Raport zilnic

Raport zilnic 18 iunie 2009

18 iunie 2009

Evoluția pieței

14,37 mil. RON 0 în creștere 0 în scădere 0 neschimbate
Bursele europene parcurg o sedinta similara celei de ieri, cu scaderi in randul actiunilor petroliere si a celor emise de companiile din minerit, in timp ce aversiunea fata de risc continua sa avantajeze titlurile defensive (de data aceasta ale companiilor din industria tutunului si a celor de telecomunicatii), in a cincea sedinta consecutiva de scaderi pe indici. Pietele asiatice au inregistra in ultima sedinta corectii negative, cel mai probabil ca urmare a marcarilor de profit dupa o perioada buna. Indicele Nikkei a scazut cu 1,4%, dar de la inceputul lunii aprilie (inceputul anului fiscal in Japonia) are o crestere de circa 19 procente. In Statele Unite deschiderea nu aduce decat variatii mici fata de ieri, in conditiile in care proaspat publicatul indicator al pietei muncii – numarul cererilor de somaj – a venit in linie cu asteptarile.Dupa trei zile de scaderi, se pare ca investitorii de la BVB rasufla usurati astazi, chiar daca prima parte a sedintei le-a dat ceva emotii. Cu cresteri imediat dupa deschidere, urmate de corectii serioase la putin timp, sedinta de astazi a fost una interesanta. In a doua parte a ei cumparatorii au prins curaj, astfel ca la inchidere toti indicii erau pe plus, iar cea mai mare crestere apare la BET (+2,6%). Dar investitorii au ramas cu toate acestea precauti, iar asta se vede cel mai bine in lichiditatea modesta de astazi, valoarea totala a tranzactiilor este de numai 14,3 milioane lei. Titlurile SIF au deschis pe crestere si s-au corectat ulterior, dupa care au evoluat pana spre final intr-un tunel lateral aproape de preturile de referinta. In ultima parte a sedintei au existat unele miscari care au introdus diferente intre SIF-uri, de exemplu SIF Moldova (SIF2) a cunoscut o activitate mai mare la vanzare si a inchis la 0,6750 lei (-1,5%), in timp ce la SIF Muntenia (SIF4) s-a cumparat, cursul urcand cu 2,7% la 0,5750 lei. SIF Oltenia (SIF5) ramane cel mai tranzactionat emitent, cu un rulaj de 3,7 milioane lei. Finalul sedintei a adus o crestere rapida pe titlurile Petrom (SNP), care astfel au parasit nivelul de 0,2350 lei in jurul caruia au evoluat aproape toata sedinta si au atins maxima de 0,24 lei. O evolutie mai buna a avut Rompetrol Rafinare (RRC), care a avut astazi in unele momente un spread foarte mare intre pretul de cumparare si cel de vanzare, spread care la final s-a mai temperat. In a doua parte a zilei cursul a urcat la 0,0420 lei si a evoluat pana la final in jurul acestui pret, la care a si inchis, cu 5% mai sus decat ieri. Evolutii mai bune decat media au avut si companiile farmaceutice, intr-un context global in care investitorii aleg titlurile defensive de acest gen. Biofarm Bucuresti (BIO) a gasit o rezistenta solida la palierul de 0,1600 lei de care nu a trecut decat fugitiv si la care a inchis sedinta, cu 5,3% mai sus decat ieri. Zentiva Bucuresti (SCD) si-a rasplatit actionarii abia la finalul sedintei, cand dupa o evolutie plata la 0,6200 lei a crescut brusc, in ultima jumatate de ora urcand la 0,6450 lei (+5,7%). Si pentru Antibiotice Iasi (ATB) a doua jumatate a sedintei a fost mai favorabila, pretul actiunilor urcand pana la 0,6600 lei (+5,6%). - presedintele Barack Obama a propus un plan destinat schimbarii sistemului de supraveghere a sectorului financiar, cel mai amplu din ultimii 70 de ani, adaugand o serie de reguli suplimentare ce se vor aplica in cazul marilor companii. Astfel se va crea o agentie pentru monitorizarea produselor financiare destinate consumatorilor, FED va supraveghea companiile considerate prea mari ca sa esueze, si va aduce fondurile de risc si pe cele private sub supraveghere federala (Bloomberg);- S&P a anuntat ca este putin probabil sa modifice pe termen scurt ratingul Statelor Unite, situat in prezent la nivelul 'AAA', argu- mentand ca factorii care sustin calificativul compenseaza slabiciunile, in principal deficitul bugetar (Reuters);- Standard & Poor's a coborat ratingurile a 18 banci din Statele Unite, sustinand ca inasprirea reglementarii si volatilitatea din piete vor afecta sectorul deja slabit de criza (Reuters); - Banca Mondiala a revizuit in crestere estimarile referitoare la cresterea economiei chineze in 2009, de la 6,5% la 7,2%, datorita masurilor de stimulare a economiei, dar a avertizat ca este prea devreme sa aprecieze ca are loc o redresare sustinuta (Bloomberg); - astazi urmeaza sa fie publicate date referitoare la cererile de somaj depuse in ultima saptamana in SUA, asteptarile privind comenzile industriale si vanzarile cu amanuntul in Marea Britanie (ForexFactory).

Top companii

Cele mai subevaluate companii

Autentifică-te pentru a vedea clasamentul complet, cu indicatori P/E, P/BV și ROE.

Autentifică-te

Nu ai cont? Înregistrează-te gratuit.