Evoluția pieței
19,32 mil. RON
0 în creștere
0 în scădere
0 neschimbate
Finalul saptamanii aduce scaderi la bursele mari din lume, odata cu scaderea pretului petrolului, care a fost principalul motor al cresterilor in aceasta saptamana. Astfel, indicii americani au deschis sedinta direct pe scadere, mai ales ca se asteapta si indicatorii care masoara sentimentul/increderea consumatorilor. Pietele europene inregistrau evolutii laterale la jumatatea zilei, cu cresteri notabile in randul actiunilor defensive (din sectoarele farmaceuic si al utilitatilor), neutralizate de scaderi in randul companiilor ciclice (din sectorul minier si energetic).
Dar scaderile de pe piata futures americana au determinat corectii si pe bursele europene, in a doua parte a zilei. Ziua de astazi a inceput promitator, in tonul de optimism care a marcat intreaga saptamana. Toti indicii erau pe crestere la deschidere, lichiditatea era destul de buna, iar cresterile spectaculoase s-au manifestat din nou. Insa pe parcurs conditiile s-au mai deteriorat, in special pe seama pietelor straine si a ultimelor evolutii ale cotatiei petrolului. Astfel, majoritatea indicilor inchideau la mici variatii negative, dar toti se afla foarte aproape de valorile de inchidere din sedinta anterioara. Lichiditatea a fost la fel ca ieri, valoarea tranzactionata depasind cu putin 19 milioane lei.
Rompetrol Rafinare (RRC) a fost astazi cel mai tranzactionat emitent, cu un rulaj de 2,29 milioane lei, gratie catorva tranzactii mai mari derulate pe parcursul sedintei, de ordinul milioanelor de actiuni. Cursul a avut o evolutie mai buna decat media pietei, stabilizandu-se la o crestere de circa 2% si a inchis la 0,0443 lei (+2,1%).
Dintre emitentii cu o lichiditate mai buna s-a remarcat Dafora Medias (DAFR), care a crescut brusc in prima parte a sedintei pana la plafonul de 0,0590 lei, iar pe parcurs nu a mai avut decat scaderi temporare, intr-un final ajungand tot la acesl pret, unde a si inchis, cu o crestere de 9,3% fata de ziua anterioara. Si Condmag Brasov (COMI) a crescut cam in aceeasi perioada ca Dafora, desi nu a avut aceeasi lichiditate. Aici cursul a inchis la 0,3140 lei, pe o crestere de 12,1%. Revenind la titlurile cu lichiditate buna, se mai remarca si Antibiotice Iasi (ATB). Cursul a crescut rapid, la putin timp dupa deschidere, la un maxim de 0,7550 lei, dupa care a scazut si s-a plafonat in nurul palierului de 0,7 lei.
SIF-urile au avut un traseu in general descendent astazi. Dupa ce au deschis pe crestere, anuntand o posibila continuare a trendului saptamanii, au inceput sa se inscrie pe o panta descendenta, iar la final toate se aflau in jurul preturilor de referinta. Cel mai tranzactionat a fost SIF Oltenia (SIF%), cu un rulaj de aproape 2 milioane lei, iar in acest caz cursul a reusit sa inchida putin peste nivelul de ieri, la 0,9600 lei (+0,5%).
Altur Slatina (ALT) a avut o crestere maximala astazi, ramanand fara actiuni la vanzare inca din deschidere, la pretul de 0,0503 lei (+14,8%). Aici cea mai plauzibila explicatie este aparitia unor stiri privind posibilitatea obligativitatii unei oferte de preluare.