Raport zilnic

Raport zilnic 18 noiembrie 2009

18 noiembrie 2009

Evoluția pieței

9,13 mil. RON 0 în creștere 0 în scădere 0 neschimbate
Bancile europene au tras bursele in sus in sedinta de astazi inca de dimineata, intr-o zi in care a revenit apetitul pentru risc al investitorilor. In plus, pietele europene au fost sustinute si de constructorii de masini din Germania si companiile miniere din Anglia. Astfel, principalii indici din Europa au crescut aproape fara intrerupere inca de la deschiderea burselor, insa s-au oprit odata cu venirea datelor privind autorizatiile noi de constructii in Statele Unite, indicator urmarit pentru semnalele pe care le ofera cu privire la sectorul imobiliar. Si cum acesta a venit mai slab decat asteptarile, pietele europene au anticipat scaderi la NYSE si au inceput sa o ia in jos. Anticipari corecte, deoarece bursa americana a scazut in primele minute de la deschidere.Lichiditatea ramane scazuta la BVB, dar in saptamana dinaintea alegerilor era de asteptat ca investitorii sa intre in pauza, ceea ce ne face sa credem ca in saptamana urmatoare ne putem astepta la o crestere spontana a lichiditatii, dar si a volatilitatii, care de asemenea a fost redusa astazi. Cu toate acestea, indicii au crescut continuu pana spre finalul sedintei, cand au avut loc unele scaderi, insa au inchis pe plus. Exceptie face BET-FI, deoarece pe piata titlurilor SIF au aparut vanzatorii inca de la jumatatea sedintei, iar pana a final au anulat toate cresterile ce au avut loc de dimineata, astfel ca BET-FI incheie la un minus de 0,1%. Valoarea totala a tranzactiilor a depasit cu putin 9 milioane de lei pe piata principala, minimul din 20 iulie si pana acum. SIF Oltenia (SIF5) este singurul emitent care a reusit un rulaj mai mare de 1 milion de lei, insa lichiditatea a fost mica si aici, comparativ cu ce se facea de obicei. Aproape toata sedinta SIF5 a stat la 1,2-1,21 lei, pentru ca la final sa coboare la pretul de inchidere de ieri, 1,19 lei. De altfel, in afara de SIF Transilvania (care a inchis pe o scadere de un pas de cotare), toate SIF-urile au incheiat sedinta pe zero In clasamentul lichiditatii, dupa SIF Oltenia vedem Farmaceutica Remedia Deva (RMAH) si Zimtub Zimnicea (ZIM), doua companii care de regula abia se vad pe bursa, mai ales Zimtub. Dar astazi au avut loc niste tranzactii mai mari pe fiecare dintre ele, iar intr-o sedinta ca asta le-a fost usor sa iasa in fata. La Farmaceutica Remedia s-a tranzactionat in prima parte a sedintei un pachet de 5,15 milioane actiuni (4,9% din capitalul social), la pretul pietei, de 0,1620 lei. In ultimele zile si-a mai rotunjit detinerile concertul format dintr-o companie a grupului Simcor, controlat de Stache Lutz si o companie inregistrata in Germania. La Zimtub a fost tot o tranzactie mare, de fapt un ordin care a achizitionat 0,87 milioane actiuni (18% din capitalul social), insa de data asta la un pret cu 10,4% mai jos decat ieri, cele mai multe, adica la 0,95 lei. Bancile au evoluat destul de bine, inchizand pe plus toate, desi au avut o lichiditate foare redusa. De exemplu, cel mai mult s-a tranzactionat BRD, insa rulajul a fost putin mai mare de 0,67 milioane lei. Erste Bank (EBS) inregistreaza cea mai buna evolutie, o crestere de 2,7% la 128,4 lei. In urma investigatiilor declansate de catre CNVM privind structura detaliata a actionarilor Amonil Slobozia (AMO) pentru a se clarifica daca trebuie sau nu sa faca oferta de preluare obligatorie, actiunile combinatului chimic au avut parte de cresteri maximale. Avand un caracter puternic speculativ, pentru AMO e suficienta o asemenea informatie pentru a incepe sa creasca accelerat, cu toate ca e vorba de niste investigatii incipiente. Cursul a urcat imediat dupa deschidere la 0,0205 lei, a stagnat pana arpoape de final sub 0,0200 lei, dupa care a inceput iar sa urce, de data asta la maximul posibil al zilei, 0,0211 lei (+14,7%), piata ramanand fara actiuni la vanzare. - semnale negative dinspre economia americana, productia industriala crescand cu doar 0,1% in octombrie, semnificativ sub avansul de 0,4%, asteptat de analisti, specialistii sustinand ca datele arata ca revenirea economiei americane mai are de asteptat (Money.ro);- FMI si BERD cer bancilor din Europa de Est sa-si recunoasca pierderile posibile datorate creditelor neperformante, insa la inceputul anului urmator ar putea sa se confrunte cu o realitate dureroasa (Bursa);- intre companiile care urmeaza sa isi raporteze maine rezultatele financiare regasim Siemens si Dell (Briefing.com); - astazi urmeaza sa fie publicate date referitoare la rata inflatiei, numarul de case noi si autorizatiile de constructie eliberate in SUA in ultima luna (ForexFactory).

Top companii

Cele mai subevaluate companii

Autentifică-te pentru a vedea clasamentul complet, cu indicatori P/E, P/BV și ROE.

Autentifică-te

Nu ai cont? Înregistrează-te gratuit.