Raport zilnic

Raport zilnic 6 octombrie 2009

6 octombrie 2009

Evoluția pieței

25,27 mil. RON 0 în creștere 0 în scădere 0 neschimbate
O noua zi de cresteri pe marile burse din lume. Majorarea ratei dobanzii de catre banca centrala din Australia a transmis un semnal optimist in toata lumea financiara, fiind prima banca centrala care inverseaza trendul deja devenit clasic de reducere a dobanzilor. Semnalul este cu atat mai puternic cu cat e vorba de politica monetara a unei tari, o asemenea decizie avand in spate niste previziuni serioase. Iar reactia burselor arata cat se poate de clar acest lucru. Indicii americani sunt la cresteri care merg pana la 1,5% in cazul lui S&P 500, iar cei din Europa Apuseana sunt la aceasta ora pe cresteri de peste 2%. Aici se pare ca optimismul general a trecut cu vederea datele negative venite, care arata o scadere a productiei industriale din Marea Britanie mai mare decat asteptarile, in luna august. Daca ne uitam la indici Bursei de Valori Bucuresti, vedem ca dupa sedinta de astazi s-au recuperat partial sau integral valorile pierdute in ultimele doua seidnte ale saptamanii trecute. Evolutia de astazi nu a fost una spectaculoasa, cresterile au avut loc direct la deschidere, dupa care nu s-a mai intamplat mare lucru, cu toate ca piata si-a pastrat o usoara tendinta crescatoare. Nici lichiditatea nu a fost extraordinara, in piata principala avem un total valoric de 25,3 milioane lei. Nici un sector nu a fost ocolit de cumparatori, iar SIF-urile nu mai sunt singurele actiuni pe care au intrat bani mai multi astazi. Societatile Rompetrol s-au bucurat de succes, sprijinite de noi speculatii si opinii referitoare la acea oferta publica obligatorie. Rompetrol Rafinare (RRC) a crescut cu 5,5% la deschidree, dupa care s-a corectat, a revenit si pana la final nu s-a mai vazut nimic semnificativ aici, inchiderea avand loc la 0,0602 lei (+3,3%). Vedeta zilei a fost insa Rompetrol Well Services (PTR), unde tranzactiile s-au oprit cu doua ore inainte de inchidere pentru simplul motiv ca s-au cumparat toate actiunile afisate in piata, iar altele nu au mai aparut la vanzare. Pretul a inchis astfel la maximul posibil, 0,4330 lei (+14,9%). SIF-urile s-au miscat intr-un tunel orizontal si destul de ingust, deci au avut o volatilitate foarte redusa, dar nu inainte de a creste la deschidere in medie cu 4,8%. Nu exista diferente foarte mari intre ele, insa cel mai mult a urcat SIF Moldova (SIF2), cu 5,6% la 1,13 lei. Se pare ca investitorii si-au amintit si de banci. Astazi am vazut BRD printre cele mai tranzactionate titluri, cu toate ca la nivelul cursului nu am vazut ceva diferit fata de restul pietei, adica o crestere la inceput de sedinta, urmata de stagnare, cu inchiderea pe un avans de 2,6%, la 12 lei. De asemena, si-au amintit si de Petrom (SNP), emitent care de doua luni nu a iesit din tunelul orizontal. Azi a avut o evolutie diferita de indici, crescand sustinut in prima parte a sedintei, pentru a se aplatiza de-abia in ultimele doua ore. A inchis cu 4,8% mai sus decat ieri, la 0,2620 lei, revenind astfel in tunelul sau, din care iesise in urma scaderii de vineri. - banca franceza Societe Generale a anuntat ca va lansa joi o operatiune de majorare de capital de 4,8 miliarde euro, pentru a rambursa integral ajutoarele acordate de statul francez in perioada crizei (NewsIn);- somajul ar putea incepe sa scada dupa cel putin opt luni, a declarat directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, acesta a mai avertizat ca redresarea economica este 'fragila' si ca este prea devreme sa afirme ca s-a incheiat criza (NewsIn);- Spania are cea mai mare rata a somaju- lui din Uniunea Europeana, 18,9%, potrivit presedintelui Malta Council for Economic and Social Development, media ratei somajului in UE era de 9,6% in august, dar FMI estimeaza ca va ajunge la aproape 12% anul viitor (Money.ro); - astazi urmeaza sa fie publicate date referitoare la productia manufacturiera si cea industriala in Marea Britanie (ForexFactory).

Top companii

Cele mai subevaluate companii

Autentifică-te pentru a vedea clasamentul complet, cu indicatori P/E, P/BV și ROE.

Autentifică-te

Nu ai cont? Înregistrează-te gratuit.