Raport zilnic

Raport zilnic 19 iunie 2009

19 iunie 2009

Evoluția pieței

10,86 mil. RON 0 în creștere 0 în scădere 0 neschimbate
Optimismul continua sa urce bursele dezvoltate si astazi, in masura in care investitorii inclina din nou spre o temperare a recesiunii in viitorul apropiat. Nu este prima data cand pietele prind curaj, in ultima perioada alternand momentele de revenire a increderii cu cele de revenire a prudentei. Mai mult, Goldman Sachs a dat un impuls sectorului IT, incluzand Microsoft in lista de favorite. Bursele europene au fost favorizate in plus si de apropierea scadentelor pe deri- vatele ce au ca baza indicii, astfel ca s-au vazut cresteri mai consistente pe actiunile bancare si cele ale companiilor producatoare de materii prime sau din sectorul petrolier. Bursa de Valori Bucuresti incheie saptamana intr-o nota optimista, cu toti indicii pe plus. Sedinta s-a deschis direct pe crestere si pana la final nu au existat miscari notabile. Practic, indicii eu evoluat lateral dupa ce au crescut la deschidere, la final inregistrand cresteri de 2 pana la 3 procente. Insa nu poate fi vorba de optimism, daca ne uitam la lichiditatea extrem de redusa de astazi avem imaginea clara a unei sedinte indecise, in care preturile actiunilor au continuat sa mai recupereze din pierderi, dar mai mult dintr-o oarecare inertie. In toata sedinta s-au derulat tranzactii in valoare de aproape 11 milioane lei. SIF-urile nu au avut miscari spectaculoase astazi, toate au deschis direct pe crestere si au ramas acolo pana la finalul sedintei. Cel mai mult a urcat SIF Moldova (SIF2), cu 3% pana la 0,6950 lei, iar cel mai tranzactionat a fost acelasi SIF Oltenia (SIF5), la fel ca in toata saptamana, cu un rulaj de 2,4 milioane lei. In sectorul petrolier a dominat Rompetrol Rafinare (RRC) in ultima sedinta a saptamanii, avand o lichiditate mai buna decat Petrom (SNP) si o evolutie mai buna a cursului. A inchis la 0,0440 lei (+4,8%), pe o valoare tranzactionata de 687 mii lei. Sectorul farmaceutic continua sa aduca surprize placute investitorilor, cu Biofarm (BIO) in frunte. Acesta a crescut in prima parte a sedintei la palierul de 0,17 lei, de care a ramas agatat mult timp, pana spre final, cand un ultim vald e cumparari a dus cursul la 0,1730 lei (+8,1%). Si Antibiotice (ATB) a evoluat bine, cu toate ca nu a reusit sa atinga pragul de 0,7 lei, inchizand pe o crestere de 4,6% la 0,69 lei. Avem si o actiune care a ramas fara vanzatori, Santierul Naval Orsova (SNO), unde probabil unii investitori s-au lasat antrenati de faptul ca SIF Muntenia a subscris in majorarea de capital social. Cursul a crescut rapid la maximul posibil de 5,55 lei (+14,4%), insa lichiditatea a fost una modesta, doar 8000 de actiuni tranzactionate. Scaderi de mare amploare nu sunt, dar lichiditatea mica si apatia din piata fac ca variatiile pozitive sa fie umbrite de o doza de prudenta. Probabil se asteapta o confirmare din partea pietelor straine a unui eventual nou val de cresteri. - Secretarul Trezoreriei SUA, Timothy Geithner, a cerut Congresului sa ia cat mai repede o decizie in ceea priveste propunerile privind reformarea sistemului de supraveghere a sectorului financiar (Reuters); - deficitul bugetar al Germaniei ar putea ajunge in 2009 la 4,4% din PIB, peste limita de 3% stabilita la nivelul UE, ca urmare a crizei, a declarat ministrul german de Finante (Reuters);- guvernul american a primit 68 de miliarde de dolari de la zece banci care abia aseptau sa scape de restrictiile care le-au fost impu- se odata cu infuziile de fonduri federale de care au beneficiat in toamna anului trecut (The Wall Street Journal); - astazi urmeaza sa fie publicate date referitoare la rata somajului in Italia (ForexFactory).

Top companii

Cele mai subevaluate companii

Autentifică-te pentru a vedea clasamentul complet, cu indicatori P/E, P/BV și ROE.

Autentifică-te

Nu ai cont? Înregistrează-te gratuit.