Editoriale

Va veti intreba, desigur, ce inseamna titlul de mai sus. Inseamna "o forma fara fond” in limba greaca, iar in momentul de fata e cel mai bun titlu pe care l-am putut gasi pentru un editorial despre ce se intampla in Romania zilelor noastre.

De ce e in greaca si nu in romana? Pentru ca prefateaza ce ne asteapta daca vom continua sa mergem pe drumul pagubos pe care ne-am incadrat. Chiar daca nu vom invata limba grecilor, vom ajunge sa cunoastem si noi patimile prin care trec ei acum, mai devreme sau mai tarziu.

In ultimele luni am comentat, pentru presa sau pentru clienti, un numar atat de mare de stiri false, zvonuri nefondate de propuneri legislative si masuri intoarse din drum de initiatorii lor, incat nici nu mai stiu unde se termina realitatea si unde incepe fictiunea atunci cand intru pe un site de stiri. Pensiile private s-au desfiintat, apoi nu s-au mai desfiintat, impozitul pe cifra de afaceri ba a fost, ba nu a fost introdus, taxa de solidaritate la fel, impozitul pe venit a fost trecut pentru cateva zile de la individ la gospodarie, apoi a revenit de unde plecase, contributiile sociale s-au plimbat ca o minge de ping-pong intre angajati si angajatori, iar profiturile reportate ale companiilor de stat au fost distribuite ca dividende doar intr-un univers paralel, in care consiliile de administratie erau subordonate actionarilor, si nu invers.

Unele elemente ale listei de mai sus au ramas la stadiul de glume proaste, insa altele au avut efecte importante. Ordonanta si memorandumul privind profiturile reportate au provocat cresteri substantiale ale preturilor actiunilor, dar si scaderi atunci cand majoritatea emitentilor de stat au reusit sa le evite. Declaratiile privind pensiile private au prabusit piata si au adus pierderi mari investitorilor care le-au luat in serios si au vandut din detineri.

Cu toata efervescenta sa si cu toate controversele care il inconjoara, Donald Trump e mic copil pe langa politicienii Romaniei cand vine vorba de a genera "breaking news”. Suntem in mijlocul unei dezbateri aprinse despre pensiile speciale, izbucnita din nimic la doar cateva zile dupa ce o alta propunere guvernamentala daduse nastere unei "incaierari intelectuale” in care au intrat Puterea, Opozitia, analistii economici si fiscali, companiile private si bagatorii de seama.  E vorba, bineinteles, de trecerea contributiilor sociale de la angajatori la angajati. Pentru ca lucrurile sa fie complete, din cand in cand apar pareri, propuneri si proiecte senzationale care au impact in anumite sectoare. Cele mai noi sunt elicopterele de atac care au dus in sus actiunile Turbomecanica, Aerostar si IAR, sau ideea de plafonare a pretului electricitatii.

In spatele acestei zumzaieli neintrerupte, a acestei forme fara fond, politicieni si functionari publici mai mici sau mai mari descopera o "teorie a relativitatii bugetare” pe care Grecia a descoperit-o deja de mult. E doar o conventie sociala faptul ca un salariu de 10.000 de lei pe luna pentru primarul unui orasel de provincie e considerat mare. Asa cum societatea s-a obisnuit ca un politist sa fie mai bine platit decat un medic sau un profesor, se poate obisnui si cu un primar mai bine platit decat un director de banca.

Din pacate, ne apropiem in mod periculos de o epoca a relativitatii in cheltuirea banilor publici, in care nimic nu mai e considerat exagerat, iar la ea contribuie din plin starea de incertitudine continua intretinuta de ceva timp. Se lanseaza in spatiul public propuneri aberante, care ajung cu timpul sa fie luate in serios si sa distorsioneze perceptia publicului despre ce e normal si ce nu e. 

Nu mai sunt exagerate nici salariile de zeci de mii de lei, nici pensiile speciale, nici echipele de fotbal sau handbal finantate de stat, nici macar al 13-lea sau al 14-lea salariu, de care ma astept sa auzim in curand. La urma urmei, nici nu par exagerate, luate separat. Doar cand le punem cap la cap observam dimensiunea problemei. Nu e vorba de aceste derapaje in sine, pentru ca ele sunt nesemnificative chiar si puse cap la cap, ci de precedentul pe care il creeaza. La adapostul subiectelor senzationale care apar aproape in fiecare zi, se dezvolta incet dar sigur o mentalitate periculoasa. Aceea ca orice e posibil cand vine vorba de banii publici.

Grecia a pornit pe drumul falimentului in momentul in care aceasta relativizare a avut loc. Contractele cu statul pot fi tinute cat de cat sub control, chiar si coruptia in forma ei clasica poate fi combatuta. Normalizarea unor situatii exagerate, sub pretextul ca totul e relativ, nu are insa niciun antidot, iar asta au invatat-o pe pielea lor grecii, dupa ce mai intai au avut parte de propria lor Μια μορφή χωρίς ουσία.