Evoluția pieței
30,17 mil. RON
0 în creștere
0 în scădere
0 neschimbate
Indicatorul vanzarilor cu amanuntul (excluzand automobilele) nu a venit deloc pe placul investitorilor americani, acestea scazand in aprilie cu 0,5%, fata de asteptarile care vizau o crestere de 0,1%. Dezamagirea este cu atat mai mare cu cat in mediile financiare americane s-a raspandit din ce in ce mai mult parerea generala ca stabilizarea economica e aproape. Imediat dupa deschiderea bursei newyorkeze, principalii indici au scazut cu circa 1,5%. Si in Europa a
venit un indicator mai slab decat asteptarile, productia industriala in luna aprilie, care a inregistrat o scadere de 2% fata de 0,9% cat s-a estimat. In plus, au venit vesti prostae cu privire la perspectivele pe termen scurt a doua mari banci europene, Royal Bank of Scotland si UBS, iar Banca Angliei a emis raportul trimestrial asupra inflatiei, unde prezice o contractare vizibila a economiei in urmatoarele luni.Intr-un asemenea mediu, bursei de la Bucuresti ii era greu sa evolueze pe plus. Dupa o prima parte a sedintei in care indicii au crescut, desi deschisesera pe minus, radicalizarea deprecierilor pe marile burse europene au atras imediat atentia investitorilo, atenti la orice miscare venita din afara. Astfel, toti indicii au inceput sa scada in mode semnificativ si mai accentuat spre finalul sedintei. Cea mai mare depreciere o inregistreaza ca de obicei BET-FI, care a inchis sub 16500 de puncte, cu 6,4% mai jos decat ieri. Lichiditatea a fost mai buna decat in sedinta precedenta, ceea ce nu e un semn bun privind evolutiile din zilele urmatoare.
Faptul ca cele doua mari banci listate la BVB sunt in topul scaderilor arata clar unde s-au dus prima data vanzatorii. Erste Group Bank (EBS) si BRD sunt doi emitenti cu evolutii spectaculoase in ultima perioada, astfel ca nu surprinde faptul ca aici s-au inregistrat cele mai mari scaderi, mai ales intr-un context nefavorabil pentru sectorul bancar pe toate marile burse.
Titlurile EBS au scazut fara intrerupere pana au atins minimul posibil, iar la inchidere au ramas putine actiuni la cumparare, ultimul curs fiind 74,4 lei (-14,9%). BRD a scazut inca de la deschidere in jurul nivelului de 7,7 lei si a evoluat lateral mult timp, pentru ca in ultima ora sa reinceapa scaderile, care nu s-au oprit decat la 7,3 lei (-11%). BRD a fost in mod detasat cel mai tranzactionat emitent al zilei, cu un rulaj de 11,6 milioane lei.
Jumatatea sedintei a insemnat si pentru segmentul SIF o accelerare a scaderilor, cel mai afectat fiind SIF Moldova (SIF2), care s-a depreciat accelerat pana la 0,72 lei (-8,9%). Si SIF Muntenia (SIF4), unde scadere a fost de 7,9% pana la 0,58 lei.
Cresteri nu au prea fost, doar 10 la BVB, in comparatie cu 42 de scaderi. Bermas Suceava (BRM) a crescut cel mai mult, cu 6,1% la 0,7 lei, dar pe o lichiditate mica. Am vazut o evolutie interesanta la Compa Sibiu (CMP), unde lichiditatea redusa permite sedinte cu volatilitati mari. Cum a fost cea de astazi, cand cursul a crescut cu peste 10% pana la 0,3500 lei, dupa care a inceput sa scada, la final inregistrand o depreciere de 6% la 0,2970 lei.
- Allianz SE, cel mai mare asigurator din Europa dupa valoarea de piata, a anuntat pentru primul trimestru un profit in cadere cu 97%, ca urmare a costurilor de vanzare a Dresdner Bank si a scaderii valorii contabile a activelor (Bloomberg);
- Ford Motor Co a anuntat ca a strans 1,4 miliarde dolari din vanzarea a 300 de milioane de actiuni, pentru 4,75 dolari/actiune, masura catalogata de directorul executiv al companiei drept un pas important spre profitabilitate (Reuters);- Grupul financiar olandez ING a anuntat pentru primul trimestru al acestui an o pier-
dere neta de 793 milioane euro, dupa ce in perioada similara a anului trecut inregistra un profit net de 1,54 miliarde euro (Reuters);
- astazi inainte de deschiderea pietei sunt asteptate rezultatele Macy’s, iar maine cele Sony si Wal-Mart (Briefing);
- astazi urmeaza sa fie publicate date referitoare la vanzarile cu amanuntul din SUA, productia industriala la nivelul zonei euro (ForexFactory).