Raport zilnic

Raport zilnic 30 aprilie 2009

30 aprilie 2009

Evoluția pieței

39,13 mil. RON 0 în creștere 0 în scădere 0 neschimbate
Titlurile de pe Wall-Street au deschis sedinta de astazi in crestere pe fondul profiturilor peste asteptari raportate de catre Motorola Inc., Dow Chemical Co. si Procter&Gamble, dar si a scaderii inregistrate de numarul cererilor noi de somaj depuse peste ocean in cursul ultimei saptamani, sperantele investitorilor privind temperarea recesiunii fiind alimentate de aceste evolutii. O alta stire cu impact a zilei a fost cea privind declaratia unui oficial al ad- ministratiei Obama, ce anunta ca producatorul american de autovehicule Chrysler va fi nevoit sa depuna actele pentru a intra sub protectia legilor falimentului in vederea reorganizarii ca urmare a esecului discutiilor cu creditorii. La baza aprecierilor inregistrate in Europa au stat cresterile din sectorul bancar in urma anuntului facut de FED ieri potrivit caruia ritmul comprimarii economiei americane se pare ca s-a temperat, institutia anuntand totodata ca va mentine dobanda cheie la nivelul actual, dar si cresterea preturilor materiilor prime pe fondul asteptarilor privind o revenire in ceea ce priveste cererea. La Bursa de la Bucuresti, sedinta de astazi, ultima din aceasta saptamana, a fost una dominata in mare parte de tranzactiile cu titlurile celor cinci societati de investitii financiare si cele ale BRD. Toti indicii au inchis pe cresteri de 4-5%, cea mai mare apreciere fiind cea a indicelui BET-FI de 5,07% la 18524,97 puncte. Datorita titlurilor financiare, lichiditatea inregistrata astazi a fost cea mai buna din aceasta saptamana, de 39,13 milioane lei. Pentru a treia zi consecutiva, SIF Oltenia (SIF5) a fost cel mai tranzactionat emitent, inregistrand un rulaj de 9,2 milioane lei si un volum de peste 10 milioane de titluri tranzactionate. In prima parte a zilei cursul a urcat pana la un maxim de 0,945 lei, pentru ca spre final sa scada la 0,91 lei (+6,43%). Si celelalte SIF-uri au avut evolutii similare, in prima parte atingand maximele, pentru ca apoi sa scada. Un volum important de tranzactii s-au efectuat si cu SIF Moldova (SIF2), 5,5 milioane lei, cursul fiind la inchidere de 0,775 lei (+5,44%). Al doilea loc in topul pe lichiditate este ocupat tot de un reprezentant al financiarelor, mai exact de BRD, titlu al carui curs a testat astazi de mai multe ori nivelul maxim de 7,35 lei si minimul de 7,15 lei, pentru ca finalul sa il surprinda la un nivel de 7,3 lei (+8,96%) pe o lichiditate de 8,36 milioane lei. Un alt reprezentant al sectorului, Erste Bank (EBS), a inregistrat de asemenea o evolutie pozitiva, cursul inchizand la 66,1 lei (+4,75%), dupa ce a atins un maxim de 67,5 lei. Compania a raportat astazi pentru primul trimestru un profit net de 232,1 mil. euro, in scadere cu 26,5% fata de aceeasi perioada a anului trecut. In sectorul petrolier, titlurile Petrom (SNP) au urcat doar 2,19% pana la 0,1870 lei, cursul inregistrand pe tot parcursul zilei un trend crescator, urcand de la nivelul minim atins la deschidere de 0,18 lei pana la un maxim de 0,1890 lei. Am asistat astazi si la o tranzactie Deal pe piata Regular cu 5,2 milioane de titluri Rompetrol Well Services (PTR), reprezantand 1,87% din capitalul social, la pretul de 0,3420 lei. In segmentul Rasdaq, pe piata DLBS, au avut loc doua tranzactii. Una a avut drept subiect titlurile Electromagnetica (ELMA), in care s-a transferat echivalentul a 1% din capitalul social al companiei la un pret de 0,2750 lei/actiune, valoarea totala a acestuia ridicandu-se la 0,9 milioane de lei. Titlurile Ipoeb Bistrita (IPRU) au constituit subiectul celei de-a doua tranzactii in care s-au transferat 2,77 milioane de actiuni (echivalentul a 5,83% din capitalul social al companiei) la un pret de 0,82 lei/actiune, valoarea totala fiind de 2,27 milioane de lei. - Banca centrala a Statelor Unite, FED, a anuntat ca ritmul comprimarii economiei americane se pare ca s-a temperat, iar banca va continua sa mentina dobanda cheie la minim istoric, nivelul fluctuand intre 0 si 0,25% (Bloomberg) - profitul obtinut in cele trei sectoare de activitate ale Siemens AG, cea mai mare companie de inginerie din Europa, a crescut in T2 al anului fiscal cu 43% fata de anul precedent, pana la 1,844 miliarde euro, cresterea fiind determinata in principal de majorarea profitului in sectorul energie (MarketWatch); - astazi inainte de deschiderea pietei sunt asteptate rezultatele AstraZeneca, Colgate-Palmolive, Dow Chemical, Exxon Mobil, Motorola, P&G si Viacom (Briefing); - astazi urmeaza sa fie publicate date referitoare la rata somajului la nivelul zonei euro, valoarea preliminata a inflatiei in Italia, evoolutia somajului in Germania (ForexFactory.com).

Top companii

Cele mai subevaluate companii

Autentifică-te pentru a vedea clasamentul complet, cu indicatori P/E, P/BV și ROE.

Autentifică-te

Nu ai cont? Înregistrează-te gratuit.