Editoriale

De pe la inceputul anilor 2000, unul dintre subiectele care au revenit constant in atentie in ceea ce priveste piata de capital romaneasca a fost lipsa emitentilor. Din punct de vedere numeric lucrurile au stat intotdeauna bine, insa majoritatea erau adusi cu forta la BVB sau Rasdaq, iar aportul lor la functionarea pietei de capital era inexistent, ba in unele cazuri chiar negativ. Pe cat de multe dezbateri si nemultumiri a provocat lipsa emitentilor, pe atat de tacuta si linistita a fost schimbarea tendintei. Ne-am obisnuit atat de repede sa avem saptamana si listarea, incat acum nu mai pare nimic deosebit. Emitenti care ar fi fost primiti cu bratele deschise cu un an sau doi in urma doar pentru ca erau niste noutati, sunt priviti acum cu o doza de reticenta, in asteptarea valului de listari ulterioare.

Adevarul e ca ar trebui sa ne oprim un pic, sa ne dam seama ce se intampla si sa incercam sa gasim solutii pentru ca tendinta temporara de acum sa devina baza pentru o dezvoltare reala a pietei de capital romanesti.

Plasamentele private si listarile pe AeRO au inceput sa se inmulteasca dintr-o data, fara sa existe un punct de inflexiune vizibil. Piata AeRO exista din februarie 2015, a avut la inceput cateva listari care ar fi putut da nastere unui trend, insa interesul investitorilor a fost unul redus, iar in final scanteia s-a stins. Ulterior au mai aparut sporadic emitenti care au atras atentia, cel mai mare succes avandu-l Bittnet, care a si trecut intre timp pe piata principala a BVB.

Pe parcurs au mai existat diverse initiative ale Bursei de a atrage emitenti antreprenoriali, cel mai notabil fiind programul Made in Romania, la care au participat si cativa dintre emitentii listati intre timp pe AeRO. Reteta e una pe care fostul director general al BVB, Ludwik Sobolewski, o testase anterior in Polonia, insa nu era nicio dovada ca ea va functiona si in Romania, iar rezultatele au necesitat multa rabdare. 

E greu de spus cat din succesul AeRO este datorat acestui program si cat vine de la factori conjuncturali precum evaluarile foarte generoase din aceasta perioada, sumele mari disponibile la investitorii de retail sau pur si simplu imaginea succesului celor dinainte. Nu trebuie scos din calcul nici impactul pe care l-a avut metoda de listare (mai exact de pre-listare), si anume plasamentul privat. Popularizat initial de Fondul Proprietatea, acesta a fost preluat in cele din urma de emitenti si de intermediari pentru a evita costurile mari ale unor IPO-uri clasice, reusind in acelasi timp sa stranga sume de bani importante.

Indiferent care ar fi motivele pentru care emitentii mici se inghesuie la usa Bursei din Bucuresti, efectul de bulgare de zapada pare sa se fi extins si catre companii mai mari, care tintesc direct piata principala. O demonstreaza listarea recenta a TTS si IPO-ul in desfasurare al One United Properties, in cel de-al doilea caz prefigurandu-se o capitalizare de aproape 3 mld. RON, aproape de nivelul DIGI sau Transgaz. Bursa pare a fi "the place to be” in aceasta perioada, singurul care nu pare sa inteleaga asta fiind Statul, intepenit in preocuparile sale marunte de genul "ce ruda/pila/relatie sa punem in CA la compania X sau Y”.

Punand cap la cap cele doua piete si listarile care au avut loc sau se anunta in viitorul apropiat, cred ca nu e exagerat sa spunem ca e cea mai buna perioada din istoria post-comunista a Bursei de Valori Bucuresti din acest punct de vedere. Nu e vorba doar de un flux de emitenti spre Bursa, ci de un flux de emitenti generat in mod natural, fara interventia Statului.

E posibil ca din interior lucrurile sa se vada mai bine, insa din afara nu e clar cat din acest rezultat se datoreaza unui efort constient si cat se datoreaza intamplarii. Un lucru, insa, este cert: istoria ne arata ca listarile atrag alte listari, iar inactivitatea din acest punct de vedere atrage noi perioade de inactivitate. S-a intamplat la inceputul pietei AeRO, atunci cand, dupa cateva succese de moment, lucrurile au stagnat pentru mai multi ani. S-a intamplat insa si mai recent, pe piata principala a BVB. Listarea MedLife la finalul lui 2016 a spart gheata dupa ani de inactivitate, atragand dupa ea alti trei emitenti, DIGI, SFG si WINE. La inceputul lui 2018 sirul s-a oprit insa, fiind reluat de-abia in acest an.

E important sa bati fierul cat e cald, pentru ca mai apoi e greu sa-l incalzesti la loc. Cu cativa ani inaintea MedLife, Adeplast a avut o incercare similara, insa a esuat, iar intre timp au mai fost cu siguranta potentiali emitenti care nu au avut suficient curaj pentru a deschide drumul. Nu numai ca o serie de listari de succes transmite un semnal viitorilor emitenti referitor la interesul pietei si capacitatea ei de a absorbi un IPO. Ea atrage atentia si celor care nu luau in calcul anterior listarea, oferindu-le o alternativa fata de planurile lor de pana atunci.

De aceea e important ca Bursa si intermediarii sa faca orice e nevoie pentru ca seria sa dureze cat mai mult. Pe cat de greu e sa urnesti rotile mecanismului, pe atat de usor e sa le vezi oprindu-se. Atata timp cat povestile noilor listari vor fi unele de succes, treaba va merge ca unsa, atat emitentii, cat si investitorii venind in mod natural. Primele rateuri, inevitabile de altfel, vor zdruncina increderea unora dintre investitori si a unora dintre cei interesati sa se listeze, insa nu vor opri seria. Important e sa nu apara esecuri mari (falimente, de exemplu) sau multe, pentru ca atunci se poate prabusi increderea in toata piata.

Intamplator, chiar ieri am avut primul emitent pentru care pretul de la listare a fost mai mic decat cel din plasamentul privat, Bonas Import Export (BONA). Daca mai apar inca unul sau doi am putea vedea investitori mai atenti la preturile din plasamentele private, mai putin dispusi sa plateasca oricat doar pentru a cumpara actiuni inaintea listarii.

Printre motivele posibile ale acestei evolutii nefavorabile se numara si concurenta cu alte listari recente, plasamente private aflate in derulare sau in pregatire si, desigur, IPO-ul One United Properties. Bursa este prin excelenta un mediu competitiv, insa canibalizarea dintre diferitele plasamente private si oferte publice provoaca pagube majoritatii celor implicati. O colaborare mai mare intre intermediari, eventual cu medierea operatorului de piata, ar putea ajuta la fluidizarea acestei serii de listari, adaugand si o predictibilitate mai mare pentru investitori si emitenti.

Un alt ajutor ar putea veni dinspre autoritatile de reglementare, care pot relaxa, in limitele permise de legislatia europeana, conditiile de acces la plasamentele private, in asa fel incat numarul de investitori sa creasca. Nu in ultimul rand, o scurtare a perioadei intre plasamentul privat si listare, dependenta tot de aspectele birocratice, ar aduce beneficii uriase, micsorand in mod semnificativ sumele blocate in aceasta perioada.

Prelungirea seriei de listari de pe AeRO trebuie sa fie, insa, doar primul pas catre un obiectiv mult mai important. Oricat de bine ar suna povestea de succes a micilor companii antreprenoriale romanesti listate la Bursa, ele nu vor duce pe termen scurt piata de capital acolo unde trebuie: in categoria pietelor emergente dupa criteriile MSCI, eventual chiar pe urmele Poloniei, aflata in categoria pietelor dezvoltate dupa criteriile FTSE Russell. In mod paradoxal, piete din vecinatatea Romaniei au indeplinit de mult timp criteriile MSCI pentru piete emergente, desi au mult mai putini emitenti listati. Ungaria si Cehia sunt in aceasta situatie, cu cativa emitenti mari si lichizi care duc piata in spate.

Chiar daca nu poate imbunatati in mod direct aceste clasificari, efervescenta de pe piata AeRO poate da impulsul care sa miste in final lucrurile in directia dorita. Desi nu avem dovezi in acest sens, e o probabilitate mare ca IPO-urile recente ale TTS si ONE sa fi fost influentate puternic de  succesele de pe AeRO. In cel de-al doilea caz vorbim despre un procent de 40% destinat investitorilor de retail, aproape sigur cel mai mare dintre toate IPO-urile pentru care au existat alocari diferentiate pentru retail si institutionali. E un semn clar ca este tintit acelasi public investitional ca si pe AeRO. 

Poate nu intamplator, Banca Transilvania este emitentul care indeplineste constant, de mai multi ani, criteriile de capitalizare si lichiditate MSCI pentru piete emergente. De la o banca de mici dimensiuni a crescut pana la cea mai mare banca din Romania, totul in timp ce era listata la BVB. In acelasi timp, companii de stat care puteau consolida piata de capital locala au ramas cu un free float modest sau au fost tinute complet in afara Bursei, parca pentru a avea certitudinea ca banii strainilor vor face un ocol cand ajung la granita Romaniei. 

O dezvoltare a pietei punand accentul pe economia privata ar fi o poveste de succes extraordinara, care ne-ar scoate in evidenta printre tarile din jur, obisnuite, la fel ca si noi deocamdata, sa se bazeze mai mult pe emitenti provenind din economia de stat comunista. Interesul renascut fata de listari ne face sa speram ca, in afara de TTS si ONE, vom vedea si companii private mai apropiate de dimensiunea Bancii Transilvania facand pasul spre Bursa de Valori. Iar cu timpul, de ce nu, ca unii dintre "pestii mici” care se listeaza acum pe AeRO vor fi cei care sa ne duca la statutul de piata dezvoltata.