Evoluția pieței
9,21 mil. RON
0 în creștere
0 în scădere
0 neschimbate
Scadere la deschiderea bursei pe Wall-Street si in aceasta ultima sedinta a saptamanii, indicele Dow Jones apropiindu-se de 10300 puncte la debut si revenindu-si putin ulterior. Se pare ca investitorii, si asa mai prudenti dupa scaderile de ieri, au reactionat imediat la rezultatul sub asteptari raportat de Dell pentru trimestrul 3, iar in afara de asta au mai venit si estimari pesimiste privind sectorul imobiliar (comentarii negativiste pe marginea indicatorilor slabi care au venit in aceasta saptamana si a cresterii ratei creditelor ipotecare neperformante).
Aceeasi atitudine de apetit scazut fata de risca s-a manifestat si pe bursele europene, care au revenit pe minus dupa cresterile de dimineata, trase in jos de companiile petroliere si de banci.La BVB, lichiditatea ramane redusa in asteptarea alegerilor prezidentiale, desi a fost mai buna decat in apatica sedinta precedenta, fiind derulate tranzactii in valoare de 9,2 milioane lei pe piata principala. Indicii au crescut in primele 3 ore dupa ce au deschis in jurul valorilor de ieri. Ulterior au dat inapoi, anuland cresterea de dimineata, insa au revenit in ultima parte a sedintei si astfel inchid la vaiatii reduse fata de joi. BET-FI a inchis cel mai sus, pe o crestere de 1%, insa lichiditatea modesta face fragile actualele nivele.
In urma intensificarii cumpararilor la cateva ore dupa deschidere, indicele BET-FI a reusit sa treaca temporar de palierul de 23000 puncte. Nici unul dintre SIF-uri nu a inchis sedinta pe minus, iar cel mai bine a evoluat SIF Moldova (SIF2), unde se inregistreaza o crestere de 1,9% la 1,07 lei. La capitolul lichiditate, singurul emitent din piata care a mentinut un standard rezonabil este SIF Oltenia (SIF5), unde s-au facut tranzactii in valoare de 2,21 milioane lei.
In sectorul bancar predomina scaderile, in frunte cu Erste Group Bank (EBS), unde cursul a scazut continuu pana la un minim de 123,5 lei, pentru a mai reveni putin inainte de final, pana la 125,4 lei, nivel la care inregistreaza o depreciere de 2%. A fost si cel mai tranzactionat titlu bancar, cu un rulaj de 0,68 milioane lei.
La Amonil (AMO) se pare ca s-a cam incheiat sirul cresterilor, cel putin pentru moment. Cresterea brusca de dimineata nu a avut sustinere si a fost imediat urmata de marcari de profit, ceea ce a creat o sensibilitate mai mare la aceste paliere de pret, mai ales ca pe toata piata a fost o stare apatica astazi. La inchidere a avut loc si o vanzare mai mare, de peste un milion de actiuni, ce a dus cursul in 0,0215 lei (-4,4%).
- Franta va lansa marele imprumut national cerut de presedintele Nicolas Sarkozy, insa nivelul acestuia va fi limitat la 35 miliarde euro si se va concentra asupra unor axe majore, precum invatamantul superior (Money.ro);- Estonia va fi urmatoarea tara care va adera la zona euro, in contextul in care anii de prudenta fiscala au ajutat statul baltic sa isi revina mai rapid decat vecinele Letonia si Lituania, sustine un economist al Bancii Mondiale (Money.ro);- astazi urmeaza sa fie publicate date referitoare la rata inflatiei exprimata in preturile producatorilor din Germania (ForexFactory).