Raport zilnic

Raport zilnic 17 februarie 2009

17 februarie 2009

Evoluția pieței

11,40 mil. RON 0 în creștere 0 în scădere 0 neschimbate
Bursele nu se opresc nici astazi din scadere, pe fundalul adancirii temerilor privind esecul tuturor masurilor de salvare a economiilor. In Statele Unite bursa a deschis direct pe scadere, temerile fiind aici alimentate si de indicatorul care masoara productia industriala in statul New York si care a scazut la un nou record minim. Principalii indici europeni inregistreaza deprecieri intre 2% si 3%, trasi in jos de aceleasi sectoare care au fost afectate si pana acum: bancar si petrolier. In plus, au continuat sa vina rezultate proaste, ce nu fac decat sa accentueze starea generala de dezagragare ce se simte si in tarile europene dezvoltate. Si bursa japoneza a avut de suferit in ultima sedinta, tot din cauza fricii de recesiune, aici sectoarele cele mai afectate fiind cel bancar si cel imobiliar.Si la noi au continuat scaderile, intr-o maniera mai agresiva decat ieri. De altfel, este o depreciere regionala, in conditiile in care unii analisti europeni au inceput sa foloseasca cuvantul „subprime” in asociere cu tarile emergente din Europe de Est. Astfel, scaderi asemanatoare cu cele de la Bucuresti, de 7%-9%, au fost astazi si pe bursele din Sofia si chiar Varsovia. Bancile au fost din nou lovite de vanzatori, cu BRD depreciat la 4,2 lei (-13,2%), Erste Group Bank pe o scadere de 14,9% la 33,1 lei si ramas fara cumparatori in piata si cu Banca Transilvania la un curs de 0,6750 lei (-9,4%). Toate cele trei banci au scazut astazi pe bursa neintrerupt, de la inceputul sedintei si pana la final, pe o distributie relativ uniforma a volumelor. SIF-urile au deschis pe scadere si au avut o revenire de scurta durata, la un moment dat am vazut chiar si SIF-uri pe plus. Bineinteles, nu a durat mult si ordinele de vanzare au inceput din nou sa domine piata, ducand cotatiile din ce in ce mai jos, pe o lichiditate aflata la media ultimei perioade. Cel mai mult a scazut tot SIF Moldova (SIF-ul cu cea mai mare scadere a profitului in 2008 datorita deprecierii in contabilitate a valorii activelor prin marcarea la piata), o scadere de 10,6% la 0,3050 lei. Indicele BET-FI are deja o scadere de 33% de la inceputul acestui an si a ajuns la valorile din ianuarie 2004. Scaderi foarte mari au inregistrat societati ca SSIF Broker, ramas pentru a doua sedinta consecutiv fara cumparatori in piata, la un pret minim posibil de 0,0578 lei (-15%), Azomures, care a ramas de asemenea fara cvumparatori in piata la un pret de 0,1620 lei (-14,7%) si Impact Developer & Contractor, tot fara actiuni afisate la cumparare si pe o scadere de 14,4% la 0,1250 lei. La acest pret minim s-a derulat astazi si o tranzactie Deal pe Impact, cu 10,02 milioane actiuni, ce reprezinta peste 5% din capitalul social. Doar doi emitenti au crescut astazi pe piata principala, fata de 44 de scaderi. Alte cazuri de scaderi mari la companii cunoscute sunt Biofarm (-12,5%, Rompetrol Rafinare (-10,2%)sau Transelectrica (-10%), toate cu un traseul clar descendent pe tot parcursul sedintei (doar la BIO a fost o oarecare volatilitate) si toate cu usoare cresteri de volume spre finalul sedintei. - ieri s-a sarbatorit Ziua Presedintilor in Statele Unite, iar bursele au fost oprite de la tranzactionare; - bursele asiatice au scazut astazi ca urmare a temerilor privind o posibila adancire a recesiunii, ce ar putea duce la marirea costurilor de recapitalizare si la scaderea comertului. Cel mai mare asigurator japonez listat, T&D Holdings, s-a prabusit cu 10% dupa ce divizia australiana a asiguratorului a raportat pierderi. Nikkei 225 a coborat cu 1,35% la 7.645,51 de puncte, in timp ce indicele din Hong Kong, Hang Seng, a trecut la un minus de 3,75%, iar in China Shanghai Composite a scazut cu 2,93% (Bloomberg.com); - titlurile europene s-au si ele luni cu 1,3%, in contextul in care ingrijorarea constanta din cauza pierderilor a depreciat titlurile bancilor, in timp ce cotatia actiunilor companiilor de materii prime a urmat tendinta de scadere a pretului metalelor si petrolului. Sectorul bancar a avut cea mai mare influenta asupra scaderilor, in conditiile in care titlurile Royal Bank of Scotland (RBS), cele Deutsche Bank, Commerzbank si cele ale grupului bancar UniCredit s-au depreciat cu valori cuprinse intre 6-8%. Scaderile au cuprins si actiunile companiilor energetice care s-au ieftinit urmand tendinte pretului petrolului (Reuters.com); - astazi urmeaza sa fie publicate date referitoare la rata anuala a inflatiei in Marea Britanie, sentimentul economic la nivelul zonei euro calculat de institutul ZEW, balanta comerciala la nivelul zonei euro (ForexFactory.com).

Top companii

Cele mai subevaluate companii

Autentifică-te pentru a vedea clasamentul complet, cu indicatori P/E, P/BV și ROE.

Autentifică-te

Nu ai cont? Înregistrează-te gratuit.