Evoluția pieței
26,45 mil. RON
0 în creștere
0 în scădere
0 neschimbate
In plina perioada de raportari financiare, pietele din intreaga lume sunt sensibile la cifrele care arata diferente semnificative fata de estimari, mai ales in cazul companiilor cu capitalizare mare. Mai mult, daca cifrele vin si din segmentul bancar, reactia se amplifica. Este cazul Morgan Stanley, care a anuntat o pierdere peste asteptari si o reducere a dividendului, ceea ce a facut ca bursa de la New York sa deschida pe scadere. Ulterior indicii au inceput sa creasca, in acest moment
fiind pe plus. Bursele europene isi delimiteaza din ce in ce mai mult doua faze in cadrul aceleiasi sedinte: una pre-NYSE, alta post-NYSE. Inainte de deschiderea bursei americane, bursele europene cresteau, pentru ca imediat ce a scazut DJIA sa apara scaderi si aici.La noi a fost o sedinta de reveniri dupa deprecierile serioase de ieri, pe o lichiditate asemanatoare. Cresterile s-au produs in prima jumatate a sedintei dupa care piata s-a mai stabilizat pana la final. Lipsa unor volume foarte mari face deocamdata mai plauzibila ipoteza unei reveniri dupa scaderile recente si nu o reintoarcere la cresteri, dar cum suntem in plina perioada de raportare a rezultatelor trimestriale pe bursele dezvoltate din lume, ne putem astepta la orice.
BRD a fost cel mai tranzactionat emitent datorita uor tranzactii pe piata Deal ce au totalizat 900.000 actiuni la pretul de 6,8 lei (deci o valoare totala de 6,12 milioane lei). Este un pret mare in piata principala, este medie, in conditiile in care maximul a fost de 6,85 lei. Aici a inchis sedinta la 6,65 lei, cu 1,5% mai sus decat ieri.
Dar sedinta a fost totusi dominata de SIF-uri, daca ne uitam la ce volatilitate au avut. Cresteri agresive in prima parte si o tendinta de stabilizare dupa aceea. Cel mai mult a urcat SIF Moldova (SIF2), care a resimtit o rezistenta temporara la 0,65 lei, unde a si inchis, in crestere cu 10,2 procente. In ultima vreme au inceput sa apara la SIF-uri anunturi privind limitarea drepturilor de vot, unde apar o serie de detineri de peste 1%. Nu ca nu s-ar fi stiu de ele, dar reamintirea acestor detineri (adica un interes ridicat pentru SIF-uri) probabil a declansat apetitul cumparatorilor.
Ramas ieri fara cumparatori in piata, la minimul posibil al zilei, SSIF Broker Cluj-Napoca (BRK) a recuperat astazi foarte rapid. In circa doua ore de la deschiderea sedintei, dupa o crestere accelerata, cursul BRK si-a atins astazi maximul permis, marginea de +15% a tunelului, la un pret de 0,1460 lei. Mai mult, a revenit la lichiditatea buna caracteristica ultimei luni, fiind tranzactionate peste 6,6 milioane de actiuni.
Tot pe o lichiditate buna a crescut la maxim si Amonil Slobozia (AMO), care s-a tranzactionat in cea mai mare parte a sedintei fara vanzatori afisati, la 0,0121 lei (+14,2%). Fiind o actiune recunoscuta pentru volatilitatea ei, au fost multe situatiile in care un imbold mai credibil din partea cumparatorilor a determinat propagarea unei reactii in lant.
- veniturile Peuget au scazut 25%, infirmand asteptarile economistilor, in urma reducerii semnificative a cererii la nivel global (MarketWatch);
- Iberdola a anuntat profit net in scadere cu 34% ca urmare a incetinii economiilor in care compania opereaza si a caderii pretuilor la energie (MarketWatch);
- veniturile Nestle au scazut neasteptat in primul trimestru, cu 1,9%, pe fondul scaderii vanzarilor ca urmare a caderii cererii, reiterand asteptarile privind o crestere moderata in acest an (MarketWatch);
- Yahoo a anuntat ca va concedia aproximativ 5% din angajati, dupa ce profitul pe primul trimestru a scazut cu 80% fata de perioada similara a anului trecut (Bloomberg);- exporturile japoneze au scazut in Martie cu un ritm mai temperat de 45,6% fata de -49,4% in februarie, punand capat unei perioade de patru luni de scaderi record, iar importurile au scazut cu 36,7%, usor sub estimarea de -38 (Washington Times);
- astazi inainte de deschiderea pietei sunt asteptate rezultatele AT&T, Boeing, McDonald’s, Morgan Stanley, Wells Fargo, iar dupa inchiderea pietei cele ale Apple si eBay. In aceasta saptamana mai sunt asteptate joi rezultatele: Black&Decker, Bunge, ConocoPhillips, Novartis AG, UPS, Microsoft; iar vineri cele ale: 3M, Ford Motor, Honeywell, Xerox (Briefing);
- astazi urmeaza sa fie publicate date referitoare la rata somajului in Marea Britanie, evolutia preturilor la case in SUA si rezervele SUA de petrol (ForexFactory.com).