Evoluția pieței
15,03 mil. RON
0 în creștere
0 în scădere
0 neschimbate
Bursa americana deschide in crestere si astazi, dupa ce seful Trezoreriei, Timothy Gaithner a afirmat intr-o emisiune televizata intentia de a definitiva in cateva saptamani un plan de curatare a bilanturilor bancare de activele toxice, raspunzand astfel criticilor care il acuzau ca nu da mai multe detalii despre anterioarele declaratii ale sale privimd acest aspect. Astfel, indicii americani au urcat brusc dupa deschidere, iar momentan se afla intr-o faza de usor recul. Si in Europa a crescut segmentul financiar, iar in plus zvonurile privind
o fuziune intre Renault si Peugeout sau vanzarea de catre Philips a detinerii sale in compania coreeana PG Display au fost factori suplimentari care au pus umarul la cresteri. Sub influenta evolutiilor din SUA, dar si in urma unei serii de sedinte de scaderi, bursa japoneza a avut o revenire spectaculoasa in ultima seidnta, cu indicele Nikkei inchizand pe un avans de 4,6%.La noi, sedinta s-a deschis intr-o maniera optimista, cu cresteri le toti indicii bursieri, insa ulterior s-a incadrat pe o panta descrescatoare. Astfel, la inchidere toti indicii se aflau in jurul valorilor de ieri, unii pe usoare scaderi, altii pe mici cresteri. Lichiditatea a fost cu mult peste media ultimei perioade, derulandu-se tranzactii in valoare de peste 15 milioane lei la BVB. De asemenea, a fost o lichiditate buna si in segmentul Rasdaq, cu un rulaj de 3,2 milioane lei.
BRD a fost cel mai tranzactionat emitent, cu un rulaj de 2,34 milioane lei. In prima parte a sedintei am vazut volume mai mari. Cursul a deschis la ceea ce avea sa se dovedeasca maximul zilei, 4,58 lei. Ulterior a fost o oarecare volatilitate, dar cursul nu a scazut decat temporar sub 4,5 lei si a inchis la acest nivel, cu 1,1% mai sus decat ieri.
O evolutie mai buna aveam sa vedem la Erste Group Bank (EBS), care a inchis la 37,2 lei (+6,9%) dupa un traseu fara prea mari perturbatii in timpul sedintei.
Am vazut de asemenea o lichiditate foarte buna la SIF-uri, unde majoritatea au realizat rulaje de peste un milion de lei, cu SIF Oltenia (SIF5) in frunte, datorita unei valori de tranzactionare de 1,56 milioane lei. Cel mai bine a mers astazi SIF Transilvania (SIF3), care si-a conservat mai bine cresterea de dimineata si a inchis la 0,24 lei (+4,4%). Cel mai prost, SIF Muntenia (SIF4), care a fost asaltat de vanzatori in ultima parte a zilei si a inchis sedinta pe o scadere de 3%, la 0,49 lei. Societatile de Investitii Financiare au intrat in piata cu intarziere astazi, doar dupa ce s-a facut cunoscuta vestea privind avizarea de catre Ministerul Finantelor a unui proiect CNVM care le permite SIF-urilor sa inregistreze pierderile din devalorizarea activelor in capitalurile proprii.
Un recul puternic au resimtit companiile Rompetrol cu Rompetrol Rafinare (RRC) in frunte datorita unei scaderi de 6% la 0,0283 lei, in timp ce Rompetrol Well Services (PTR) a scazut cu 4 procente la 0,3300 lei.
In segmentul Rasdaq a atras atentia o tranzactie cu 50000 actiuni Flaros SA (FLAO) realizata la pretul de 42 de lei (+40%), prin care actionarul Ioan Balota Cristinel si-a vandut pachetul de actiuni, cele 50000 de titluri reprezentand 4,79% din numarul total de actiuni emise de societate.
- la deschiderea sedintei de ieri bursele americane au inregistrat aprecieri importante, de aproape 6%, pe fondul anuntului Citigroup privind cel mai bun trimestru din 2007 incoace. Astfel ca la finalul sedintei Standard & Poor’s si-a revenit de la nivelul minim al ultimilor 12 ani, crescand 6,4%, la 719,6, Dow Jones a castigat 379,44 puncte, sau 5,8%, la nivelul de 6,926, 49 puncte, in timp ce indicele companiilor tehnologice Nasdaq a inregistrat cea mai mare apreciere, de 7,07% pana la 2139,03 puncte;- titlurile tranzactionate la bursele asiatice au inregistrat avansuri puternice dupa ce
Citigroup si HSBC au anuntat ca profiturile acestora incep sa isi revina. HSBC a urcat la bursa din Hong Kong dupa ce un oficial a declarat ca investitorii s-au declarat foarte interesati de oferta de actiuni in valoare de 12,5 miliarde lire sterline, iar sectorul bancar a crescut pe fondul anuntului Citigroup. Indicele japonez Nikkei 225 a urcat de asemenea cu 4,55%, indicele care arata evolutia bursei din Hong Kong, Hang Seng, a avut un plus de 2,02%, in timp ce indicele Shanghai Composite a coborat 0,91%;
- actiunile europene s-au scumpit la finalul sedintei de marti, dupa declinul din sedintele anterioare, sustinute de titlurile bancilor, care s-au apreciat dupa publicarea unui comunicat optimist al Citigroup ce anunta ca grupul se indreapta spre cel mai bun trimestru din 2007 pana in prezent. Pe pietele europene, actiunile bancilor au fost printre cele care s-au apreciat cel mai mult, titlurile BNP Paribas, Banco Santander, Barclays, Credit Suisse, Deutsche Bank, HSBC si UBS urcand peste 10%. In ceea ce priveste evolutia indicilor, FTSE 100 a avansat cu 4,88%, la 3.715,23 puncte, Dax cu 5,28%, la 3.886,98 puncte, iar CAC 40 cu 5,73%, la 2.663,68 puncte.