Editoriale

Informatii piata

Bursa redivivus


Romania surprinzatoare! Este descrierea, tot mai des intalnita, a tarii noastre in ochii celor care o viziteaza prima data. Surprinzatoare prin contraste greu de intuit, greu de imaginat si totusi reale.

Piata bursiera romaneasca reflecta pe deplin aceasta imagine contrastanta unde de prea multe ori ceea ce este predictibil nu se realizeaza, insa surprizele pot aparea oricand. Ultimul exemplu il constituie oferta Nuclearelectrica. Intr-o singura saptamana am trecut de la o piata cu lichiditate si evolutii anoste la una care brusc a devenit interesanta si extrem de activa.

Peste 3300 de subscriptori in oferta Nuclearelectrica in primele 3 zile ale ofertei este o performanta pe care nu ai fi banui-o daca luam ca si reper evolutiile bursiere din acesta vara. Sumele subscrise de micii investitori (circa 47 mil euro) reprezinta rulajul bursei realizat in doua saptamani. De la peisajul deprimant al unor sedinte in care actiunile de top faceau doar cateva tranzactii pana la interesul brusc si furibund fata de piata este o diferenta greu explicabila. Insa nu chiar atat de greu…

Ceea ce face o piata sa vibreze, sa fie vie sau mai tehnic sa aiba lichiditate este marfa care se tranzactioneaza. Mai exact, calitatea acesteia si din ce in ce mai important “povestea” care o insoteste. Piata bursiera romaneasca ne arata inca o data ca ceea ce-i lipseste cu adevarat sunt produsele financiare cu adevarat atractive. Produse financiare care sa se adreseze publicului larg romanesc, cu un grad de risc scazut, simple de inteles si mai ales popularizate adecvat.

Ofertele publice care ofera discount micilor investitori la achizitia actiunilor unor companii profitabile cu politica de dividend stabila este exact genul de instrument financiar care poate avea succes si care chiar are! Societatile pe care statul roman le propune publicului roman sunt societati de top ale economiei romanesti si chiar regionale: Nuclearelectrica, Romgaz sau Hidroelectrica sunt companii absolut interesante din perspectiva investitionala.

Ceea ce ne arata ultimele evolutii ale bursei este ceva incurajator: cercul vicios in care se invartea de multa vreme piata romaneasca poate fi spart. Un cumul de factori pozitivi poate fi declansatorul unei evolutii ascendente de foarte mult timp asteptate. Programul de vanzare de actiuni al statului roman, schimbarea conducerii executive a BVB, stabilitatea macroeconomica a Romaniei dobandite in ultimul timp, scaderea randamentelor monetare precum si revenirea economiei europene sunt factori care pot realiza acest deziderat.

Evident, scenariul de mai sus este unul optimist, insa cu siguranta nu este unul fantezist.

Alin Brendea
Dir. General Adj. Prime Transaction
13 septembrie 2013




Autor: Alin Brendea
inchide