Evoluția pieței
18,69 mil. RON
0 în creștere
0 în scădere
0 neschimbate
Astazi toate marile burse au evoluat sub povara scaderilor bursei din Shanghai in ultima sedinta, o scadere de proportii provocata de teama investitorilor ca rezultatele financiare ale companiilor nu vor reflecta ultimele cresteri de pe bursa. Bursele asiatice sunt oricum mai volatile si orice miscare mai brusca poate sa propage evolutii in lant. Dar in Europa impactul a fost destul de redus, aici inca exista o doza buna de optimism dupa ce Franta si Germania
au anuntat cresteri de PIB la ultimele raportari. Bursa americana nu a ramas indiferenta la scaderea din China, intre cele doua bursa existat un grad mai ridicat de corelare decat pentru bursele europene. In lipsa unor alti factori care sa aduca putin optimism, indicii americani inregistreaza in prima jumatate de ora de la deschidere scaderi de 1% sau chiar peste. Investitorii romani au anticipat astazi evolutiile modeste de pe bursa americana, la vederea scaderilor din China, astfel ca sedinta de la BVB a fost una negativa. Dar si nehotarata totodata, dovada lichiditatea slaba pe toata durata sedintei, valoarea tranzactionata pe piata principala fiind de 18,7 milioane lei. Indicii au deschis direct pe scadere si pana la final nu au mai existat modificari importante, cu exceptia lui BET-FI. Aici ultima ora a fost dominata de vanzatori, astfel ca indicele SIF-urilor inchide sedinta cu o depreciere de 4%.
Dintre SIF-uri, cea mai mare scadere o vedem la SIF Transilvania (SIF3), unde cursul a coborat cu 4,7% la 0,6150 lei, insa nu sunt diferente majore fata de celelalte 4 societati. De exemplu, cea mai mica scadere este la SIF Banat-Crisana (SIF1), de 3,8% la 1,01 lei. Iar asta din cauza faptul ca la SIF1 sfarsitul sedintei a fost unul destul de linistit, nu am vazut aici aceleasi vanzari ca la celelalte.
In sectorul bancar au fost evolutii de-a dreptul apatice. Dupa scaderile din deschidere, toate titlurile bancare au evoluat lateral, intr-un tunel ingust. Cel mai mult a scazut BRD, cu 2,3% la 12,5 lei.
Am vazut si cresteri mari astazi, dar numai in esalonul al doilea al pietei. Pe primul loc este Romcarbon Buzau (ROCE), cu un avans de 12,6% la 0,2600 lei, dar s-au facut foarte putine tranzactii, iar volumul total trabsferat este de 10300 actiuni. Aici merita amintit Alumil Rom Industry (ALU), care la un moment dat inregistra o crestere de peste 10%, atunci cand a atins maximul de 2,08 lei, desi a inchis la 1,95 lei (+3,7%). Aici am vazut o lichiditate mai buna, rulajul depasind 227 mii lei.
In zona scaderilor primele locuri sunt ocupate de actiuni cu lichiditate foarte redusa, insa imediat dupa ele vedem SIF-urile, ceea ce arata clar ca vanzatorii au dominat sedinta, in conditiile in care toate actiunile lichide au scazut.
- potrivit declaratiei ministrului de finante britanic, Alistair Darling, Marea Britanie a decis cresterea contributiei financiare catre Fondul Monetar International si isi va indemna si vecinii europeni sa faca acelasi lucru (Wall Street Journal);- reprezentantii General Motors au anuntat ca gigantul auto va investi 293 milioane de dolari intr-un joint-venture cu constructorul chinez de masini FAW Group pentru productia de autovehicule comerciale usoare destinate pietei din China (Capital.ro);- in Slovenia in trimestrul al doilea a adus
o adancire a recesiunii, analistii estimand o contractie a PIB-ului cu 8,8% in T2, dupa o scadere de 8,5% in primul trimestru. Datele oficiale privind scaderea economica vor fi publicate astazi (Money.ro);- Profitul net al companiei americane Dell, al doilea mare producator de computere personale, s-a redus cu 45,5% in primul semestru, incheiat la 31 iulie, si a ajuns la valoarea de 762 mil. dolari (532,7 mil. euro), de la 1,4 mld. dolari (978,8 mil. euro) in aceeasi perioada a anului trecut (Bloomberg);
- astazi urmeaza sa fie publicate date referitoare la vanzarile cu amanuntul si valoarea preliminara a ratei inflatiei in Italia, estimare privind rata anuala de inflatie la nivelul zonei euro (ForexFactory).