Dupa ce saptamana trecuta am scris despre spread-ul intre cererea si oferta de actiuni din piata, in aceasta saptamana a venit o stire care aduce in discutie un alt tip de spread. Cel dintre asteptarile antreprenorilor ale caror firme ar putea ajunge la cota Bursei si pretul pe care investitorii sunt dispusi sa il plateasca pentru actiunile acelor firme.
Stirea este pretul platit de Network One Distribution pentru pachetul majoritar de actiuni (51,67% mai exact) al producatorului de biciclete “Atelierele Pegas”, 200.000 de euro, pret care evalueaza firma la circa 400.000 de euro. Desi aparent aceasta stire nu spune mare lucru, pusa in context ea poate lamuri o parte din misterul lipsei emitentilor privati noi de la Bursa.
Contextul este dat de interesul pe care fondatorul “Pegas” il manifesta la inceputul anului pentru listarea pe piata AeRO, beneficiind cu aceasta ocazie si de o mediatizare pe masura in presa de specialitate.
La momentul respectiv, actionarul majoritar al firmei venea in fata potentialilor investitori cu o evaluare care, dupa cum ne dam seama astazi, nu avea nimic de a face cu realitatea: “in jur de 3 milioane de euro”. De peste sapte ori mai mult decat pretul obtinut efectiv acum, in conditiile in care tranzactia implica si cedarea controlului asupra firmei, deci pretul este in mod normal mai mare decat in cazul unui pachet mic de actiuni.
In august, atunci cand a anuntat ca renunta pentru moment la ideea listarii, proprietarul Atelierelor Pegas a precizat ca evaluarea realizata de BVB nu a fost multumitoare, fara sa dea insa vreo cifra. Oricare ar fi fost insa acea cifra, incepe sa devina evident faptul ca o mare parte a mediului de afaceri are o impresie gresita despre ce inseamna Bursa de Valori.
Atelierele Pegas nu reprezinta un caz singular in istoria moderna a Bursei. In 2013, Adeplast a esuat in incercarea de a se lista, pretul cerut in Oferta Publica Initiala (IPO) fiind mai mare decat ar fi fost dispusi sa plateasca investitorii. In anul 2008, firma de constructii Pomponio a inregistrat un alt esec, actionarul majoritar cerand nu doar un pret mare, ci si o subscriere de 100% din actiunile oferite. In acelasi an, Teraplast a reusit la limita sa se listeze, pretul pe actiune cerut in IPO fiind unul neatractiv in conditiile in care piata era pe un trend clar de scadere.
In afara listarilor esuate, merita sa amintim si succesele care, dupa listare, s-au transformat in dezamagiri. Flamingo International a reusit in anul 2005 o listare de succes, insa pretul cerut, desi a fost acceptat de un numar mare de investitori, s-a transformat intr-o piatra de moara, nefiind confirmat de rezultatele financiare ulterioare. Un caz mai recent este cel al Nuclearelectrica, listata la 11 lei pe actiune in 2013 si tranzactionata in prezent la mai putin de 7 lei, dupa ce profitul net s-a prabusit in ultimii doi ani.
E normal ca evaluarea facuta de un antreprenor sa fie subiectiva, sa includa si valoarea sentimentala pe care o are acea afacere, creata in multe cazuri de la zero. Nu la fel de normal este insa ca pretul cerut pe piata de capital sa fie mai mare decat cel acceptat de la un investitor institutional sau decat evaluarea pe care o face o banca atunci cand acorda un credit societatii.
Spread-ul constant mare dintre asteptarile antreprenorilor si disponibilitatea investitorilor reflecta, intre altele, si statutul de piata financiara inferioara pe care primii il percep pentru piata de capital, comparativ cu bancile si chiar cu segmentul de private equity. O perceptie gresita, pentru ca, desi Bursa este mai mica decat sectorul bancar, si poate ar accepta sa faca niste concesii chiar si pentru a se imbogati cu un emitent mic (a se vedea taxele de admitere eliminate de multe ori la noile listari), investitorii au putere financiara mare si sunt foarte bine informati.
Facand o comparatie, antreprenorii care vin spre Bursa, desi isi prezinta companiile si planurile de dezvoltare in fata unei “Arene a Leilor”, formata din afaceristi exigenti si experimentati, au impresia ca sunt la o “Arena a Mieilor”, ai carei participanti se pot considera norocosi ca au oportunitatea sa le cumpere actiunile, chiar si la un pret supraevaluat.
Faptul ca exista si povesti de succes pe nou-infiintata AeRO ne indeamna sa speram la o schimbare de mentalitate in randul afaceristilor romani. Si cu cat se va schimba mai repede perceptia lor asupra pietei de capital, cu atat mai mari sunt sansele ca economia Romaniei sa iasa din subsolul clasamentului european, iar ei sa isi vada firmele evaluate in mod serios la sumele pe care acum nu au curaj sa le ceara decat de la investitorii de la Bursa.
Marius Pandele
Dep. Analiza
9 octombrie 2015
Autor: Marius Pandele