Evoluția pieței
29,54 mil. RON
0 în creștere
0 în scădere
0 neschimbate
Inainte de primele rezultate financiare pe trimestrul al treilea, bursa americana deschide pe scadere. Alcoa da in mod traditional startul la rezultate, acestea fiind asteptata dupa inchiderea sedintei de la NYSE. Iar prudenta se pare ca isi spune cuvantul, ceea ce a dus indicii americani pe scadere in primele minute ale sedintei. In Europa, datele macro nu vin cu vesti bune. PIB-ul in zona euro a scazut cu 0,2% in trimestrul al doilea fata de primul, mai mult decat asteptarile, care vizau o scadere de 0,1%. Bursele europene au crescut in prima
parte a sedintei, dupa care au inceput sa se intoarca spre valorile de ieri si au continuat sa scada sub acestea, intr-un mediu financiar inca dominat de incertitudine si prudenta.In Romania, accentuarea turbulentelor politice au dus bursa pe minus la jumatatea sedintei, cand a inceput o tura de scaderi generalizate, dupa o prima sedinta in care piata a evoluat mai mult lateral si in jurul preturilor de ieri. Pe SIF-uri au fost cresteri la deschidere, dar de scurta durata, pana la urma aparand vanzatorii si aici. In a doua parte a sedintei piata a stat pe minus, indicii chiar au inchis pe o scadere de 4,7%. In rest, ceilalti indici au fost salvati in ultimul moment, chiar inainte de inchidere fiind lansate ordine de cumparare mari pe actiunile “cheie”, cele cu greutate in ponderile indicilor, care astfel incheie sedinta pe plus.
Lichiditatea pietei a fost in crestere fata de sedinta de ieri, cu o valoare a tranzactiilor de 29,5 milioane lei in piata principala. SIF Oltenia (SIF5) ramane cel mai tranzactionat emitent, cu un rulaj de 6,14 milioane lei, in conditiile in care cursul a scazut cu 4,1% pana la 1,18 lei. Cel mai mult a scazut SIF Banat-Crisana (SIF1), unde a fost un ordin mai mare de vanzare chiar in pre-inchidere, ce a dus cursul la 1,08 lei (-6,1%).
Rompetrol Well Services (PTR) a fost din nou la inaltime, la propriu, cursul ajungand dupa o ora de la deschidere la maximul posibil al zilei, de 0,4970 lei, unde a ramas o buna perioada de timp. Ulterior s-a mai vandut si aici, dupa ce s-a vazut ca restul pietei inregistreaza scaderi, iar inchiderea gasea actiunile la 0,4830 lei (+11,6%). Rompetrol Rafinare (RRC) a crescut si el la deschidere, dar aici vanzatorii au fost mult mai agresivi decat la PTR si la jumatatea sedintei au dus cursul pana la un minim de 0,0581 lei. Revenirea a fost la fel de hotarata, iar la final au aparut si aici ordine de cumparare care au luat actiuni direct la preturile vanzatorilor, imprimand cursului o crestere de 3% fata de ieri, la 0,0620 lei.
Sedinta a fost una de scadere, insa indicii nu arata asta, iar principalul motiv sunt niste ordine de cumparare lansate in ultimul moment pe simboluri cu ponderi mari in indici. Adica pe banci, titluri petroliere, utilitati si altele din componenta BET. Banca Transilvania (TLV) si BRD au inregistrat cresteri bruste de pret, dupa evolutii apatice in timpul sedintei. TLV a inchis mai sus cu 3,8% mai sus, la 1,64 lei, in timp ce BRD inregistreaza o crestere de 3,3 procente, la 12,4 lei. A crescut pana si Petrom (SNP), care in ultima perioada nu prea a captat atentia investitorilor. Dar ordinele “surpriza” au aparut si aici, ducand cursul cu 3,1% mai sus, la 0,2700 lei.
- Administratia Obama are in vedere lansarea unui veritabil plan de stimuli economici compus din programe de cheltuieli publice si reduceri de taxe, iar potrivit Congresului, programele de stimulare a economiei vor duce deficitul bugetar al SUA la 1.600 miliarde de dolari in 2009 si la 1.400 miliarde de dolari in 2010 (NewsIn);- Samsung, unul dintre cei mai importanti producatori de echipamente electronice, a raportat o dublare a veniturilor in trimestrul al treilea din 2009, cu mult peste asteptarile analistilor. Profitul operational al companiei a ajuns pana la 3,7 miliarde de
dolari, in crestere puternica fata de rezultatul de 1,27 miliarde de dolari raportat in aceeasi perioada a anului trecut (Bloomberg);- astazi este asteptata raportarea rezultatelor financiare de catre Alcoa dupa inchiderea sedintei de tranzactionare de pe Wall-Street (Briefing.com);
- astazi urmeaza sa fie publicate date referitoare la valoarea finala a PIB-ului zonei euro, rezervele SUA de petrol (ForexFactory).