Raport zilnic

Raport zilnic 2 octombrie 2009

2 octombrie 2009

Evoluția pieței

40,03 mil. RON 0 în creștere 0 în scădere 0 neschimbate
Scaderile continua pe bursele straine, intr-o noua zi de dominatie a vanzatorilor, pe fondul alterarii perceptiei asupra economiei. Indicii americani au scazut mai mult in deschidere, iar momentan inregistreaza deprecieri mai mici de 1%, cei europeni sunt la scaderi de circa 1,5%, in timp ce asiaticii, mai volatili, au incheiat sedinta cu deprecieri de circa 2,5%. Principalul argument al scaderilor de astazi sunt datele dinspre piata muncii la americani, care arata un numar mai mare decat cel anticipat al pier- derilor de locuri de munca in septembrie. In Europa a fost astazi predominant acelasi sentiment de inrautatire a perspectivelor, cu o prudenta mare la tranzactionare, fapt ce a incurajat vanzarile. Bancile au fost, in aceste conditii, motorul scaderilor.Scaderile au continuat si la bursa bucuresteana, in doua faze, una la deschidere si in ora urmatoare, iar a doua in ultima parte a sedintei, in urma unui nou val de vanzari. Intre cele doua faze a fost o perioada de stagnare. Rezultatul, deprecieri pe toti indicii, intre 4% si 5%, cu exceptia lui BET-FI, care inregistreaza astazi o scadere de 7%, ajungand sub 23000 puncte. Valoarea tranzactionata a fost in crestere, depasind 40 milioane lei pe piata principala, ceea ce contureaza mai clar portretul unei sedinte de descarcari de actiuni, intr-un moment in care scena politica nu incurajeaza deloc investitiile in active romanesti. Sectorul financiar-bancar a fost cel mai afectat de vanzari, fiind sectorul cel mai bine corelat, in perceptia investitorilor, cu mediul politico-economic si cu evolutiile externe. SIF-urile au avut o lichiditate buna generata de ordinele de vanzare. Cel mai tranzactionat a fost tot SIF Oltenia (SIF5), care, alaturi de SIF Moldova (SIF2), a suferit si o scadere mai mare, de 8,1% si, respectiv, 8,8%. Scaderile pe SIF-uri s-au oprit la un moment dat, pana la jumatatea sedintei acestea evoluand mai mult lateral, insa dupa aceea au fost reluate, iar spre final chiar s-au mai accentuat. Dintre banci, cea mai buna lichiditate a avut-o astazi BRD, cu un rulaj de 3,18 milioane lei. Scenariul a fost asemanator cu cel al SIF-urilor, o scadere la deschiderea si continuata in prima ora, o lunga stagnare a pretului, iar apoi o noua scadere, mai agresiva, in ultima ora. Inchiderea a avut loc la 11,5 lei, cu 5,7% mai jos decat in ziua precedenta. Cu 25 de milioane de actiuni tranzactionate, in valoare de 2,68 milioane lei, Dafora Medias (DAFR) a fost si astazi unul dintre cele mai lichide titluri. Iar cu un istoric recent foarte bun, marcat de cresteri impresionante, contextul de astazi nu a putut sa duca decat la corectii pe masura, spre finalul sedintei DAFR ramanand fara cumparatori, la pretul minim posibil al zilei, de 0,1010 lei (-14,4%). - zona euro va trece pe plus anul viitor, insa se va confrunta cu cresterea somajului si un nivel scazut al consumului. Refacerea economiei din zona euro este „inceata“, iar guvernele trebuie sa mentina programele de ajutor. FMI anticipeaza pentru acest an o scadere de 4,2% a economiilor care formeaza zona euro, prognoza mai optimista decat contractia de 4,8% prevazuta in iulie. In 2010, FMI se asteapta la o crestere de 0,3%, fata de o reducere de 0,3% (Reuters);- Fondul Monetar International (FMI) a revizuit, ieri, in urcare cu 2% prognoza de crestere pentru economia Chinei, la 8,5% in acest an, care ar urma sa aiba un efect benefic asupra economiilor din estul Asiei, in raportul privind perspectivele economiei mondiale (NewsIn);-General Motors, Toyota Motor si Ford Motor au anuntat o cadere a vanzarilor in luna septembrie ca urmare a incheierii programului de innoire a parcului auto 'Cash for Clunker', lansat de guvernul american. Livrarile de automobile au cazut cu 45%, vanzarile Toyota au scazut cu 13%, in timp ce livrarile de automobile ale Ford au coborat cu 5,1%(Bloomberg); - astazi urmeaza sa fie publicate date referitoare la rata inflatiei exprimata in preturile producatorilor la nivelul zonei euro, numarul de persoane disponibilizate si rata somajului in SUA (ForexFactory).

Top companii

Cele mai subevaluate companii

Autentifică-te pentru a vedea clasamentul complet, cu indicatori P/E, P/BV și ROE.

Autentifică-te

Nu ai cont? Înregistrează-te gratuit.