Raport zilnic

Raport zilnic 2 iulie 2009

2 iulie 2009

Evoluția pieței

6,30 mil. RON 0 în creștere 0 în scădere 0 neschimbate
Anticiparile de ieri privind somajul in Statele Unite s-au adeverit astazi, cand au venit datele oficiale, care arata o scadere cu 467 mii a numarului de salariati in luna iunie si o rata a somajului de 9,5% (mai mare decat in luna anterioara, dar mai mica decat estimarile). Aceste date macro au declansat un sell-off imediat dupa deschiderea de la NYSE, principalii indici inregistrand in acest moment scaderi ce depasesc 2 procente. In Europa sunt scaderi chiar mai mari, de exem- plu indicele german DAX ajunge la o depreciere de 3,5%. Motivele sunt aceleasi, semnalele negative venite dinspre piata americana a muncii. Bancile sunt principalul motor al deprecierilor in Europa, urmate de companiile petroliere, in contextul scaderii cotatiei petrolului. Avand un avans de o zi datorat fusului orar, bursa japoneza a anticipat scaderile din America, investitorii prudenti vanzand cu mult inainte de publicarea datelor.Lichiditatea e in scadere in continuare, astazi fiind derulate tranzactii in valoare de 6,3 milioane lei. Indicii au scazut la inceputul sedintei, dupa care au stagnat cea mai mare parte a acesteia, iar spre final a mai urmat o faza de scaderi. Insa nu pentru toti, deoarece in sectorul de utilitati am putut vedea cresteri chiar la inchiderea sedintei, ceea ce face ca BET-NG a inregistreze cea mai buna evolutie, un avans de 0,8%. Spre deosebire de SIF-uri, unde vanzatorii continua sa domine piata, astfel ca indicele BET-FI are si astazi scaderea cea mai mare, de 1,6%. Topul lichiditatii este dominat astazi de sectorul bancar, cu BRD pe primul loc in urma unui rulaj de 1,3 milioane lei (singurul emitent cu o valoare tranzactionata mai mare de un milion de lei). La nivelul cursului nu e nimic deosebit, astazi BRD osciland intre 8,15 lei si 8,2 lei. Nici banca Transilvania (TLV) nu a atras atentia prin dinamica pretului, a scazut direct la deschidere, corectand cresterea de ieri si a inchis la fel, la 1,14 lei (-1,7%). SIF Oltenia (SIF5) a fost astazi atat cel mai tranzactionat SIF cat si cel mai afectat de scaderi. Dupa o evolutie plafonata in jurul pretului de inchidere de ieri, publicarea datelor despre somajul in Statele Unite si anticiparea unor scaderi de proportii pe pietele bursiere straine au dus la scaderi mari in sectorul SIF, iar SIF5 a inchis cu 2,4% mai jos decat ieri, la 0,8250 lei. Dintre cazurile de cresteri semnificative merita mentionate Transgaz Medias (TGN) si Alro Slatina (ALR). La TGN a fost un ordin de cumparare mai mare la inchidere, care nunumai ca a dus cursul la 151 lei (+2,9%) dar a si reprezentat mai mult de jumatate din volumul de 1030 actiuni tranzactionate astazi. Titlurile ALR inregistreaza o crestere de 5 procente la 1,68 lei tot datorita unei cumparari ceva mai agresive. In zona scaderilor se remarca acelasi Amonil Slobozia (AMO), unde se pare ca a disparut de tot entuziasmul de odinioara. Cursul a scazut direct la deschidere si a continuat sa-si mentina un trend descendent usor pana la final, la 0,0211 lei (-11,3%). - cea mai profitabila linie de cale ferata va fi nationalizata dupa ce National Express, compania care a operarutarespectiva, a anuntat ca va renunta la dreptul de franciza (The Times); - vanzarile auto in Statele Unite au scazut in iunie cu 28%, cel mai redus declin din ultimele noua luni. Ford, singurul producator auto american care nu a primit ajutor de urgenta de la guvernul american, a anuntat o scadere cu 10,9% a vanzarilor in Statele Unite, in iunie, revenind astfel pe locul doi la vanzari in SUA, inaintea companiei Toyota (Reuters);- Banca Mondiala a anuntat sporirea anga- jamentelor sale ce constau in imprumuturi, subventii, investitii in titluri financiare si garantii pentru sustinerea de proiecte private cu peste 50% in perioada 2008-2009, la 58,8 miliarde dolari, pe fondul crizei financiare mondiale (NewsIn); - astazi urmeaza ca BCE sa anunte noul nivel al dobanzii de referinta, analistii estimeaza mentinerea acesteia la nivelul de 1%, totodata urmeaza sa fie publicate date referitoare la rata somajului la nivelul zonei euro, rata somajului si numarul cererilor noi de somaj depuse in SUA(ForexFactory

Top companii

Cele mai subevaluate companii

Autentifică-te pentru a vedea clasamentul complet, cu indicatori P/E, P/BV și ROE.

Autentifică-te

Nu ai cont? Înregistrează-te gratuit.