Moralul colectiv tinde spre minim in societatea romaneasca. Lipsa de
resurse (nu doar financiare) si mai ales lipsa unei perspective optimiste
erodeaza increderea populatiei in viitorul apropiat. Exista din ce in ce mai
multa dezamagire si frustrare. Traim vremuri in care sentimentele sunt
amestecate iar solutiile se lasa asteptate.
De departe principala
frustare este produsa in plan economic. Scaderea veniturilor si mai ales perspectiva
unei indelungate perioade de penurie financiara preseaza puternic pe bugetul
personal al fiecaruia determinand un dureros proces de restrangere a
cheltuielilior. Procesul este cu atat mai dificil cu cat multi indivizi au
constrangeri severe prin prisma ratelor bancare asumate in perioade mult mai
favorabile.
In aceste conditii intrebarea
din titlu este poate intrebarea momentului si ea poate fi auzita direct sau
aluziv din ce in ce mai des in viata cotidiana. Oarecum paradoxal intrebarea in
sine ofera indicii valoroase privind cauzele actualei stari de fapt. Acest
“bine” dorit de fiecare este problema centrala a vietii economice din Romania.
Atingerea binelui este perceputa in special ca o chestiune a mediului exterior
- se asteapta vesti, stiri, evenimente care sa aduca acest bine, iar in al
doilea rand indica inclinatia spre comparatie cu un standard anterior. Ori ceea
ce societatea romaneasca se lupta cu disperare sa nu afle este ca acest bine nu
poate fi definit tangibil decat prin doua directii principale: implicarea
personala in a-l face posibil si, poate cel mai important, sistemul de
referinta in masurarea sa.
Ca atare inainte de a ne
intreba cand va fi iarasi bine ar trebui sa fi actionat deja consecvent pentru
a obtine aceasta stare, in timp ce notiunea de bine ar fi trebuit revizuita in
ton cu vremurile pe care le traim. Nu vom prospera inaintea unei perioade
indelungate de efort (munca, transpiratie, etc) si inainte de a reevalua un
standard fixat in perioade nesustenabile economic.
Din pacate aceasta
atitudine lipseste inca majoritar in societatea romaneasca. In special la
nivelul autoritatilor si al sectorului public, fiind insa des intalnita si in
sectorul privat. Exista inca apetit nemasurat pentru iluzii (ca poata se
intampla ceva, ca poate vin unii cu bani sa investeasca din nou masiv in
Romania, ca poate se termina criza, ca poate…) dublat de o rezistenta (oarecum
naturala) in fata realitatii care nu permite inca asumarea starii de fapt, a
pierderilor si a unui trai mai modest cel putin pentru o perioada.
Realitatiile zugravite mai
sus se aplica aidoma si pietei bursiere. Exista inca un reflex putenic in a
compara cu anul 2007 fara a constientiza ca perioada 2007-2009 marcheaza
practic incheierea unei perioade economice si nasterea uneia noi. Exista inca
multi investitori captivi in investitii si care nu se gandesc sa marcheze
pierderi, exista inca un reflex al profesionistilor de pe piata de a astepta
vremuri mai bune precum si o lipsa de perspectiva din partea emitentilor in a incerca
sa foloseasca piata de capital pentru a-si gasi finantari alternative si
ieftine.
Pana cand nu vom iesi din
aceasta stare de speranta iluzorie, pana nu vom asuma nevoia unor eforturi
sustinute si mai ales pana nu vom accepta standarde mai scazute raportat la
eforturi individuale mai mari vom avea o singura certitudine: nu o vom duce mai
bine.
Alin Brendea
Dir. Operatiuni Prime Transaction
27 august 2010
Autor: Alin Brendea