Evoluția pieței
19,42 mil. RON
0 în creștere
0 în scădere
0 neschimbate
Bursele americane au deschis sedinta de joi pe verde in urma datelor publicate privind reducerea numarului cererilor de somaj depuse in ultima saptamana care au scazut pentru a treia oara consecutiv (semn de incetinire a ritmului de degradare a pietei muncii) si cresterea productivitatii cu un ritm dublu fata de trimestrul anterior, evolutia acestora fiind interpretata drept semne incurajatoare in ceea ce priveste atenuarea recesiunii. In Europa, bursele au deschis si
ele sedinta de astazi in urcare, inaintea deciziilor de politica monetara ale Bancii Centrale Europene si Bank of England, pe fondul avansurilor inregistrate de companiile petroliere, cresteri ce au continuat si pe parcursul zilei sustinute de sectoarele farmaceutic si petrolier. Ambele institutii au decis mentinerea dobanzilor la nivelele actuale, confirmand asteptarile analistilor, iar BCE a revizuit in scadere previziunile de crestere economica pentru zona euro, estimand o comprimare a economiei de 4,6% in acest an si la 0,3% in 2010. Dupa sase sedinte consecutive de crestere, bursa de la Tokyo a inchis sedinta pe scadere in urma temerilor investitorilor privind revenirea economiei globale.La noi bursa a inchis pe cresteri usoare, singurul indice care a urcat mai mult de 1% a fost BET-NG, care a inchis cu 1,09% mai sus pe o piata care a urcat doar 0,35%. Indicele BET a inchis peste pragul de 3500 de puncte la 3.507,76 (+0,70%), in timp ce indicele care urmareste activitatea celor cinci societati de investitii financiare a reusit sa treaga pragul de 17.000 de puncte pe un avans de 0,44%.
La BVB s-au realizat in sedinta de astazi tranzactii in valoare de 19,4 milioane lei (4,6 milioane euro), valoare apropiata de rulajul sedintei de ieri, in timp ce pe segmentul Rasdaq lichiditatea a scazut puternic la 480 mii lei.
In sectorul SIF-urilor, ca de obicei, cel mai tranzactionat emitent, cu cea de-a doua lichiditate din piata de 3,36 milioane lei, a fost SIF Oltenia (SIF5) ale caror titluri au urcat pana la 0,9 lei/actiune (+1,12%). In ceea ce priveste SIF Moldova (SIF2), cursul s-a mentinut la 0,715 lei pe un rulaj de 1,14 milioane lei. La aceleasi cursuri de ieri au inchis si titlurile SIF Muntenia (SIF4) si SIF Banat Crisana (SIF1), pe nivele de lichiditate reduse, de 269 mii lei si respectiv 164 mii lei. Crestere si pentru titlurile SIF Transilvania (SIF3), care in urma unor tranzactii in valoare de 470 mii lei au urcat 0,92% la 0,439 lei/actiune.
Aprecierea sectorului petrolier pe pietele europene a stimulat si evolutiile companiilor energetice de la BVB si astfel cel mai lichid emitent al zilei a fost Petrom (SNP) cu un rulaj de 3,85 milioane lei. Actiunile au scazut la 0,26 lei (-0,38%), in vreme ce titlurile RRC au avansat 6,89% la 0,0419 lei, pe o lichiditate de 1,21 milioane lei, in urma aparitiei in presa a unei stiri potrivit careia Dinu Patriciu intentioneaza sa vanda si restul de actiuni pe care le detine la grupul petrolier. Compania a trimis astazi un comunicat Bursei prin care informa investitorii ca nu detine informatii privind schimbari ale actionariatului la nivelul The Rompetrol Group NV si ca astfel societatea nu poate comenta zvonurile aparute in presa.
Cu a treia lichiditate din piata, de 3,16 milioane lei, BRD a fost o alta companie ale carei actiuni au stagnat la pretul de inchidere de ieri, de 8,20 lei, dupa ce in prima jumatate de ora de tranzactionare a atins un maxim de 8,3 lei. Evolutie similara si pentru Banca Transilvania (TLV) a carei curs s-a mentinut de asemenea la nivelul de ieri, de 1,14 lei, pe o lichiditate de 842 mii lei. Cursul a testat in prima jumatate a zilei maximul de 1,16 lei, pentru ca in cea de-a doua parte sa coboare pana la un minim de 1,13 lei. In schimb, cursul Erste Bank (EBS) a avut o evolutie crescatoare, cu o crestere mai importanta spre finalul zilei cand a avansat la 80 lei (+1,27%) in urma unor tranzactii realizate in valoare de 708 mii lei.
- senatorii americani au exercitat presiuni miercuri asupra directorilor companiilor falimentare General Motors (GM) si Chrysler sa revina asupra planurilor de reducere cu 2.300 a numarului dealerilor, ca parte principala a procesului de restructurare (Reuters);
- potrivit asociatiei producatorilor auto germani, VDA, inmatricularile de autovehicule noi pe piata germana au crescut cu 40% in mai, fata de aceeasi luna din 2008, la 385.000 de unitati, marcand o crestere continua de la luna la luna, de la inceputul acestui an (AFP);- stocurile de petrol ale SUA au crescut cu
2,8 milioane barili saptamana trecuta si s-au situat la 366 milioane barili (Bursa);
- conform unui nou studiu publicat la Washington de Institutul Peterson pentru Economie Internationala, dolarul american este supraevaluat in mod considerabil mai ales fata de moneda chineza si alte monede asiatice (NewsIn);
- astazi urmeaza ca BCE si Banca Angliei sa anunte noile nivele ale dobanzii de referinta, analistii estimeaza ca ambele banci vor mentine dobanzile la actualele nivele, totodata urmeaza sa fie publicate date referitoare la cererile de somaj in SUA, vanarile cu amanuntul la nivelul zonei euro, (ForexFactory).