Editoriale

Informatii piata

Ce strategie te ajuta sa ai un randament peste cel al indicilor bursieri?
Indicele de referinta al Bursei a recuperat in totalitate pierderile suferite in prima parte a anului. BET a depasit 7000 de puncte, valoare neatinsa de la finalul anului trecut. Cel mai bine clasat este indicele BET-TR (indicele BET care tine cont si de dividendele acordate de companii). Acesta are un avans de 8.80% in 2016. La polul opus, BET-NG are cea mai slaba evolutie, cu o pierdere de 3.7%. Indicele companiilor din sectorul energetic este in continuare pe minus din cauza scaderii cotatiei Romgaz si a OMV Petrom.

Anul acesta, a inceput intr-un mod atipic. Ianuarie, o luna considerata buna de investitorii in actiuni a adus scaderi de o amploare destul de mare. In mai putin de trei saptamani, scaderile ajunsesera la peste 14%. Panica de pe pietele internationale, generata de frica unei aterizari dure a economiei chineze a fost factorul declansator. Privind in urma, acum vedem acea zi de 18 ianuarie (ziua in care scaderile s-au amplificat) ca pe o oportunitate. Sigur ca la acel moment, emotiile dictau o atitudine defensiva in care miza mai mare era protectia capitalului. Era foarte greu sa ne asumam riscuri in acele conditii pentru ca era un context in care investitorii isi aminteau ce s-a intamplat in 2008 si 2009. 

Acum este evident care ar fi fost varianta optima de administrare a contului, insa punand in balanta si tensiunea din acel moment, invazia stirilor care anuntau apocalipsa pe burse, amintirea sedintelor din 2008 cand in mai multe zile consecutive cotatiile scadeau cu 15%, era o sansa foarte mica sa ne aflam in pozitia in care portofoliul sa fie format preponderent din cash si sa avem si curajul sa cumparam actiuni. Aceste situatii cred ca sunt destul de rare. 

Atitudinea echilibrata raportata la profilul de risc. Nu era usor sa ne gasim echilibrul, insa asta cred ca era strategia castigatoare. Si nu doar in ianuarie, ci si la final de iunie, cand Brexitul a adus din nou o panica pe pietele bursiere. O vanzare agresiva a actiunilor din cont ar fi adus mai mult pierderi. Sigur, daca o asemenea evolutie a bursei ar fi fost anticipata si in consecinta componenta cash a portofoliului ar fi crescut inainte de scaderile mari, ar fi fost extraordinar. Dar sunt prea multi de daca. Iar inainte de corectii, de ce si-ar fi vandut cineva mai toate actiunile? Puteam insa sa reactionam prudent, sa reducem din expunere treptat si sa revenim la cumparare atunci cand apareau exagerari. Deci fara miscari ample care chiar daca puteau fi castigatoare, cred ca in mult mai multe situatii au fost paguboase. 

Raspunsul la intrebarea din titlu ar fi acela ca miscarea echilibrata si increderea in companiile cu situatie fundamentala buna si ieftine prin prisma indicatorilor ne-ar fi ajutat sa depasim randamentul indicilor. Fara a lua in calcul exceptiile, cred ca daca reusim sa ne pastram echilibrul, miscarile in zig-zag ale pietei ne pot ajuta sa depasim randamentele inregistrate de indici. Renuntand la tentanta iluzie ca vom reusi sa atingem maximele la vanzare si minimele la cumparare, volatilitatea trebuie privita ca pe un atu. Nu putem lua tot din miscarile pietei, dar daca suntem echilibrati, putem profita de oportunitatile pe care piata ni le ofera. 


Autor: Simion Tihon
inchide