat in algoritmul de fixing de la inchidere.
- indicii americani au inchis ziua in scadere, investitorii reactionand la rapoartele negative despre starea economiei si la posibilul declin al increderii consumatorilor. S&P500 s-a depreciat cu 19,26 puncte, in timp ce Nasdaq Composite a coborat cu 2,08%, pentru a termina ziua la 1.476,42 puncte. Indicele Dow Jones a pierdut 148,15 puncte pana la valoarea de 8.000,86 puncte (Bloomberg.com);
- bursa nipona a inchis sedinta de luni pe rosu, pe o piata in care investitorii continua sa fie afectati de agravarea recesiunii precum si de rezultatele slabe afisate pa-
na acum de companiile nipone. Conform datelor de la inchidere, Nikkei 225 a pierdut 120,07 puncte pana la 7.873,98 puncte, trend regasit si pe piata din Hong Kong, unde indicele s-a depreciat cu 3,9%. Singura piata pe care indicele principal a inchis in crestere este cea din Shanghai cu o apreciere de 1,06% (MarketWatch.com);- premierul japonez a declarat sambata la Davos ca Japonia va acorda un ajutor de 17 miliarde de dolari unor tari din Asia pentru a le ajuta sa faca fata crizei mondiale (Reuters.com);
- scaderi si pe pietele europene, pe fondul unei volatilitati pronuntate, in contextul in care deprecierea titlurilor din sectorul materiilor prime a contrabalansat castigurile de pe segmentul farmaceutic. FTSE 100 al bursei londoneze a coborat la 4.149,64 puncte, indicele Dax a scazut cu 2,03%, la 4.338,35 puncte, in timp ce indicele CAC 40 a pierdut 1,19%, pana la 2.973,92 puncte (Reuters.com);
- astazi urmeaza sa fie publicate date referitoare la indicatorul care surprinde activitatea din sectorul manufacturier din SUA (ISM Manufacturing PMI) (ForexFactory.com).